metoda „irlandeză“ se aplică şi al noi…

Posted: 23 Septembrie 2010 by razvratit in atitudine, conspiraţii, crime, libertate, minciuni grosolane, naţionalitate, românia, Roşia Montana

dacă irlandezii au fost chemaţi la urne a doua oară pentru a spune DA, de ce nu ar fi rechemaţi şi „specialiştii“ români la o un nou vot? Ce contează că o judecătorie a decretat că o anumită acţiune a acestora este ilegală, RMGC-ul (nişte unii din afara lumii noastre) îşi permit să mituiască în stânga şi-n dreapta pentru a primi un nou vot favorabil.

Mâine, Comisia Naţională de Arheologie se va aduna pentru a vota din nou asupra aceluiaşi subiect: descărcarea de sarcină arheologică a muntelui Cârnic. Nu este interesantă cumpărarea votanţilor, pentru că acest lucru s-a întâmplat şi acum vreo 7 ani, ci posibila cumpărare a judecătorilor şi avocaţilor. Dacă cei care trebuie să facă aceeaşi mişcare trădătoare a mâinii mâine sunt deja proprietatea RMGC, nu ştim câţi dintre avocaţii, dar mai ales, judecătorii care ar putea instrumenta cazul au fost deja cumpăraţi. Cu siguranţă că mare parte dintre ei au fost, cel puţin cei din Sibiu, Alba, Braşov, Cluj şi alte judeţe apropiate. Nu mă îndoiesc câtuşi de puţin că cei din Bucureşti s-ar fi ferit să îşi tragă maşină nouă sau, de ce nu, apartament nou pe banii RMGC. Şi-aşa ei nu locuiesc în zonă. Şi-aşa nu au neamuri sau/şi rude în zonă. De aur îi doare că nu iau şi ei un lingou. Frumuseţea locului e doar un basm pentru ei, pentru că nu vor păşi niciodată prin locuri unde nu se poate merge cu maşina. Însă cine doreşte să construiască drumuri într-un asemenea loc? Guvernanţii României??? Aş!

Am descoperit un alt material despre Roşia Montana pe voxpublica, scris de acelaşi Goţiu. Acum, că mulţi trâmbiţează că acest Goţiu ar fi un alt ziarist (sau afacerist) sub acoperire plătit să îi spurce pe canadieni prin presă pentu ca el să tragă nu ştiu ce foloase după, să trâmbiţeze. Declaraţiile sunt trecute la catastif, iar schimbatul curului dintr-o luntre în alta nu duce decât la murdărirea obrazului persoanei respective. Dacă de societate, o asemenea persoană nu este interesată, măcar de familia sa ar trebui să îi pese când ar face o asemenea mişcare periculoasă. Cum se vor uita ai săi la el/ea? (asta în cazul ideal în care membrii familiei sunt oameni cu capul pe umeri şi creierul în cap). O asemenea persoană ar fi o persoană recunoscută de toată lumea ca o legumă, o fiinţă fără coloană vertebrală.

Dar să dăm curs materialului lui Goţiu. Nu voi pune şi pozele, acestea se pot viziona pe pagina sa. Haioasă rău este şi declaraţia RMGC care dă dovadă de necunoştinţă a unor termeni, precum extremism, dur…

RMGC, intimidata de Codul Deontologic al Arheologilor! Si de lege

În urmă cu o săptămână, semnalam aici o scrisoare deschisă, adresată de Asociația ”Alburnus Maior” Comisiei Naționale de Arheologie (CNA). Prin această scrisoare, membrilor CNA li se solicita responsabilitate și respectarea Codului Deontologic al Arheologilor în decizia pe care o vor lua în privința emiterii certificatului de descărcare de sarcină pentru Masivul Cârnic, cerut de RMGC (compania canadiană care intenționează să exploateze aurul de la Roșia).

Mai scriam atunci că solicitarea RMGC ar trebui să fie inadmisibilă într-un stat de drept, în condițiile în care CNA a mai eliberat un astfel de certificat de sarcină, pentru același obiectiv, certificat care a fost anulat însă prin sentință definitivă și irevocabilă de către Curtea de Apel Brașov în 2004. Eliberarea unui alt certificat având același obiect încalcă grav principiul autorității de lucru judecat, care se aplică în dreptul românesc (detalii aici).

Ei bine, într-un ”articol” (vorba vine ”articol”) publicat într-un ziar local din Cluj, citesc că RMGC sare în apărarea arheologilor care nu s-au pronunțat încă!

”Compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) a remarcat în ultimele zile o intensificare a acţiunilor de intimidare a membrilor Comisiei Naţionale de Arheologie, care urmează să analizeze cererea de descărcare arheologică a masivului Cârnic. (…)

Asemenea presiuni publice fără precedent – afişe cu un limbaj dur, de factură extremistă, prin care cercetătorii sunt trataţi ca nişte infractori – sunt cu atât mai şocante cu cât implică în mod direct – şi cu siguranţă, abuziv – numele Ministerului Culturii, instituţie publică prestigioasă, în subordinea căreia funcţionează instituţiile respective. RMGC îşi exprimă încrederea că Ministerul Culturii se va disocia de asemenea iniţiative şi va asigura un climat adecvat pentru lucrările Comisiei de Arheologie”, se arată în ”articol”.

Celor de la RMGC le place să se joace cu cuvintele. În opinia lor, o scrisoare deschisă prin care se solicită unei comisii publice, de arheologie, să-și respecte propriul Cod Deontologic, precum și deciziile justiției se cheamă ”intimidare”!

Și tot celor de la RMGC li se pare ”șocant” faptul că în România există o societate civilă care refuză să fie călcată în picioare de interesele unei corporații și care reacționează când legile și codurile profesionale sunt ignorate.

Ce nu au aflat încă cei de la RMGC e faptul că Ministerul Culturii îi reprezintă (sau ar trebui să-i reprezinte) pe cetățenii români, și nu o corporație internțională și grupul de interese din jurul acesteia. Și că acești cetățeni au dreptul să le solicite reprezentanților Ministerului Culturii să respecte legea. Fără ca acest lucru să fie intimidare. La fel cum au dreptul să cunoască numele celor care decid în numele ministerului.

Mai jos, puteți să-i vedeți pe 15 dintre membrii CNA care au eliberat primul certificat de descărcare de sarcină arheologică, anulat de instanță, și care fac parte și din actualul CNA. E drept, într-o ”altfel” de prezentare.

***

P.S. De ce am folosit ghilimele când am scris ”articol”. Ei bine, pentru că materialul în cauză nu este semnat și prezintă doar poziția RMGC. Fără a specifica în vreun fel că ar fi vorba de publicitate. Desigur, acest lucru nu are vreo legătură cu faptul că unul dintre patronii ziarului în cauză s-a plimbat până în Noua Zeelandă pe banii RMGC.

P.S. 2 Comisia de Analiză Tehnică (CAT) a Ministerului Mediului, chemată să se pronunțe asupra eliberării avizului de mediu pentru RMGC, a refuzat accesul reprezentanților societății civile la dezbateri. Dar asta nu-i împiedică pe cei de la RMGC să susțină că demersurile lor sunt ”transparente”.

Comentarii
  1. antiignorantu spune:

    votul este o mare abureala …. trebuiesc reimpartite resursele …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s