şi iată cum îşi fac treaba nenorociţii lumii

Posted: 3 Iulie 2010 by razvratit in ATENŢIE!!!, boicot, conspiraţii, crime, naţionalitate, românia, terorism

Sper că vă amintiţi de tragicul accident de la începutul lunii mai, când aproape toată diplomaţia poloneză a fost ucisă. Spun aproape, pentru că, aşa cum ştim, unii nu au fost în acel avion, lucru care părea normal celor care visau la condamnarea ruşilor pentru uciderea liderilor polonezi. Au rămas în viaţă doar cei care au jurat şefilor lumii, probabil, slujire veşnică şi aducerea Poloniei „pe calea cea dreaptă“.

Încet-încet, încep să apară acele dovezi pe care le aşteptam cu sufletul la gură, sperând să nu apară niciodată. Mi-aş fi dorit să mă fi înşelat, să mi se arunce în faţă acele cuvinte ale mele, să mi se spună că sunt un idiot, un tâmpit sau un dobitoc rusofon. Dar nu voi avea şansa asta. Recent, Polonia a semnat cu FMI-ul acordarea unei noi linii de credit de 20 de miliarde, din care, de data acaeasta, se va înfrupta masiv pentru a distruge poporul polonez.

Recent, adică astăzi, Polonia şi SUA au semnat documentul pentu instalarea scutului anti-rachetă. Vă aduceţi aminte refuzul polonezilor şi cehilor faţă de acest scut. Curând şi cehii îl vor îmbrăţişa cu mâinile larg deschise. Iar nu dorinţa bruscă a SUA (aşa cum pretind linguşitorii de la Mediavax) de a renunţa la amplasarea scutului pe teren polonez şi ceh.

Clintoana şi-a făcut treaba murdară şi de data asta. Alături de ea, Radoslaw Sikorski. Însă jegul uman numit Clinton Hilary, continuă munca asiduă de a aduce şi Iranul sub gheara cazarilor. Iată ce a declarat ea, vorbind despre scut: „va contribui la apărarea poporului polonez şi a tuturor europenilor, a aliaţilor şi a altora, în faţa ameninţării (…) reprezentate de Iran“. Mesajul este destul de clar.

Curând, SUA va avea rachete pe tot globul, niciun stat nemaivând puterea de a decide ce să facă în ţara sa. Aceasta este marea dorinţă milenară a cazarilor, ascunşi sub exoscheletul evreiesc. Curând, fiecare om va fi doar un sclav care va trăi pentru binele poporului cazar. Ceea ce nu au putut realiza prin forţa armelor au realizat prin forţa banilor. Prin lăcomia umană. Prin fructificarea dorinţelor de lenevie a tuturor oamenilor. Prin fructificarea minciunii, înşelăciunii şi a divizării oamenilor naţiilor.

Oameni buni, treziţi-vă! Nu mai aşteptaţi prostiţi venirea nu-ştiu-cui, pentru că veţi aştepta în van. Este dorinţa ascunsă a celor care vă conduc să nu vă treacă prin cap să ieşiţi în stradă, să nu vă băgaţi nasurile în treburile lor, să staţi cuminţi şi să aşteptaţi instaurarea Uniunii Globale. Aduceţi-vă aminte de mulţimea de filme SF, începând cu Battlestar Galactica şi Star Trek I, în care vi se vorbeşte despre un Pământ unit. Acest lucru nu se va întâmpla decât în condiţia în care toţi oamenii gândesc, trăiesc şi cred la fel. Aceasta este impunerea sistemului americacan, un sistem de îndobitocire a oamenilor. Nu veţi mai avea voie să credeţi în Dumnezeu, Allah, Buddha, sau altceva. Veţi crede în ceea ce vi se va impune. Nu veţi mai vorbi limba voastră strămoşească, veţi vorbi doar limba handicapaţilor: engleza. Nu veţi mai considera că OMG-urile nu sunt naturale, le veţi privi ca pe modificări genetice accelerate, pentru ca lumea să nu moară de foame. Veţi considera că doar vaccinurile vă pot apăra de bolile lansate de ceic are vă conduc. Veţi considera că hamburgerul are mai multe vitamine şi proteine decât carnea normală. A avea clone vă va părea ceva distractiv şi foarte convenabil, nefiind obligaţi să munciţi, clonele muncind în locul vostru. A cunoaşte ceea ce este în jurul vostru vi se va părea ceva aberant, atâta timp cât conducătorii au grijă de tot. A fi urmăriţi şi când vă căcaţi vi se va părea ceva normal, pent că ar exista posibilitatea ca altcineva să fie un terorist şi să îşi ascundă arme în toate orificiile când se duce la budă. Până la urmă, veţi considera că hainele nu vă sunt de niciun ajutor şi că nu este nimic grav în a umbla în curul gol. Veţi fi legaţi la calculatoare, veţi avea tot soiul de microcircuite implantate în momentul în care veţi scoate capul în lume, veţi deveni nişte roboţi pregătiţi de a fi deconectaţi atunci când şefii consideră că aţi lua-to razna. Nu-i bai, rămân clonele…

Dacă vă doriţi să rămâneţi români, trebuie să înţelegeţi că a sosit vreamea să vă împotriviţi. Nu trebuie să o faceţi cu violneţă, însă trebuie să fiţi uniţi. Siguranţa dată de număr este principalul mod al animalelor-pradă de a scăpa de prăduitori. Fiţi uniţi şi ajutaţi-vă ori de câte ori celălalt se află în pericol. Doar aşa vom supravieţui ca naţie.

