27 aprilie 2010 – (2)

Posted: 28 Aprilie 2010 by razvratit in ştiri

– Cam câţi bani poate face un ales într-un an? Să zicem că poate ajunge şi la 240.000 de lei. Pentru cei care nu înţeleg încă banii noi (trăiesc într-un trecut apropiat) asta înseamnă 2.400.000.000 lei vechi. Faceţi o împărţire la 12 şi va rezulta 20.000 de lei pe lună (sau 240.000.000 de lei vechi pe lună). Asta în timp ce unii care au salariu de 1.000 de lei este impozitat şi pentru apa din fântână (într-o ştire ulterioară). Cum face asta? Simplu! Prin cumularea mai multor funcţii în diferite ministere. Ceea ce înseamnă că cei tineri nu îşi găsesc loc de muncă din cauza balenelor astea, iar calitatea producţiei ministerelor este cea pe care o ştim, în primul pentru că handi ăştia nu gândesc decât pentru propria burtă şi în al doilea rând pentru că nu ar avea timp să o facă ţinând cont de multitudinea de comiţii la care trebuie să facă prezenţa. Ministerele din care provin în cea mai mare parte cei care acumulează sume enorme pentru orice om normal sunt cei din ministerele lui Adriean Videanu, al lui Sebastian Vlădescu şi al Elenei Udrea. Salariu de 240.000 de lei pe an.

– O ştire hazlie de tot: un vapor militar sud-coreean a fost scufundat de … „torpile umane sinucigaşe”… Bestială găselniţa… şi numa’ bună pentru începerea unui conflict între cele două Corei. Cum ajung ele să „torpileze” un navă militară? Cu ajutorul unor „submarine mici”… Cu alte cuvinte, submarinele nord-coreene sunt mai bune decât vasele de război sud-coreene. Probabil că submarinele minuscule sunt dotate cu focoase nucleare de mare putere pe care sinucigaşii le ţin pe braţe pentru a nu exploda înainte de a atinge ţinta… „Torpilatorii” navei de război sud-coreene.

– Am scris ieri despre cei patru milioane de americani care vor fi amendaţi pentru faptul că nu îşi vor putea cumpăra asigurare medicală (asta, asigurarea forţată, într-un stat care are pretenţia că e cel mai democrat şi liber din lume). Astăzi vă prezint o ştire şi mai gravă: din cei 4 milioane, 3 milioane vor fi persoane din clasa mijlocie a societăţii. Ţinând cont că un salariu mediu în Americaca este de aproximativ 1500 de dolari (ceea ce pentru americani e foarte mult), ne putem da seama cam cât costă această asigurare obligatorie de sănătate. Iar dacă o treime din cei amendaţi vor fi cei din clasa mijlocie înseamnă că populaţia din acest conglomerat a început să o ducă mult mai prost decât ni se prezintă în mass-media sau pe la mabasade, atunci când vor să fraierească lumea să muncească la ei, adică să devină sclav la ei. 3 milioane de americani din clasa mijlocie amendaţi.

– Din nou despre „pacea” pe care o doresc cei care conduc (din umbră sau de la suprafaţă, depinde cum priveşti) lumea: testarea a două avioane fără echipaj uman „subliniază eforturile de a dezvolta o generaţie de sisteme de arme (zburătoare) de mare altitudine şi cu viteză crescută care ar putea transforma cerul într-un nou câmp de luptă”. Aşa înţeleg aceştia că trebuie să oprim războaiele. Mutând războiul de pe pământ în văzduhul apropiat. Probabil că au decoperit că se poluează mai bine aşa decât pe pământ. Iar sumele care sunt cheltuite pentru acest nou tip de înarmare ar fi putut fi folosite pentru irigarea Africii, de exemplu… Dar cum să facă rasiştii de americacani aşa ceva?… Război în ceruri.

