din nou despre Roşia Montană

Posted: 6 Septembrie 2010 by razvratit in ajutor, ATENŢIE!!!, atitudine, conspiraţii, crime, dreptate, evenimente, libertate, naţionalitate, românia, Roşia Montana, sănătate, terorism, tragedii

Roşia Montasnă devine locul de rezistenţă a românilor faţă de cotropitori. Trebuie să facem din Roaşia Montană trâmbiţa voinţei neamului.

Materialele pe această temă abundă. E suficient să cauţi pe internet şi vei putea să îţi faci o părere despre ceea ce se doreşte a se înfăptui acolo.

Cele mai importante însă sunt excursiile, sau drumeţiile, sau spuneţi-le cum doriţi, în acest loc. Este adevărat că sunt şi mulţi „afacerişti“ care s-au gândit că e loc de ceva profit de pe urma „fraierilor“, însă sunt şi destule evenimente normale, ca să le spun aşa. După mine, aş organiza o tabără imensă, unde pot veni români din toată România, oricând doresc. Indiferent de vreme, de anotimp, pentru că nu trebuie să ne sperie iarna.

Am găsit două materiale despre Roşia pe care le voi prezenta în cele ce urmează. Mi s-au părut suficient de grăitoare şi de edificatoare penrtu cei care vor să afle mai multe despre această zonă.

Primul se găseşte pe pagina Cotidianului:

Interviu
Preşedintele asociaţiei „Heritage”, partener UNESCO, din Bucureşti
Dr. Peter Oostveen: „În Germania sau Franţa, un proiect ca Roşia Montană nu ar fi posibil”

„Proiectul Roşia Montană a putut fi angajat aici, pentru că România este una dintre ultimele ţări din Uniunea Europeană în care mai poţi face lucruri ilegale, folosindu-te de interpretarea legilor”.

Doctorul Peter Oostveen este un chirurg olandez naturalizat în România. Povestea venirii sale la Bucureşti este scurtă, dar captivantă: „Locuiam în California, iar pe 21 decembrie 1989 am fost sunat de cineva din grupul meu de prieteni doctori, cu care plecam deseori în misiuni urgente (eu în calitate de pilot şi chirurg). Mi-au spus că e revoluţie în România, că trebuie să plecăm urgent cu Medici Fără Frontiere. N-am stat pe gânduri şi, pe 22 decembrie, eram sosit pe aeroportul Otopeni. Am operat la spitalul Fundeni, la Urgenţă, unde am scos gloanţe din oameni. A fost o experienţă dramatică. Eram pentru întâia oară în România. Credeam că asta va fi tot: că vin aici şi nu rămân mai mult de 6 luni. Două săptămâni mai târziu, a venit primul avion cu ajutoare pentru dotarea unor spitale – donaţii de echipament medical, pentru că nu aveam cu ce lucra. Apoi am rămas în România un an şi jumătate, după care m-am întors în California. Mă gândeam cât de multe lucruri sunt de făcut aici şi, cum în viaţa mea intervenise de ceva vreme divorţul, soţia rămânând în SUA, iar copiii la Bruxelles, în 1994 m-am stabilit permanent aici. Fiind în Europa, naveta către copii era mai uşoară. Apoi m-am căsătorit cu o româncă şi viaţa mea este aici. Mulţi dintre cei care mă cunosc spun că, după 21 de ani, simt şi mă comport câteodată «mai român ca românii»”.

Într-adevăr, doctorul Oostveen este mai român decât mulţi dintre cei care, deşi sunt „români” prin naştere, trădează valorile naţionale, patrimoniul şi moştenirea strămoşilor. Mă refer aici în mod special la patrimoniul natural şi construit de la Roşia Montană, faţă de care dl Oostveen, prin asociaţia sa şi a soţiei sale, Silvia Oostveen, de profesie arhitect, a luat deja o atitudine fără echivoc, ce se regăseşte în interviul de mai jos. El caută să descifreze prin ce mister istoric au ajuns românii, mai ales majoritatea celor din sfera politică, să nu-şi mai respecte trecutul şi identitatea naţională. „Lecţia Oostveen” este o lecţie de respect pentru valorile româneşti şi europene.

„Bilanţul societăţii româneşti în democraţie arată că pierderile sunt mult mai mari decât câştigurile!”

