educaţie

Posted: 17 Februarie 2010 by razvratit in educaţie, românia

În urma unei discuţii cu Cristina la o însemnare anterioară, m-am gândit că ar fi interesant de aflat şi părerile altora legat de o problemă care poate fi destul de controversată: educarea copiilor.

Cine este îndreptăţit să educe copiii: părintele sau statul? Cine îl va educa mai bine? Unde va învăţa copilul mai multe? Şi lista de întrebări poate continua la nesfârşit.

Cristina afirmă că şcoala a devenit un loc de îndoctrinare al copiilor începând cu Hitler, Mao şi Stalin… Tot ea afirmă că statul dă voie părinţilor să îşi educe copiii cum doresc.

Există în constituţie un articol, Articolul 29, care se numeşte Libertatea Conştiinţei, care spune aşa:

Libertatea conştiinţei ARTICOLUL 29
(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.

(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.

(3) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii.

(4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă.

(5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.

(6) Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.

Voi continua şi cu articolul 30:

ARTICOLUL 30
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisă.

(3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.

(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.

(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică sursa finanţării.

(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.

(7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

(8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.

pentru că aceste două articole, în forma actuală, care cine ştie cât se va mai menţine, abrogă acea OG referitoare la falsul Holocaust din România. Şi arată şi faptul că incitarea ungurilor la separarea de România este interzisă prin lege.

Dar ca să revin la această controversă, avem şi Articolul 32, punctul 1:

ARTICOLUL 32
(1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare.

Deci statul îţi asigură în mod obligatoriu educaţia copilului în primele opt clase.

Acum, să luăm cele două tabere şi să le studiem puţin.

Pe de o parte statul, care îţi educă odrasla în mod obligatoriu. Sau care cel puţin doreşte asta pentru că ştim cu toţii că nu toţi copiii obţin rezultate satisfăcătoare. Ştim cu toţii că sistemul de învăţământ este din ce în ce mai slab. Că elevii nu mai învaţă aproape nimic. Că profesorii sunt din ce în ce mai slab calificaţi (cum să fie profesori buni, când acum se face facultatea pe bani?). Şi multe altele.

Pe de altă parte, părintele care ar dori să îşi educe singur copilul. Oare cât de pregătit este acest părinte pentru a-şi educa copilul? Ce anume îl va învăţa? Ce fel de educaţie vor da copiilor părinţii care nu sunt ei educaţi? Cum va proceda un părinte atunci când copilul va ajunge mai deştept decât el şi va dori să progreseze? La fel, şi multe altele.

Probabil că statul în sine, sau anumite organizaţii ale acestuia sau de sine stătătoare şi-ar dori să poată educa viitorii oameni pentru a-i transforma în sclavi numai buni de pus la muncă silnică. Este o teorie, care poate fi susţinută până într-un anumit punct.

Este la fel de adevărat că şi unii părinţi sunt mult mai capabili de a-şi educa copiii mai bine decât o fac cei şi cele care sunt plătiţi să îi educe acum. Şi că îi pot educa până la un nivel foarte ridicat. Dar aceştia reprezintă o mică parte din marea masă. Restul vor fi depăşiţi, poate, mai devreme sau mai târziu. Mai sunt, apoi, şi cei care nu sunt ei înşişi educaţi. Oare nu va naşte această educaţie separată o discrepanţă uriaşă între cei care îşi pot permite acest lucru şi cei care nu şi-l pot permite din punct de vedere material?

Părerea mea este următoarea: fiecare om are un creier, pe care alege să îl folosească sau nu. Poţi să îţi educi copilul şi în afara orelor de şcoală. Şcoala îl formează pentru relaţia viitoare cu ceilalţi oameni. Asta în primul rând. Un copil chiar dacă a fost îndoctrinat cu prostii la şcoală, consider, mai ales în zilele noastre, că are suficiente surse de a se educa singur când creşte. Şi, în al doilea rând, da, sistemul actual şcolar ar trebui schimbat. (Nu e singurul, dar doar despre acesta vorbesc acum.) Şcoala îţi oferă posibilitatea de a câştiga acel lucru numit ban cu care să îţi îmbraci, hrăneşti şi educa mai târziu copilul, luându-ţi din cârcă, într-o oarecare măsură, acestă grijă mare consumatoare de timp. Dacă tu, ca părinte, consideri că serviciul pe care îl plăteşti la stat nu este bun, atunci ridică vocea şi/sau educă-ţi singur copilul. Consider că este bine pentru copil să meargă la o şcoală generală, unde să intre în contact cu alţi copii. Consider că fiecare părinte, dacă este capabil să îşi educe copilul, o va putea face şi în afara orelor de şcoală. Consider că fiecare copil are posibilitatea de a se auto-educa atunci când nici şcoala, nici părintele nu îi oferă ceea ce caută el. Şi nu în ultimul rând, copilul va învăţa tot ce vrea el, chiar dacă este educat acasă, chiar dacă este educat la şcoală. Este în primul rând dreptul lui de a crede ce doreşte şi de a învăţa ceea ce îl satisface. Bineînţeles, în anumite limite de bun-simţ.

Comentarii
  1. […] odraslelor. Şi anume unde e mai bine să fie făcută: la şcoală sau acasă? În însemnarea https://razvratit.wordpress.com/2010/02/17/educatie/ ridicam unele întrebări. Recent am citit pe unul dintre site-urile cu o vizibilitate destul de […]

  2. razvratit spune:

    se pare că nu, deocamdată…

  3. cristina spune:

    Nu are nimeni nici o parere?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s