– Ca o altă dovadă (de parcă mai aveam nevoie) a dorinţei de stăpânire a globului de către anumite persoane, iată şi reacţia Clintoanei în cadrul unei şedinţe NATO în care se dezbătea retragerea focoaselor nucleare din Europa. NU!!! Apoi aduce în discuţie vechiul subiect al acţiunii de apărare împotriva ameninţătoarei Rusii. Apoi şi-a răcit din nou gura afirmând că scuutul anti-rachetă este în folosul tuturor, dar în primul rând al SUA. Şi abia apoi al aliaţilor… Normal, doar războiul nu se va duce pe teritoriul SUA, ci pe cel al statelor care acceptă acest „scut”. Clintoana vrea să păstreze armele nucleare americane pe teritoriul Europei.

– Recent, NASA a lansat un alt fimuleţ trucat, în care este prezentat Pământul de la o distanţă de 40 de milioane de kilometri. Prezentarea este de fapt un calup de poze făcute de o navetă, Deep Impact, care s-ar afla acum la o distanţă de 31 de milioane de mile. Care se transformă în aproximativ 50 de milioane de kilometri, nu 48 de milioane. Mai exact 49.889.664 kilometri.

De ce este trucat filmuleţul? Să zicem că pozele au fost transmise când naveta se trecuse de distanţa de 40 de milioane de kilometri şi că NASA a ajustat imaginile şi le-a aşezat într-o prezentare mai pe înţelesul prostimii. Trecerea lunii prin dreptul obiectivului aparatului se explică prin faptul că luna se învârte odată cu Pământul, iar cum pozele sunt făcute pe timpul a 24 de ore, aceasta apare şi se mişcă la fel de repede ca Pământul în rotaţie în jurul propriei axe.

Însă, în primul rând, dimensiunea lunii este greşită, mai ales că ea se pretinde a fi prima spre obiectiv şi ştim că se află la puţin sub 400.000 de kilometri de Pământ.

Ţinând cont că raza Lunii este de 3473 km, iar cea a planetei Marte de de aproximativ jumătate din cea a Pământului, 3392 km (deci puţin mai mică decât cea a Lunii), de distanţa cea mai mică la care se pretinde că Marte s-a aflat de Pământ de 55.758.006 km (în 2003), de faptul că Marte nu se vede niciodată nici pe jumătate atât de mare precum Pământul din acel filmuleţ (să nu mai vorbim de imaginea micşorată a Lunii), ne putem da seama că filmuleţul nu este decât o altă fabricaţie mincinoasă americacană, în genul celor cu „amerizarea”.

Dacă a văzut cineva vreodată în ultimii 60.000 de ani (cât se pretinde că este perioada în care Marte nu s-a apropiat mai mult de acei 55,7 milioane de kilometri de planeta noastră) că a văzut planeta Marte aproape la fel de mare ca Luna, eu, cel puţin, am să cred toată viaţa ce zice acea persoană.

Până atunci, aceste şarade păcălitoare de oameni spălaţi bine pe creier nu mă vor impresiona. Şi nici pe cei care nu au văzut Marte cu ochiul liber măcar pe sfert cât Luna…

Filmuleţul păcălitor se află pe youtube.

– O altă ştire care se doreşte a fi un motiv pentru restrîngerea şi mai tare a libertăţilor de circulaţie şi de înăsprire a controalelor pe aeroporturi: un bărbat a fost reţinut în Puerto Rico pentru că se afla pe lista persoanelor care nu au dreptul să urce la bordul avioanelor. acesta a fost identificat de agenţia de vămi şi de protecţie a graniţelor ca fiind „posibilă persoană de interes”. Se pretinde că bărbatul a reuşit să urce la bord în Nigeria, iar pilotul a fost informat de existenţa lui când zburau asupra Atlanticului.

Teribil se mai leagă afirmaţiile între ele. Şi din nou „teroriştii al-Qaeda” din Nigeria… vom primi curând noi ştiri legate de înăsprirea controalelor, probabil şi de presiuni pentru implantarea de cipuri celor care sunt pe anumite liste (aşa cum se doreşte a se face celor care sunt acuzaţi de agresiuni sexuale). Nouă „ştire” a sistemului.

– O altă dovadă a spălării pe creier de la vârste fragede: 30 de elevi ai liceului Spiru Haret din Buzău au ieşit în curtea şcolii pentru a o susţine pe profesoara acuzată de comportament indecent.