– În ce scop aţi înfiinţat asociaţia „Heritage”?

– Asociaţia „Heritage”, partener UNESCO, este o organizaţie care desfăşoară proiecte culturale, educaţionale, de sănătate şi sociale. Printre obiectivele pe care şi le propune se numără şi iniţierea, administrarea şi dezvoltarea proiectelor de reabilitare şi modernizare a lăcaşelor de cult, a muzeelor şi monumentelor istorice din Patrimoniul Cultural Naţional. Am pornit de la ideea că „moştenire” înseamnă creaţie a strămoşilor, transmisă de la o generaţie la alta. Numai trecutul ne poate face conştienţi de timpul prezent şi mai ales de cel viitor! Nici un popor nu se poate despărţi de moştenirea sa culturală. Nu contează, România, Olanda sau altă ţară; cu cât există mai multă diversitate a moştenirilor noastre, cu atât mai mult putem împărtăşi şi putem deveni cu toţii mult mai bogaţi!

– Aţi fost aici, lângă noi, încă din ziua alungării lui Ceauşescu. Aţi urmărit evoluţia societăţii româneşti postdecembriste. Cum arată românii după 20 de ani de libertate?

– Îmi pare rău că trebuie să o spun, dar bilanţul societăţii româneşti în democraţie arată că pierderile sunt mult mai mari decât câştigurile! Viaţa spirituală s-a degradat. Cuvântul tipic românesc, „suflet”, a scăzut în importanţă; s-a diminuat, dar nu a dispărut! Aici ar fi, slavă Domnului, sâmburele speranţei într-o revenire la matcă a spiritualităţii româneşti! Solidaritate între oameni nu mai există. Există numai un individualism şi un capitalism extrem. Prietenia nu mai există. Loialitate nu mai există. Banul a devenit o nouă religie! Doar că acum ai posibilitatea de a spune NU! Din păcate, deşi unii români îşi asumă responsabilitatea de a spune NU tendinţei generale, aceştia se regăsesc în final singuri! Astfel, în societatea românească, în ultimii 20 de ani, sunt încălcate principiile de bază ale funcţionării unei societăţi democratice. Iniţiativa de orice fel începe promiţător, dar se pierde undeva pe drum…

– Dar imediat după 22 decembrie am fost fericiţi, ne imaginam că vom sparge munţii. Ce s-a întâmplat?

– Sfârşitul anului 1989 şi anul 1990 au fost o perioadă de euforie totală, marcată de un idealism imens, cu mari aşteptări pentru o schimbare radicală! Studenţii susţineau la acea dată că pot, în sfârşit, să facă ceva important cu ceea ce au acumulat în facultăţi, şi să-şi demonstreze capacitatea de a influenţa dezvoltarea ţării. Rezultatul în timp s-a arătat mai mult decât descurajant: acei tineri au deschis eventual câte un chioşc, pentru a putea câştiga ceva bani, dar au cheltuit imediat acei bani pe lucrurile de care au fost privaţi atâţia ani la rând şi a căror utilitate s-a dovedit a fi trecătoare! Până la urmă, este o problemă de atitudine. Modul de a privi lucrurile şi de a acţiona nu s-a modificat foarte mult în tot acest timp. Asta şi pentru că sistemul educaţional a avut mari lacune în ceea ce priveşte pregătirea tinerilor în a lua decizii de viaţă prin stabilirea în primul rând a priorităţilor. Dacă este să luăm exemplul Germaniei de după al Doilea Război Mondial, această ţară a fost aproape în totalitate distrusă, inclusiv infrastructura, rămânând aproape fără nimic. Rezultatul a fost că germanii s-au mobilizat, au muncit ca să refacă tot ce a fost distrus şi numai apoi au început să cheltuiască.

„În Germania, Olanda sau Franţa, un proiect ca Roşia Montană nu ar fi posibil, pentru că legile se aplică, iar textele de lege sunt clare”

– Şi politicienii români s-au… mobilizat să vândă bogăţiile ţării rapid şi pe mai nimic. Petrolul, aurul, argintul, gazele, apele minerale etc. au intrat în buzunare străine, prin contracte ascunse de ochii populaţiei. Puteţi comenta acest jaf?

