şcoală

Posted: 24 Februarie 2010 by razvratit in educaţie, românia

O problemă aparent naţională frământă destul de mult minţile românilor în această perioadă: educaţia odraslelor. Şi anume unde e mai bine să fie făcută: la şcoală sau acasă? În însemnarea https://razvratit.wordpress.com/2010/02/17/educatie/ ridicam unele întrebări. Recent am citit pe unul dintre site-urile cu o vizibilitate destul de mare pe internetul românesc despre o discuţie aprinsă legată de citirea unui document al unei deputate care cerea re-introducerea în învăţământul românesc al educării elevilor acasă. Bineînţeles că părerile sunt împărţite, dar înclină în favoarea celor care doresc să îşi educe progeniturile în sânul familiei. Sau cel puţin aşa pretind. Întrebările din însemnarea amintită mai sus rămân valabile. Însă au apărut unele noi. Cine va putea să îşi educe copiii acasă şi cine nu? Pe ce criteriu s-ar face această departajare, ştiindu-se că o hârtie nu poate ţine loc de ştiinţă. Cineva venea cu ideea că se vor introduce examene grele astfel încât să se demonstreze că această metodă nu este fiabilă şi să fie din nou interzisă. Cu alte cuvinte asta înseamnă tot o dorinţă ascunsă de a nu educa copiii aşa cum trebuie. Ce materii va învăţa copilul? Bazat pe ce, pe părerea părintelui despre ce trebuie să înveţe sau pe nevoile momentane ale copilului? Iar dacă mai târziu vrea să devină altceva, nu îţi va reproşa că nu l-ai învăţat de mic ce trebuia? Ce vei face: vei începe să urli la el/ea, vei începe să îl/o pocneşti? Îţi vei ieşi din fire şi vei face o criză?

Să luăm câteva cazuri concrete:

– Vasilică, muncitor pe şantier. Marghioala femeie de serviciu la cabinetul X. Copilul lor, Jorjel, vrea să devină astronaut. Şi se apucă să înveţe, de la părinţi matematica şi fizica şi  alte materii pe care ei cred că îl vor ajuta pe băiat. Dar după primele săptămâni, cunoştinţele lor s-au terminat. Ce se întâmplă atunci? Se apucă părinţii sau unul dintre părinţi să studieze odată cu odrasla? sau va cere statutului să îi fie luat la şcoală şi educat în concordanţă? Iar dacă cei de o seamă cu el vor şti mai multe, cum se va simţi copilul când nu va putea face faţă la cerinţele de la şcoală?

– Aceeaşi părinţi, care au o fată: Marcicuţa. Ea vrea să se facă educatoare. Părinţii sunt bucuroşi, pentru că ei au impresia că pentru asta trebuie doar să fie bună cu copiii şi să înveţe aşa-zisele bune maniere. Atunci o învaţă buchiseala şi îi cumpără o bibliotecă întreagă despre bune maniere. Apoi îi mai cumpără una despre cum să te comporţi cu copiii. Dar brusc, pe la jumătatea celei de a doua biblioteci, Marcicuţa, care acum are 3 ani, găseşte o revistă pentru adulţi, apoi vede un film, învaţă cum se face treaba şi cât de simplu se câştigă banii stând crăcită şi uitându-te pe tavan. Aşa că le spune sâmbătă dimineaţa, când ei iau micul dejun în familie, ca o familie pretins normală care îşi educă odrasla, că ea doreşte să se facă curvă de lux. Ideal ar fi să fie exact în momentul de după obişnuita rugăciune, exact după ce au terminat de făcut crucea (când încă, probabil, se mai gândesc la Dumnezeu) şi momentul în care întind mâna după una sau ala. Asta pentru a fi evitate tot felul de accidente inerente unei asemenea destăinuiri. Ce vor face părinţii atunci? Dorinţa ei este de nestrămutat!

– Ion, mare şef de firmă. Ileana, mare şefă de firmă. Au doi copii, John şi Mary (că se poartă). Părinţii fiind atât de bine înfipţi au cu siguranţă salarii bune şi îşi doresc ca ce mici să nu simtă ceea ce au simţit ei până au ajuns aici, ambii provenind din familii amărâte. Aşa că la nici 2, 3 ani, micuţii cântăresc cât o betonieră, învăţând că mâncarea cea mai bună este la McDonalds, la KFC, la PizzaHut, şi altele. Apoi, au tot ce le trebuie, părinţii având grijă ca micuţii să nu ducă lipsă de nimic. Cu greu ne putem închipui un copil care să îşi dorească, în asemenea condiţii şi ştiind reacţia unor astfel de părinţi faţă de mofturile copiilor, să mai înveţe. E de-ajuns să ne uităm la odraslele celor de bani gata de la noi, şi nu mă refe doar la politicieni, ci şi la cei care se pretind a face parte din clasa de mijloc.