Prefectul judeţului, Paul Beganu a prezentat o serie de fotografii: în una dintre ele, profesoara bagă mâna sub puloverul unui elev, în alta apare un elev la tablă care desenează o parte din organul sexual masculin, cadrul didactic fiind lângă el, în timp ce o altă fotografie o înfăţişează pe profesoară împreună cu un elev, în timp ce dansa, alături de un alt cuplu de elevi.

Pentru a vedea unele poze în care profesoara de 42 de ani se comportă total neadecvat pentru postul pe care îl are puteţi să intraţi pe mediafax.

Cât despre elevii din clasa a XII-a, care protestează pentru faptul că profesoara nu a mai avut voie să predea orele pentru clasa a X-a ce mai putem spune decât că sunt ori manipulaţi, ori spălaţi super bine pe creier, dacă ei consideră că un cadru didactic se poate comporta ca atare. Sunt tare curios să ştiu (nu pentru că nu aş şti) cam cum s-ar fi comportat aceşti elevi dacă în locul profei era un prof care îşi băga mâinile pe sub hainele fetelor, iar fetele desenau organe sexuale feminine ppe tablă, cu proful alături, sau dansa cu elevele prin clasă… Mă întreb de ce societatea este atât de sexsistă şi de misandră încât să accepte atitudinea deşanţată a unei libidinoase şi să condamne o atitudine similară a unui bărbat?

– România, ţara tuturor posibilităţilor… Aici au venit tot soiul de mafioţi/mafioate din industria farmaceutică impunându-şi cu putere chimicalele ucigaşe. Iată că avem din nou un medicament minune, care de fapt nu face nimic. Medicamentul anti-SIDA… Tanam… cică ăsta „reduce virusul din sânge până la nivelul nedetectabil, acesta fiind, de altfel, şi scopul tratamentului împotriva HIV.” Această afirmaţie incredibil de inteligentă o puteţi găsi tot pe mediafax.

SIDA NU EXISTĂ!!!

– Cine spunea că nu putem face mişto de handicapaţii din conducerea statelor chiar de faţă cu ei? Uite că un tânăr francez a făcut mişto de Sarkozy, ştergându-se pe mână ostentativ după ce a dat noroc cu acesta. În filmuleţ se mai poate vedea un alt tânăr care face mişto încercând să îl facă pe preşedintele Franţei să vrea să dea noroc cu el probabil pentru a-i juca o farsă. Din păcate, piticul nu a căzut în capcană. Ar fi fost prea frumos: două miştouri în câteva secunde… Piticul francez jegos…

– Despre nevasta marinarului nu se prea vorbeşte prin presă, sau dacă se vorbeşte nu prea auzi lucruri urâte. Bravo ei, dar din păcate nu prea ştie să îl strunească pe bărbat-su. Mai nou, aceasta este pusă involuntar în competiţie cu cea mai perfidă femeie din România, Elena Udrea. Sunt cele care se bat pentru titlul de politiciana anului. Nu are importanţă cine a organizat această aberaţie, important este că o femeie ca Udrea a ajuns să fie nominalizată pentru un asemenea titlu. Sau poate e important, organizaţia fiind doar o organizaţie femelistă a PDL-ului şi a trebuit să o bage şi pe Maria Băsexu, numai să nu se supere şefu’. Ce legătură o avea MAria Băsexu cu politica nu ştim, dar e bine că ştie această organizaţie…

Elena Udrea merită din plin premiul de … (ce vreţi voi, eu nu am găsit ceva care să o definească, având prea multe „calităţi”) Anului, atât anul ăsta, cât şi în fiecare an cât mai zace prin politică. Şi, probabil că şi după aceea, pentru că lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba. Udrea şi Băsexu, politicienele anului…

– O nouă ştire care are menirea să te facă să te întrebi: „ăştia ori sunt proşti, ori ne iau pe noi de proşti”: cică vaccinarea din 1976 ar putea să protejeze pe cei inoculaţi împotriva noii gripe porcoase… Sunt suficiente articole despre cât de „bună” a fost acea campanie de vaccinare şi ce rezultate „excelente” a avut. Probabil că acesta este de fapt mesajul: vaccinarea din acel an a fost mai bună decât cea din anul trecut, pentru că a ucis mai multe persoane şi a ajutat la depopularizarea planetei mai mult decât cea de acum. Ştirea pe reuters.