– Privatizările în România au fost dictate de interese individuale – fie ale unor persoane, fie ale unor grupuri -, nota de plată finală fiind achitată de societate. Oricum, mai mult ca sigur că ataşamentul celor ce au dictat aceste privatizări a fost recompensat de către partenerii interesaţi în achiziţionarea firmelor româneşti. Pe o piaţă mondială concurenţială este normal să vrei să îţi elimini orice potenţial adversar. Ceea ce s-a întâmplat şi în România. Îmi vine greu să cred că cei implicaţi nu au bănuit măcar această manevră şi s-au bazat exclusiv pe bunele intenţii afişate de societăţile achizitoare. Este foarte rău că s-a ajuns aici. Aproape totul a fost vândut la preţuri derizorii.

– Pe acest fundal se naşte întrebarea: cum a fost posibil ca un proiect ca Roşia Montană să fie angajat în Romania?

– Aurul Daciei a fost dorit dintotdeauna şi se ştie că a fost exploatat dinainte de venirea romanilor. Un asemenea proiect, definitiv distrugător de natură şi patrimoniu cultural, cum este cel propus de RMGC, a putut fi angajat aici pentru că România este una dintre ultimele ţări din Uniunea Europeană în care mai poţi face lucruri ilegale, folosindu-te de interpretarea legilor. În acest fel, interesele personale sunt satisfăcute – dând impresia legalităţii şi punând astfel la dispoziţia părţii implicate financiar argumente pentru continuarea proiectului. În Germania, Olanda sau Franţa, un proiect ca Roşia Montană nu ar fi posibil, pentru că legile se aplică, iar textele de lege sunt clare.

„Roşia Montană are şansa să fie salvată”

– Cum comentaţi faptul că guvernul actual a introdus proiectul Roşia Montană în programul de guvernare?

– Introducerea acestui proiect în programul de guvernare a fost probabil necesară, şi a fost făcută în mare grabă, pentru a justifica şi a legaliza anumite deziderate. În acest proiect, specialiştii de mare reputaţie în domeniul economiei nu au identificat beneficii pentru România (şi nu mă refer la specialiştii angajaţi de RMGC). Mai mult decât atât, pot spune că pierderea valorilor existente la Roşia nu poate fi măsurată în bani.

– Din punctul de vedere al Asociaţiei „Heritage”, ce avem de apărat la Roşia Montană?

– Din punctul nostru de vedere, Roşia Montană este una din zonele unice în lume, cuprinzând, pe un areal destul de restrâns, vestigii arheologice, monumente ale naturii şi monumente de arhitectură. Acesta este motivul pentru care dorim să promovăm şi să susţinem alternativa UNESCO pentru dezvoltarea zonei. Credem în acest mod de abordare, pentru că există multe precedente UNESCO în lume, care au adus cu sine dezvoltarea turismului local.

– Ministrul Culturii a promis că introduce Roşia Montană pe lista indicativă a UNESCO, dar se vede că trage de timp. Ce părere aveţi de atitudinea ministrului Kelemen?

– Ministrul Culturii este într-o poziţie dificilă. Ministerul îşi desfăşoară activitatea ca o entitate în cadrul unui guvern care, în mod natural, trebuie să promoveze interesul ţării respective. Asociaţia „Heritage” a contactat Ministerul Culturii pentru a afla care este situaţia documentaţiei riguros întocmite de asociaţia ARA, conform normelor UNESCO, şi care este situaţia demersurilor anunţate, de înscriere a Roşiei Montane pe Lista Tentativă, dar nu am primit nici un răspuns. Nu am primit răspuns nici la o cerere de programare în audienţă, în acelaşi scop. Este atitudinea adoptată de minister când nu poate da un răspuns, deşi îl datorează legal. Atâta timp cât Guvernul nu este decis în a tranşa problema, ministerul va tergiversa formalităţile necesare includerii Roşiei Montane pe Lista Tentativă. În orice caz, dezvoltarea turistică a acestei zone este mai mult decât posibilă prin tot ce oferă ea aşa cum este acum, şi nu ca variantă a turismului complementar exploatării de suprafaţă – cum a menţionat RMGC. Aceasta o pot susţine după ce am văzut, în ţările pe care le-am vizitat, beneficiile aduse de siturile UNESCO. Nici un program de refacere a mediului, cu care se laudă RMGC, şi nici un pachet de compensaţie financiară oferit de companie nu vor putea repara distrugerea oarbă şi tragică preconizată la Roşia. De aceea, UNESCO e salvarea. Reprezentanţii poporului român din politică ar trebui să înţeleagă că Roşia Montană este un loc binecuvântat.

