ce conţin produsele „naturale“…

Posted: 3 August 2010 by razvratit in ATENŢIE!!!, boicot, conspiraţii, crime, educaţie, imbecilitate, minciuni grosolane, românia, sănătate, terorism

Mulţi oameni cunosc câte ceva desppre E-uri. Sau, măcar au auzit despre aşa ceva. Unii sunt mai interesaţi, alţii declară cu non-şalanţă că oricum vor muri într-o zi, aşa că mai bine trăieşte clipa şi mori fericit. Ăştia sunt cei pe care sistemul îi iubeşte cel mai mult. Mai mult chiar decât cei care îl susţin peste tot, pentru că ăia gândesc, sunt interesaţi, şi cine ştie, este posibil ca într-o zi să îşi dea seama de ceea ce fac şi să întoarcă spatele. Dar ăştia resemnaţi deja sunt protejaţii sistemului.

Dar să trecem peste aceasta şi să vă prezint cum poţi minţi cu zâmbetul pe buze, asta în cazul în care şoriciul e gros şi remuşcarea este un sentiment animalic… Una, Ana Paraschiv pe numele ei, inginera responsabilă cu siguranta alimentelor la o companie producătoare de dulcegării, declară foarte afectată că produsele lor sunt „în conformitate cu normele româneşti şi ioropene… „Pentru informarea corectă a consumatorilor precizăm faptul că firma Kubo Ice Cream Company utilizează pentru prepararea înghetatei numai aditivi alimentari permisi de legislatia românească si europeană în vigoare“, sau, şi mai tare, completând lanţul de minciuni: „Nu folosim coloranti care să necesite atentionare specială. Sînt vreo sase care trebuie etichetati în mod deosebit pentru că s-a constatat că afectează atentia copiilor, dar noi i-am eliminat de mult. Din 2006. Am preîntîmpinat modificările legislative si am început de atunci să fim atenti ce punem în înghetată. Tot timpul am avut grijă la calitate si la ce oferim consumatorilor. La înghetată folosim coloranti, dar noi lucrăm cu paste naturale de fructe, pe care le fabricăm aici. Nu coloranti artificiali“. AMICII TE răcorEste

Este normal că nu va spune nimic despre cât de nocive sunt chimicalele din care fac îngheţatele, pentu că acestea reprezintă 100% din produs. Şi, şi mai aberant, nici autorul articolului nu povesteşte prea multe tocmai despre cel mai nociv dintre toate: E 330, numit şi sare de lămâie, sau acid citric. ASta pentru că România încă mai permite folosirea acestuia în ţară, iar cei care produc alimente îl folosesc în cantităţi uriaşe. Până şi pâinea a ajuns să conţină E 330.

Iar la sfârşitul materialului, în care se vorbeşte despre una dintre mărcile nemţene, Amicii, ne sunt date unele lămuriri: „Prin Ordinul 319 din 5 mai 2005, Ministrul Agriculturii, Pădurilor si Dezvoltării Rurale interzicea introducerea pe piată si importul de minijeleuri continînd 16 aditivi alimentari, printre care E 410 guma din seminte de carruba, E 412 guma de guar, E 415 guma de xantan si alte gume. Interzicea si folosirea lor la fabricarea minijeleurilor. Se pare că erau rele pentru jeleuri. Dar sînt numai bune pentru înghetată.

E, acu să văd câţi îşi dau seama câte produse aşa-zise naturale conţin gume de xantan şi guam sau doar produsul respectiv, recte, xantanul şi/sau guamul? Oare câţi citiţi etichetele produselor pe care scrie natural, sau bio, sau biologic, sau fără conservanţi, E-uri, etc.? Câţi nu vă lăsaţi păcăliţi/lite de termenii academici meniţi să vă încurce neuronii?

Sper că veţi fi din ce în ce mai mulţi cei care citesc cu atenţie nu doar eticheta, ci tot ce este scris pe produsul din mâna dvs., inclusiv pe ambalajul de plastic, sticlă, aluminiu, etc. Sper că din ce în ce mai mulţi vă veţi da seama că ORICE E este nociv, pentru că orice E este produs prin sinteză chimică. Produsele naturale nu conţin E-uri, decât în urma intervenţiei umane. Produsele naturale, din natură, nu conţin E-uri decât dacă au fost injectate, sau le-au luat din apă, polenizare, sau hrană modificată la rândul ei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s