Aceasta este ştirea prin care aflăm că celor acuzaţi de agresiuni sexuale li se va implanta un cip de urmărire. Se folosesc de „lupta pentru drepturile femeii” pentru a-şi pune planurile în aplicare. Găsesc tot soiul de motive care să determine populaţia să accepte odată implantarea de cipuri, atât în corpul uman cât şi în aproape toate obiectele pe care le folosiţi şi care au importanţă mare pentru ei: calculatoare, carduri, telefoane, etc. 1984 se apropie.

– Un film făcut de Alexandru Solomon, numit Kapitalism – reţeta noastră secretă, face vâlvă printre protagonişti. Unul dintre aceştia, George Copos, intenţionează să dea în judecată regizorul şi să oprească prezentarea filmului. Alţii folosesc tot soiul de epitete, fiind considerat de Ioan Nicolae, ca un „deserviciu” ads României.

Nu am văzut filmul, însă alfând care sunt protagoniştii, declaraţiile acestora, cum că au făcut bani cinstit, mă fac să râd cu gura până la urechi. Alţii care au impresia că românul e prost, iar ei sunt cei mai inteligenţi oameni de pe planetă.

– Asta da ştire: musiu Tufiş vine la Bucureşti pentru a participa la lansarea unei noi televiziuni. O televiziune care are pretenţia că „”va fi un post complet detasat de orice chestiune partinica editorial” si ca va „umple o nisa de credibilitate care exista in Romania pe piata posturilor TV.” O televiziune girată, poate chiar sponsorizată de Tufiş este cu siguranţă cea mai echidistantaă şi cea mai credibilă. Mai credibil era dacă se ducea în Irak sau Afaganistan… Tufiş în România să deschidă o televiziune?

– Ponta pare un nou Muc cel Mic la început de carieră. Face acelaşi tip de declaraţii pe care Muculeţ le făcea atunci când coborâse din munţii Ardealului în mijlocul hienelor de Bucureşti: eu sunt mic, nu ştiu nimic, tata-n pod beleşte oaia…

Ponta declară, sărmanul, că „daca am fi in locul lui Boc, Berceanu si Videanu, sper ca am fura mai putin„. Musiu Ponta, ai nota zece de la mine şi mi-ai câştigat un miligram de încredere. Pentru restul mai ai de muncit… Măcar dacă ai început, scuipă tot, nu ne lăsa cu gura căscată!

– S-a găsit motivul pentru care fundamentalismul islamic este fundamentalism islamic: discursurile lui Hitler…

Asta declară un „profesor de istorie” american, Jeffrey Herf, de la Universitatea din Maryland.

Au făcut din Hitler baba-cloanţa cea mai temută. A devenit un personaj atât de criticat, încât multora le este şi frică să vorbească despre el. Este clar de unde a scos acest „profesor” toate materialele despre Hitler şi cam ce reprezintă această nouă şaradă zionistă.

Prin asta însă vor să creeze impresia că islamiştii sunt atât de proşti încât au crezut în aşa-zisele discursuri ale lui Hitler. Mai mult, vor să credem că Hitler avea ca scop fundamentalizarea islamului. Paralele făcută între islam şi Hitler, prin prisma părerilor celor care au propagat-o, nu este decât o neruşinare. Acelaşi lucru se poate spune, la fel de uşor, despre fundamentalismul zionist.

Extremişti există şi în iudaism şi în islamism, precum şi în creştinism. Oricare religie care are în cadrul ei extremişti va face întotdeauna tot ce poate pentru a încerca să arunce un văl de întuneric asupra celorlalte. Bineînţţeles că lupta cea mare este între musulmanii ocupaţi de evrei şi aceştia din urmă. este normal, din punctul de vedere al zioniştilor, să apeleze la tot soiul de afirmaţii, cele mai multe fără vreo bază reală, prin care să coonvingă lumea că islamismul este o religie odioasă. Până nu demult o făcea şi un misionar creştin şi încă o mai face (dar e posibil să fie doar un evreu ascuns sub haina creştinului). Legătura cu marea descoperire aici.