– În contextul susţinerii guvernamentale a proiectului minier, credeţi că lupta pentru salvarea Roşiei Montane mai are vreo şansă?

– Da! Roşia Montană are şanse să fie salvată! Eu, ca olandez care trăiesc în România de 21 de ani şi care am simţit sufletul românesc de când mă aflu aici, sper sincer într-o trezire a conştiinţei românilor – a oamenilor din zonă şi, de ce nu, chiar a conştiinţei tuturor românilor. Pentru că trebuie înţeles faptul că, pe lângă problema locală, acest demers, cel al înscrierii Roşiei Montane ca sit UNESCO, este unul care vizează naţiunea română plecând de la origini şi străbătând, fără să exagerăm, mileniile.

Interviu preluat din „Formula AS”, anul XX, nr. 932, august 2010

Doctorului Peter Oostveen îi puteţi scrie la e-mail: asociatia.heritage @ gmail.com (nu uitaţi să scoateţi pauzele introduse special)“

Al doilea a fost găsit pe Voxpublica:

Șeful de cabinet al lui Tony Blair, implicat în afacerea Roșia Montană. Și ce legătură are asta cu premianții presei române duși de RMGC în Noua Zeelandă
vezi toate articolele de Mihai Goţiu

Am așteptat cu nerăbdare întoarcerea acasă a ”lotului Noua Zeelandă”. Mai exact a jurnaliștilor cărora compania canadiană RMGC (care intenționează să exploateze aurul de la Roșia Montană) le-a plătit o excursie de informare (conform unora dintre ei), respectiv o vacanță (conform altora) în Noua Zeelandă. Nu de dorul lor nu mai puteam. Ci să văd cu ce informații revelatoare pentru proiectul de la Roșia Montană se întorc de acolo. Până acum, din ce am citit eu, au scris I.T. Morar, Doru Bușcu, Floriana Jucan și Rareș Bogdan.

Ei bine, ce aflăm din articolele lor? Că Noua Zeelandă este una dintre cele mai (dacă nu ”cea mai”) ecologice țări din lume. Că aici, Newmont (care este acționar și la RMGC) are deschisă o exploatare minieră cu cianuri (mina Martha, în Waihu). Că daunele produse naturii sunt minime. Iar profiturile maxime pentru companie, pentru stat și pentru localnici. Că cianura e bună și că se poate bea pe stomacul gol. Să le fie de bine. Doar că nimic dintre aceste lucruri nu e nou. Aceleași lucruri erau prezentate într-un film publicitar realizat de Dan Chișu pentru RMGC încă din 2007 (intitulat ”Roșia Montană – un destin de Sisif”).

Ce nu știu cei de la RMGC și nici jurnaliștii în discuție e faptul că informația zboară mai repede decât avioanele business-class și e mai ieftină decât o excursie la Antipozi. Și, dacă tot au ajuns până în Noua Zeelandă, aș fi așteptat ceva mai multe informații decât cele obținute în cadrul turului oficial pus la cale de organizatori. Mai exact niște ”chestii minore” care țin de jurnalism: pre-documentare asupra subiectului și verificare la fața locului a informațiilor oferite de organizatori și a celor obținute în pre-documentare.

Astfel, aș fi așteptat de la sus-numiții să aflu dacă:
O mină precum cea din Waihu poate fi comparată cu cea de la Roșia Montană (în condițiile în care proiectul de la Roșia Montană e ”doar” de patru ori mai mare decât cel din Waihu);
Dacă efectele asupra mediului pot fi comparate în condițiile folosirii a de cel puțin de patru ori mai multă cianură;
Dacă legislația românească este comparabilă cu cea din Noua Zeelandă în domeniul protecției mediului și a asigurării împotriva producerii unor eventuale dezastre;
Dacă în zona minei Martha au existat și au fost distruse galerii antice ori alte monumente de patrimoniu;
În fine, cea mai importantă întrebare la care aș fi așteptat răspuns e ”De ce, dacă statul neo-zeelandez e așa de mulțumit de mina Martha a refuzat să autorizeze în acest an alte exploatări cu cianură a aurului în zona Coramandel?”.

