din nou despre actele cu cip-uri

Posted: 5 Septembrie 2010 by razvratit in ATENŢIE!!!, boicot, condamnare pe nedrept, conspiraţii, crime, dreptate, libertate, minciuni grosolane, românia, terorism

Având în vedere că nu multă lume conştientizează riscul real pe care îl presupune existenţa unui act cu cip pentru om, consider că trebuie să răspândim orice noutate despre acestea. Dacă v-aţi gândi doar la faptul că aceste acte te pot transforma din om bun în răufăcător/făcătoare după pofta conducătorilor poate că v-aţi schimba atitudinea faţă de ele. Aceste acte sunt la fel de sigure precum un card de bancă. De fapt, cred că mai puţin sigure. Adică, siguranţa lor ajunge aproape de 0. E suficient să cunoşti ceva informatică, să ai ceva scule luate din magazin şi poţi afla datele oricui trece prin zona ta. Şi dacă ai chef de o furăciune, de un omor, etc., atunci e suficient să foloseşti un buletin fals cu datele lui X sau Y şi nu te va prinde nimeni. Ce contează că X, sau Y, nici măcar nu era în ţară în momentul comiterii infracţiunii? Dacă actul spune că el/ea a fost, atunci aşa e. ACTUL NU MINTE!!!

Asta se doreşte a se băga în minţile netede ale populaţiei tembelizate cu tembelizorul. Şi atunci să te ţii!

Şi acum materialul pe care l-am găsit pe Apologeticum.

Buletinele cu cip din Germania au fost sparte de hackeri inainte de lansarea oficiala din noiembrie

La emisiunea “Plusminus” difuzata de televiziunea germana de stat ARD, echipa de hackeri Chaos Computer Club a reusit sa extraga date confidentiale din noile carti de identitate cu cip, prevazute sa intre in circulatie in Germania de la 1 noiembrie 2010. Pentru a scana documentele, acestia au folosit chiar un scaner RFID pus la dispozitie de autoritati fiecarui posesor de nou document, dispozitiv prevazut pentru realizarea de tranzactii financiare pe internet prin intermediul calculatorului. Datele extrase din document de hackeri sunt amprentele celor doua degete si codul PIN de 6 cifre ce reprezinta semnatura electronica.

Un alt risc in folosirea documentelor cu cip este dat de faptul ca exista posibilitatea(cu ajutorul unui virus Troian) sa se memoreze tastele folosite pentru introducerea codului de 6 cifre, in cazul in care nu se foloseste scanerul RFID.

Autoritatile germane, fiind surprinse de aceasta vulnerabilitate a noilor documente, resping cele prezentate la emisiunea “Plusminus”, iar un expert in tehnologia identificarii persoanei afirma ca totusi este un progres aceasta combinatie dintre un cip si un cod PIN, fata de sistemul clasic de pana acum format din utilizator si parola.

Trebuie sa precizam ca noile documente din Germania sunt asemnatoare cu cele ce vor fi introduse in Romania de la 1 ianuarie 2011. Prin urmare, un alt motiv de a refuza aceste acte este nesiguranta datelor personale, cu care un necunoscut poate utiliza banii pe care ii aveti in contul bancar asociat semnaturii electronice si poate savarsi delicte fiind identificat cu identitatea dvs.

Mai jos puteti vedea cum aceiasi hackeri au reusit publicarea amprentelor ministrului de interne german, Wolfgang Schauble, pentru a arata nesiguranta folosirii datelor biometrice in cadrul actelor de identitate.

Nu suntem răufăcători/răufăcătoare. Nu suntem animale. Nu suntem sclavi.

Comentarii
  1. antiignorantu spune:

    http://stirileprotv.ro/video/femeile-conduc-economia-lumii-invart-20-000-de-miliarde-de-dolari/60443657 Acum sper ca va dati seama cum se joaca unele femei cu Economia Mondiala – demult am tras semnale de alarma cu dresajul si hipnoza Femeilor Dresor pe primul blog si pe alte forumuri – in Romania se vede influenta NEFASTA in politica a femeilor ce nu se mai satura de manipulat Barbatii si resursele Tarii , Genocidul si Terorismul de toate tipurile Infloresc – asa ca va urez sado – masochism placut cu Femeile Dresoare !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s