– Ungurii continuă să distrugă statul român, încercând, mai nou, să elimine caracterul de stat naţional din Constituţie. Deşi se lamentează că nu va avea suportul, pe la spate, caută să modifice modul în care se modifică Constituţia: ca în Ungaria, fără referendum. Populaţia e mai greu de păcălit şi imposibil de plătit, însă nimicurile din conducere sunt pradă uşoară, care pentru câţiva forinţi şi-ar vine şi părinţii.

Mă întreb dacă va fi aprobat pragul de 10%, deşi sunt aproape sigur că PDL-iştii nu vor să piardă marea uniune cu UDMR-ul. Mândria şi prostia se plătesc, aşa că băgaţi bine la cap!

– Din nou despre atitudinea pacifistă a SUA şi în legătură cu ştirea scrisă anterior: rachete care zboară cu viteza de 5.793 de kilometri pe oră şi care pot lovii orice ţintă de pe glob aproximativ într-o oră.

Şi mai sunt „deştepţi” care se întreabă de ce Rusia, China şi alte state sunt îngrijorate de planurile americacanilor…

– Izdraelul a oprit interdicţia de a importa şi/sau de a introduce în ţară iPad-uri, declarând că acestea nu erau conforme cu standardele europene pentru folosirea firless a frecvenţele de comunicare… Bestial răspunsul. Te bagă şi mai tare în ceaţă, dacă nu cunoşti politica de cenzură dură a regimului zionist, care, brusc, atunci când face bine planurilor, face parte din Europa… Haaretz.

– O ştire, care dacă e adevărată, arată destul de explicit modul în care sistemul sa folosit de „nocivul nor de cenuşă” pentru a pune în aplicare diferite etape ale agendei (printre care şi neprezentarea la funeraliile preşedintelui polonez…): norul de cenuşă nu a afectat absolut deloc Marea Britanie. De ce nu prea am încredere în aceasă ştire? Nu există nicio legătură în care să fie prezentate acele imagini din satelit… Poate cineva are o asemenea legătură, să vedem şi noi adevărul.

– Aşa cum am mai prezentat tot sopiul de ştiri despre cadre medicale care ucid sau mutilează oameni din neglijenţă, sau mai rău, din neştiinţă, iată o ştire cât se poate de terifiantă pentru orice bărbat din România (şi de oriunde altundeva s-o afla măcelarul) : Ciomu are dreptul să profeseze din nou. Scrisesem mai demult o altă ştire prin care atrăgeam atenţia că o anumită doctoriţă spunea că ceea ce i s-a întâmplat măcelarului nu este drept. Mi-aş dori că aia să stea pe masa de operaţii sub bisturiul lui Ciomu şi să se trezească fără vulvă, vagin, uter şi ovare, şi apoi să mai spună odată acelaşi lucru. În România, atâta timp cât avem lichele la conducere, nu se va face justiţie ca lumea.

– Hawkins ăsta părea un băiat de treabă. dar după declaraţia următoare, îmi dau seama că a căzut şi el în ghearele sistemului: omenirea ar trebui să se ferească cât mai mult posibil de orice contact cu extratereştrii, deoarece … e posibil ca şi aceştia să fie în căutare de spaţiu nou de trai şi să ne extermine… Sincer, nene, păreai mai inteligent. În primul rând, dacă doreau să ne găsească şi erau mai evoluaţi ca noi, o făceau demult, iar noi eram dispăruţi acum şi tu nu mai aberai atât. Dacă nu ne-au găsit până acum, sau mai bine zis, nu ne-au exterminat până acum (nu ne-au holocaustiatizat) înseamnă că ori nu doresc acest lucru, ori nu sunt suficienţi de evoluaţi. Iar euu înclin spre prima variantă. Ar fi trebuit să ştii că Pământul este o planetă amărâtă, mică şi vai steaua ei şi că există, cu siguranţă, planete capabile să susţină milioane de miliarde de suflete pe ele. Ce nevoie ar fi avut ăia de rahatul nostru de bulgăre? Sau poate ar trebui să te întrebi dacă ăia respiră acelaşi gaz ca şi noi? Dacă arată ca noi? Întrebări pe care un astrofizician ca matale ar fi trebuit nu numai să şi le pună, dar să fi găsit o oarecare explicaţie până acum. (Mai puţin aia în care extratereştrii sunt draci…) Hawkins şi teama de extratereştrii.