În lipsa acestor întrebări și răspunsuri, materialele bazate doar pe informațiile obținute în cadrul turului organizat de RMGC le consider a fi doar un simplu exercițiu de PR. Cu nimic deosebite de cele anterioare, prezentate deja, cum spuneam, în filmul realizat de Dan Chișu. Și în minte îmi vine doar întrebarea unui prieten după vizionarea peliculei în discuție: ”Oare cei de la RMGC i-au plătit lui Dan Chișu și spor de rușine pentru filmul ăsta?”.

***

Plimbarea noului lot de jurnaliști în Noua Zeelandă de către RMGC (cei în discuție nefiind primii și, cel mai probabil, nici ultimii) nu reprezintă, totuși, doar un exercițiu de PR. Conștient sau nu, jurnaliștii în discuție i-au ajutat pe cei de la RMGC să bifeze un nou pas în parcurgerea strategiei de comunicare și promovare. Pentru a înțelege această strategie, trebuie să facem un ocol până în Marea Britanie și să-l cunoaștem pe Jonathan Powell, una dintre cele mai interesante persoane implicate în afacerea Roșia Montană.

Născut pe 14 august 1956, Jonathan Nicholas Powell (foto: Dailymail.co.uk) este fiul vice-mareșalului de aviație John Frederick Powell și fratele Lordului Charles Powell, fost consilier de PR și apoi pe probleme de politici externe a lui Margaret Thatcher. După ce a studiat istoria la Oxford University și University of Pennsylvania, Jonathan Powell a lucrat la BBC și Granada TV înainte de a accepta propunerea lui Tony Blair de a-i deveni șef de cabinet, funcție ocupată între 1997 și 2007. Una dintre cele mai importante activități ale lui Jonathan Powell în această perioadă a fost coordonarea negocierilor dintre Guvernul Britanic condus de Tony Blair și Armata Republicană Irlandeză (IRA), experiență descrisă în cartea ”Great Hatred, Little Room – Making Peace in Northern Ireland”.

Extrem de sintetic, ce a adus nou Jonathan Powell în negocierile cu IRA. În primul rând, până la Tony Blair, negocierile dintre Marea Britanie și IRA s-au desfășurat în secret, lucru determinat de teama față de opinia publică, negocierile cu organizațiile teroriste (cum a fost catalogată IRA) fiind pronhibite. Cel puțin la nivel declarativ. Dincolo de recunoașterea publică a acestor negocieri, punctul forte al strategiei lui Powell a fost, însă, cu totul altul: el a evitat pe cât posibil negocierile directe cu liderii radicali ai IRA, alegându-i pe cei mai maleabili și dispuși la compromisuri. Mai mult, i-a susținut pe aceștia și a contribuit la organizarea unei opoziții convenabile cu care să se poată negocia, lăsându-le acestora impresia că Marea Britanie este dispusă să accepte unele condiții și că aceste condiții reprezintă un succes pentru opoziție. Mai pe scurt: negociază doar cu cei care îți convin și lasă-le impresia că și-au impus punctul de vedere.

La finalul mandatului lui Tony Blair, negocierile cu IRA au fost considerate un succes. În ultimii doi ani, probleme cu IRA s-au reactivat însă.

Jonathan Powell nu a colaborat însă doar cu Tony Blair, ci și cu multi-miliardarul american Thomas Kaplan, unul dintre principalii acționari de la Newmont, implicit și de la RMGC. Iar una dintre problemele la care Powell a trebuit să găsească soluții pentru Kaplan a fost elaborarea unei strategii de negociere cu societatea civilă în cazul… Roșia Montană Acest aspect al muncii lui Jonathan Powell este confirmat atât în unele biografii ale acestuia publice în spațiul virtual, cât și în cadrul unor discuții informale pe alte teme legate de activitatea fundației finanțate de Thomas Kaplan.