Comentarii
  1. nazy spune:

    Cred ca ai exagerat putin cu „limba handicapatilor” …

    • razvratit spune:

      măi, având în vedere la ce stadiu de legume au ajuns, cred că îi putem numi handicapaţi. ăia nu sunt în stare să calculeze 50% din 70 de dulăi dacă nu au calculator. şi nu vorbesc din auzite, este ceea ce am păţit eu. sunt atât de indiferenţi, de leneşi, de creduli, încât te doare mintea. şi, din păcate, aşa se întâmplă cu mai toţi vorbitorii nativi de limba engleză. asta pe lângă parşivismul lor. pe lângă paranoia dusă la paroxism. pe lângă inegalitatea dintre sexe cu care sunt inoculaţi de mici, deşi mai apoi urlă că cele care au toate drepturile posibile şi imposibile nu au niciun drept…

      deşi putem spune că aşa sunt educaţi de către ştim noi cine, faptul că oamenii se complac în aşa ceva şi nu fac nimic ne îndreptăţeşte să îi numim handicapaţi. dacă termenul ţi se pare ne-korekt-politik, putem să le spunem „persoane cu dizabilităţi“. de oricare vrei tu😉

      apoi, limba lor mi se pare handicapată comparând-o cu limba noastră.

      • nazy spune:

        Limba engleza nu se vorbeste doar in SUA…se vorbeste si in Anglia si in unele tari africane si in Canada, etc. Nu mi se pare corect moral sa le spui handicapati pentru ca sunt si ei oameni ca si noi. Nu cred ca limba noastra este superioara nici unei limbi straine…indiferent ca e rusa, engleza, italiana sau chineza. Ca nu iti place tie…e cu totul altceva.

        • razvratit spune:

          omule, engleza se vorbeşte, ca limbă oficială, în Anglia, Sua, Canda, Africa de Sud, Australia şi Noua Zeelandă – astea ca ţări mari. Mai sunt şi câteva ţări mai mici prin Caraibe unde se vorbeşte engleza ca limbă oficială. De asemenea, şi indienii din India folosesc engleza ca limbă semi-oficială. Alte ţări nu vorbesc limba asta în mod oficial pentur că nu au fost colonii engleze sau nu s-au aflat sub protectorat englez. Însă asta e altă diiscuţie.

          normal că LIMBA nu este superioară. nicio limbă nu poate fi superioră. poate să îţi placă mai mult decât alta, dar superioară nu este. de aceea, nici nu am pretins că limba noastră ar fi superioară. am spus că sunt handicapaţi peentru motivele enumerate anterior. că îţi plac ţie mai mult ca românii, asta e altă treabă.

          şi ştiu că şi printre ei se află oameni destupaţi, care văd limpede căcatul în care se află, dar crede-mă, marea masă este aşa cum am spus. şi nu m-am referit la partea fizică, ci la handicapul mental indus.

          • nazy spune:

            Nu inteleg de ce incerci sa-mi raspunzi cu aceleasi cuvinte care le-am folosit eu. Nu am zis ca imi place mai mult una in mod special…cat despre handicapul mental indus …ar trebui sa ne uitam mai intai in curtea noastra.

            • nazy spune:

              Cat despre lectia de lingvistica…exista un etc. acolo care probabil nu l-ai observat. Mai sunt si Irlanda si multe alte tari, predominant din Africa in care poate engleza nu este cea mai vorbita limba…dar este limba oficiala. Cu tot respectul, dar daca te pierzi in detalii nu trebuie sa repeti ce am spus eu.

              • razvratit spune:

                „pe care probabil…“, nu „care probabil…“, dacă tot deschizi discuţia despre limbă. Legat despre Africa şi ţările în care limba engleză este ficială, poate îmi dai o mână de ajutor la identificarea acestora. nu nu ştiu să fi avut impreiul britanic vreo colonie prin Africa, afară de partea de sud, dar probabil că anglizarea lumii şi-a pus amprenta şi asupra acestui continent.

                şi încă odată: unde am repetat ce ai spus tu? şi chiar dacă repet, de ce te deranjează atât de tare? (vezi că chestiunea asta nu arată bine…)

              • nazy spune:

                Mda…nu stiu de ce ma asteptam sa primesc un raspuns pertinent. Cum romanul n-are raspuns cum vede greselile mai mult sau mai putin grave de scriere. De la ce a plecat discutia si la ce a ajuns. Nu ma deranjeaza ca repeti ceva…dar cat timp eu ti-am adus un argument, nu inteleg de ce ai simtit nevoia sa il aduci si tu in discutie…culmea, cu aceleasi cuvinte pe care eu le-am folosit. Uite asta e paragraful respectiv: „normal că LIMBA nu este superioară. nicio limbă nu poate fi superioră. poate să îţi placă mai mult decât alta, dar superioară nu este. de aceea, nici nu am pretins că limba noastră ar fi superioară. am spus că sunt handicapaţi peentru motivele enumerate anterior. că îţi plac ţie mai mult ca românii, asta e altă treabă.” Si daca citesti comentariul postat anterior de mine…vei realiza la ce ma refer.
                Tari (nu numai de pe continentul african) in care limba engleza este oficiala: Jamaica, Nigeria, Botswana, Camerun (engleza si franceza), Liberia, Kenya, Malta, Rwanda si multe altele.

  2. guardia spune:

    mda, am comantat si eu pe hotnews.ro la stire chestia asta, si voiam initial sa postez si pe blogul meu treaba asta, dar deja mi-e greata , mai bine nu mai mai incarc cu asta, ca imi vine sa vomit..

    • razvratit spune:

      ai şi tu dreptate la faza cu încărcatul, dar cred că e bine măcar să arătăm celor ce cred altele că treaba e oarecum diferită de ceea ce cred ei. şi mai bine am vomita pe ei…😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s