– Avem un cuplu de părinţi modeşti, muncitori foc, dar cu salarii mici. Oameni gospodari, care au casa lor, însă posibilităţile materiale sunt destul de modeste. Abia dacă îşi pot duce copiii la o grădină zoologică şi un film la sfârşit de săptămână. Mâncarea din casă este bună şi consistentă, naturală şi sănătoasă. Educaţia este solidă şi fără cusur. Doar că micuţii (să zicem că sunt 3 sau 4, pentru că fiind oameni cu teamă de Dumenzeu şi fără posiblităţi materiale, nu au avut bani de anti-concepţionale şi nici avort nu au vrut să aibă loc în sânul familiei lor) sunt ahtiaţi după învăţătură. Rod tot ce apucă, înmagazinează cât 10 de seama lor. Discuţiile dintre ei devin tot mai inteligente şi mai greu de înţeles de către părinţi. Aceştia au ajuns să facă împrumuturi la bănci pentru a le cumpăra măcar cărţile pe care şi le doresc şi pe care le rad toţi 4 într-o zi. Sunt ca un burete care absoarbe tot ce se poate absorbi în materie de carte. Practic au ajuns să se auto-educe. Doar că, din păcate, resursele materiale ale acestora se epuizează brusc. Nu au bani să îşi mai educe copii care acum au 15 ani. Aceştia nu pot munci. Nu au rude bogate. Putem diversifica povestea şi să spunem că acel părinte care aducea cei mai mulţi bani în casă se îmbolnăveşte. Trebuie efectuate tot felul de tratamente, iar cu noua lege care se doreşte a fi introdusă, orice consult costă bani. Mai trebuiesc luate o grămadă de medicamente, măcar şi pentru alinarea durerii, în cazul unui cancer, să zicem. Ce vor face aceşti copii? Vor cere părinţii să fie luaţi de şcoală? Copiii nu se vor putea integra. Sau, mai rău, vor stagna, iar în cele din urmă vor începe să dea înapoi din punctul de vedere al performanţelor şi al cunoştinţelor.

Cazurile acestea sunt unele cât se poate de particulare, dar extrem de posibile într-o societate ca a noastră. Fiecare poate fi diversificat, astfel încât situaţia să se înrăutăţească când te aştepţi cel mai puţin, aşa cum s-a întâmplat recent cu foarte mulţi români, în urma marii „recesiuni” din 2009 (şi care nu se va termina curând). Pretenţia multora că şcoala este un loc de îndoctrinare poate fi oarecum motivată, asta denotând într-o măsură extraordinar de mare capacitatea acelor personaje de a-şi educa copiii, relaţia din ei, precum şi lipsa totală de încredere în cei mici şi, mai ales, în sine. Dorinţa multora ca cei mici să nu mai înveţe atât provine din faptul că ei înşişi s-au considerat terorizaţi de şcoală, că ei înşişi nu doreau să înveţe, ci să se joace toată ziua pe maidan.

Mai era cineva care spunea că jocul pe calculator este unul dintre cele mai bune moduri de educare… Tare nu mi-aş dori să fiu în pielea bieţilor copii ai lui/ei. La aşa mentalitate s-ar ptuea să nu ne mire când vom vedea criminali/le cărora să li se pară viaţa reală un fel de Counter Strike.

Frica de învăţătură ţine foarte mult de puturoşenia creierului nostru. Un creier care nu gândeşte este precum un om care nu se poate mişca. Este normal ca acel om să dorească ca nimeni să nu se mişte, ca el să nu fie obligat să se mişte. Un creier educat şi antrenat nu va înceta o clipă să înveţe, iar orice lucru pe care va vrea să îl înveţe îl va învăţa într-o clipită. Este precum un sportiv. Este adevărat, nu toată lumea are aceeaşi capacitate de a învăţa. De aceea, oamenii sunt testaţi şi catalogaţi în funcţie de cunoştinţele lor, iar lucrul acesta se face de la vârste fragede. Nu este mai puţin adevărat că multe dintre cunoştinţele pe care le dobândim în şcoală sunt eronate, altele depăşite. Dar aici intervine părintele şi capacitatea sa de a relaţiona cuu propria odraslă. Astfel se poate dovedi că nu oricine poate fi un BUN părinte. Doar faptul că poţi face un copil, fiziologic, nu înseamnă că şi eşti un părinte. Dar asta este altă discuţie.

Părerea mea este că doar puturoşii şi inculţii şi alte specimene care nu privesc cu ochi buni învăţatul se agită atât de mult legat de cât şi unde învaţă copiii lor. Mai ales că, a pretinde că înveţi nu este acelaşi lucru cu a învăţa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s