Confirmarea apare însă și în similitudinile strategiei de comunicare și negociere cu societatea civilă a RMGC cu strategia de negociere dintre IRA și Guvernul Britanic. Mai exact:

Opoziția reală față de proiectul RMGC a început în anul 2002. Ea s-a manifestat pe mai multe planuri. De la opoziția localnicilor care nu vor să părăsească Roșia Montană, la acțiunile în justiție și la diferitele opinii exprimate de specialiști în cele mai diverse domenii (arheologie, arhitectură, mediu, economie, psihologie, sociologie etc.). Mulți dintre aceștia sunt profesori universitari, în țară și străinătate, și chiar academicieni.

Cu toate acestea, după aproape 8 ani de opoziție, după ce nu au reușit să convingă la dezbaterile organizate pe marginea proiectului și după ce opinia publică din România este semnificativ majoritar împotriva proiectului, RMGC invocă, din nou, necesitatea consultării specialiștilor!

Cel mai recent exemplu este cacealmaua cu Oxford Policy Management (OPM), care, exceptând numele, nu are nimic în comun cu Oxford University, fiind, de fapt, o firmă de lobby, consultanță și PR! Datele și analizele prezentate de OPM nu reprezintă rezultatul unor studii și cercetări proprii, ci analize și interpretări ale datelor oferite de clienții lor. Așadar, corectitudinea analizelor lor depinde de corectitudinea datelor primite (astfel se poate explica de ce în datele prezentate de RMGC pe site-ul oficial se vorbește de un necesar mediu de 240 de locuri de muncă create de proiect în perioada exploatării, în timp ce în reclama difuzată în România, și în care cei de la OPM sunt prezentați ca ”experți”, se face referire la 880 de locuri de muncă în perioada exploatării, și chiar 3.600 (!!!) de locuri de muncă directe și indirecte în perioada de construire a barajului și uzinei de prelucrare a minereului; cel puțin proporțional se poate face reducerea și în cazul celorlalte cifre avansate de OPM). Dar, cei de la OPM, care au realizat o analiză pe baza datelor prezentate de RMGC sunt prezentați drept ”specialiști”, în timp ce opinia profesorilor universitari și a academicienilor este ignorată. Când specialiștii te contrazic, cauți specialiști convenabili. Sau îi creezi…

În privința ONG-urilor, situația e similară. ”Alburnus Maior”, asociația localnicilor care nu vor să plece, a fost ținta diferitelor atacuri propagandistice al RMGC. Pentru faptul că refuză să-și cedeze dreptul de proprietate asupra terenului (deși Constituția României îl garantează, iar proiectul RMGC este unul privat, nejustificând o eventuală expropriere pentru caz de utilitate publică) și pentru că refuză să devină mineri au fost clasificați drept radicali, ori (mai recent, în presa centrală) ”talibani”!. Ca și cum refuzul de a ceda un drept garantat de Constituție și decizia de a a-și decide singur soarta (refuzul de a deveni mineri) reprezintă o dovadă de radicalism!

În acest timp, RMGC a susținut organizarea a altor două ONG-uri locale, ”Pro Dreptatea” și ”Pro Roșia Montană”. Ei se revendică a fi ”adevărații” reprezentanți ai localnicilor din Roșia Montană. Asta chiar dacă majoritatea membrilor acestora și-au vândut deja proprietățile și vor pleca (unii dintre ei au și plecat) din Roșia Montană dacă proiectul începe. Când nu poți negocia cu reprezentanții societății civile, inventezi o societate civilă cu care poți negocia ori care chiar te susține…

În fine, mass-media. Campaniile publicitare masive (doar în 2009 s-au cheltuit peste 9 milioane de euro), explicite sau mascate (de multe ori) nu au reușit să convingă nici ele, decât într-o proporție nesemnificativă, opinia publică asupra necesității, oportunității și a lipsei de riscuri a proiectului RMGC. În ciuda cazurilor semnalate de cenzură, există jurnaliști care au continuat și continuă să prezinte aspecte negative ori analize și opinii în opoziție cu proiectul celor de la RMGC.