– Şi uite cum RCA-ul va deveni din ce în ce mai scump, ajungând să fie mai scump decât poliţa CASCO cam în cinci ani. Motivul? În România sunt cele mai mici tarife, comparaţie făcută cu unele ţări şi care nu poate fi verificată.

Pe lângă faptul că firmele de asigurări îşi asigură traiul pe spinarea proştilor, vom fii nevoiţi să îi sponsorizăm din ce în ce mai mult. Deja au introdus asiigurarea obligatorie de casă. Cine ştie ce mai urmează…

– Aşa cum ziceam de atâtea ori, genele sunt cele pe care trebuie sa dai vina pentru orice ţi se întâmplă şi tu nu vrei. Pe gene vor da vina şi ucigaşii şi hoţii şi cei care forţează femeile să aibă raporturi sexuale împotriva dorinţei lor. Pe gene (că bine a decurs programul de învinuire a hormonilor de către femei) trebuie să dăm vina dacă fumăm şi nu ne putem lăsa, nu pe lipsa noastră de voinţă. Genele sunt devină, aşa cum am mai zis şi de obezitate şi de lene şi, probabil, de neşansa de a găsi un loc de muncă. Genele sunt nişte afurisite, dar bine că au pus mâna pe ele de-alde Monsato şi alţii şi le vor veni de hac… Genele şi fumatul…

– Iată ce fac europarlamentarii PDL-işti pentru români: susţin continuarea proiectului Roşia Montană, mai ales dacă se folsoesc cianuri. În fruntea campaniei se află, bineînţeles, habarnista de EBA. Iar alături de ea, alţi inteligenţi, care îşi doresc cu orice preţ continuarea exploatărilor de aur din România de către tot soiul de firme străine. Ori şpaga a fost prea mare şi nu mai vor să o dea înapoi, ori au intrat deja în ea şi nu mai au cum (sau nu mai vor) să returneze sumele primite. Cert este că aceste personaje aruncă o lumină tristă asupra tuturor românilor, prin tembelismul de care dau dovadă. PDL-iştii iubesc cianura.

– Vă mai amintiţi de aparatele care te lasă în sexul gol la aeroport şi pe care sistemul le prezintă ca incapabile de aşa ceva? Ia aruncaţi o privire aici, unde un vânzător chinez doarme lângă un aparat de scanare care prezintă un bărbat (din spate) cu arme pe sub haine. Veţi vedea clar conturul bucilor, precum şi unele umbre la intersecţiile dintre membre şi muşchi. Acelaşi tip de imagine clară se vede şi atunci când vă întoarceţi cu faţa (mai puţin important pentru femei, că tot e ascunsă între picioare), aşa că ceea ce faceţi la aeroport se numeşte exhibiţionism involuntar, oferind un spectacol pe cinste tuturor libidinoaselor care se vor holba ca toantele la organele voastre. Şi pe care nimeni nu le va da în judecată că se holbează la voi, aşa cum a păţit un tip dintr-un aeroport când s-a uitat mai atent la imaginea unei colege care trecea prin aparat…

– Altă firmă farmaceutică, AstraZeneca, a evitat un proces prin plata sumei de 520 de milioane de dolari pentru acuzele aduse firmei penrtu promovarea medicamentului Serequel, folosit împotriva schizofreniei, pentru alte boli şi pentru plata unor medici pentru a semna materiale scrise de firmă. Bineînţeles, aşa cum se întâmplă de obicei, şi această „înţelegere” va fi uitată, iar oamenii vor continua să creadă ceea ce le spune firma şi doctorii cumpăraţi de aceasta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s