Și astfel, RMGC a scos pe tapet info-trip-urile în care a invitat diferiți jurnaliști, în special lideri de opinie. În Suedia ori Noua-Zeelandă. Atenție, un aspect deloc minor: invitațiile au fost transmise pe numele unor jurnaliști, nu instituțiilor media în care aceștia lucrează. Astfel, dincolo de aspectul deontologic legat de corectitudinea documentării unui subiect controversat pe banii uneia dintre părți și cu programul ”informare” organizat de respectiva parte, din start au fost evitați cea mai mare parte a jurnaliștilor care cunosc în mod direct diferitele probleme și aspecte ale proiectului RMGC. Ce a rezultat (până în acest moment) am arătat în prima parte a articolului: materiale care prezintă (chiar dacă în moduri diferite) informațiile prezentate și până acum de propaganda RMGC, dar care lasă fără răspuns o serie de întrebări și necunoscute care ar fi putut fi clarificate în cazul unei documentări idependente de către jurnaliști care cunosc mai bine problemele proiectului. Atenție însă, din acest moment, propaganda RMGC (și chiar ei înșiși) îi va considera pe aceștia drept jurnaliști avizați să se pronunțe asupra subiectului (chiar dacă expertiza celor mai mulți dintre ei se rezumă la vacanța din Noua Zeelandă), în timp ce jurnaliștii care s-au documentat asupra proiectului RMGC ani la rând, care au vizitat de zeci de ori Roșia Montană, care au consultat proiectul și alte proiecte similare, care au stat de vorbă și au realizat interviuri cu zeci de persoane implicate (localnici, specialiști) vor fi catalogați drept extremiști. Radicali sau talibani.

Când nu reușești să convingi jurnaliștii care au scris și documentat ani la rând subiectul, cauți niște jurnaliști cărora le dai sentimentul că sunt avizați să se pronunțe după o excursie plătită din proprii bani…

Desigur, nu trebuie să fiți de acord cu cele scrise de mine mai sus. Dar nimic nu vă împiedică să vă gândiți la toate aceste aspecte. Și, poate, să țineți cont de ele când primiți diferite alte informații despre afacerea Roșia Montană.

***

P.S. 1: Numărul grupului de pe Facebook care susțin includerea Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO a trecut de 27.000. Detalii aici și aici.

P.S. 2: O dedicație specială pentru cei care s-au documentat în Noua Zeelandă: cât de mulțumiți sunt locuitorii acestei țări de proiectele minere cu cianuri:

Fiecare dintre noi trebuie să conştientizeze faptul că, pe lângă distrugerea naturii din zonă, cu efecte extrem de grave pentru întreaga ţară, româniilor li SE VA FURA AURUL pe care dacii l-au apărat cu atâta abnegaţie. Românii vor privaţi de bunătăţile pe care pământul ţării le are, pentru ca o mână de haimanale să facă burta mare şi să râdă porceşte spre noi.

Trebuie să îi ajutăm pe ultimii oameni rămaşi pe baricade nu doar prin cuvânt, spus sau scris, ci şi prin faptă. Trebuie să luăm parte cât mai mulţi la aceste evenimente, sau, dacă nu sunt evenimente, să le creăm. Adunaţi-vă prietenii, familiile şi duceţi-vă la Roşia Montană. Nu contează că este luni, miercuri sau sfârşti de săptămână. Când aveţi timp, faceţi o plimbare până acolo. Cu maşina proprie, cu trenul, cu bicicleta, cu motocicleta.

Trebuie să arătăm atât năpârcilor din fruntea ţării cât şi hoţilor de RMGC că românii îşi doresc ca aurul să stea acolo unde este. Că ne dorim ca aurul să fie exploatat, dacă va fi exploatat, doar pentru poporul român. Şi pentru întreg poporul.

Victoria împotriva RMGC şi a trădătorilor din Guvern, parlament, ministere, preşedinţie, afacerişti de doi bani găuriţi, etc., va fi victoria poporului român împotriva distrugerii, sclavizării, eradicării noastre ca neam de pe faţa pământului.

Comentarii
  1. Nu este vorba despre rezistenţă faţă de cotropitori, ci faţă de lipsa de etică a unei firme şi a angajaţilor şi stipendiaţilor ei. Este o rezistenţă la mercantilismul cinic al celor care ar fi în stare să deschidă veceu public în fântâna noastră fără să le pese de consecinţe.

  2. antiignorantu spune:

    atat le trebuie …. sper ca stiti ce viitor vor avea si copiii ofiterilor care sprijina parlamentarii ce NU sant de acord cu impozitarea averilor mai mari de 500 000 euro cu inca minim 10 % indiferent de PARTID !!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s