Noua Dreaptă înfiinţează Partidul Naţionalist

Posted: 7 Octombrie 2010 by razvratit in evenimente, libertate, naţionalitate, românia

Acesta este un articol găsit într-un ziar de Cluj, napocanews.

Aşa cum am declarat de la început, susţinem pe oricine doreşte să lupte pentru ţara şi neamul românesc. Însă orice tentativă de apucare a ciolanului doar în scopuri personale va fi demascată, iar aceia care s-au făcut vinovaţi vor fi urmăriţi la fiecare pas.

De aceea, susţinem înfiinţarea unui alt partid naţionalist,  care se va chema chiar Partidul Naţionalist.

Ceea ce-şi propun aceştia:

Dupa ce neterminatul de Sabin Gherman a anuntat infiintarea unui partid al “ardelenilor” iar securistul maghiar Laszlo Tokes – ajuns pe mana Ungariei si a PPE ditamai vice-presedinte al Parlamentului European -, intra in lupta autonomista cu o noua formatiune extremista (deşi această legătură nu va duce nicăieri, pagina nemaigăsindu-se pe site-ul napocanews) (ca si cum PCM si UDMR nu erau de ajuns), romanii raman din ce in ce mai singuri in Transilvania. De altfel, Adevarul arata ca, in urma actiunilor isresponsabile ale politicienilor tradatori ai Romaniei, dar si a SRI si MAI, romanii din Harghita nu mai sunt reprezentati in primariile din judet, iar ungurii isi fac de cap cu tupeu maxim, sfidand Constitutia Romaniei.

La Bucuresti, PD-L nu mai stie cum sa linguseasca UDMR, parazitul intestinal al Romaniei si tuturor guvernarilor ei, bagat de-a lungul anilor in toate aliantele anti-nationale, schimbate pe rand, ca ciorapii murdari, de la PSD la PNL.

Ca atare, in lipsa oricarui sprijin de la Bucuresti pentru romanii din Ardeal, altul decat revolta celor ce simt romaneste, nu mai ramane decat sa infiintam si noi Partidul Nationalist Roman si, daca statul nu mai e stat roman ca sa sanctioneze extremismul maghiar, sa-l bagam noi unde trebuie: Pasol na turbinka, ciorti!

Toti cei care doresc sa sprijine acest proiect politic vital pentru viitorul Statului si Neamului Românesc, pot descarca si printa tabelul pentru strângerea celor 25.000 de semnaturi necesare inregistrarii. Odata completate, tabelele trebuiesc trimise prin posta la adresa Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti si scanate la info@nouadreapta.org

Sper ca toţi cei care se vor înscrie să fie într-adevăr trup şi suflet pentru ţară şi neam şi nu doar infiltraţi/te sau/şi venetici/ce care doresc să sugă şi ei/ele la ţâţa ţării.

Să fie într-un ceas bun!

Comentarii
  1. cristi spune:

    e jale cu romania,inca un pas mic,sau o nepasare din partea noastra{ce-i care iubesc Romania}si Romania va intra in faliment,nu va mai exista.e pacat pt ce-i care au luptat si au murit pt tara asta,din pacate fara folos{pacat}Romania sa iasa din acest iad,trebui inca o revolutie si mai mare decat cea care afost{parerea mea}e singura solutie in momentul de fata.eu zic sa ne trezim cu toti,de la mic la mare,pt a face ceva pt viitorul nostru si nu numai.nu vede-ti cine ne conduce nu vb despre presedinte ci despre toti politicienii.la ce va gandi-ti cand ii vede-ti la tv cum dorm,sau ca nici nu stiu ce lege au votat,mie unul mie rusine de tot ce se intampla cu noi si cu tara noastra.ne trebuie doar curaj pt a schimba ceva,curaj,curaj,curaj.

    • razvratit spune:

      Mulţumim Cristi pentru opinie.

      „Vedeţi, gândiţi“, etc., sunt verbe şi nu se scriu cu liniuţă. Pe de altă parte, „mi-e“ se scrie cu liniuţă când este vorba de „mie îmi este“.

  2. liviu marcu spune:

    inca nu va=ti dat seama bolovanilor ca romania e o tara de prosti.daca e ceva gratis sau la promotie se calca in picioare dar sa mearga sa faca inca o revolutie se caca pe ei de frica.sa deau la muie la toti fraierii din tara asta si toti prostii care joaca la bingo in speranta ca vor face pula mare cum sa facut cu caritas,fni,etc.IDIOTILOR TREZITIVA

    • razvratit spune:

      amice, eşti hazos… cu aşa limbă vrei mata să faci „încă o revoluţie“?

      după ce înveţi gramatica limbii române aşa cum trebuie, îţi recomand să citeşti mai multe despre „revoluţia“ română…

      hai, noroc!

  3. Filipaş Ioan spune:

    Partidul Naţiunii
    Ar fi bine ca denumirea partidului să fie „Partidul Naţiunii”. Fără conotaţii de „răzvrătiţi” dar: fiermi, documentaţi, bine informaţi, combativi faţă de cei care au „petenţii” asupra teritoriilor, bogăţiilor, tezaurelor morale şi materiale; deci combativi faţă de toţi hoţii care au călcat ţinuturile lui BUREBISTA şi DECEBAL şi au FURAT! În acest partid pot adera oricare din cei care vor binele lor şi binele NAŢIUNII. Pot fi şi Secui. Secuii nu sunt maghiari. Aceştia trebuie să renunţe la „conceptul Tokeş” de „Îndreptare a CRUCII” clamat „începând cu 30 ian 1990 în interviul dat pe TV1; discurs revanşard, aniromânesc şi de subjugare prin mijloace opresive sau purificare etnică aplicată de maghiari în m.m. perioade din iIstoria României.
    Toţi care trăiesc pe aceste meleaguri – inclusiv cozile de topor ale înţelegerii de la Wesfalia formate din urmaşii adepţi ai „Internaţionalismului Proletar”, din „intelectualii” de 1/3, care au promovat şi contribuit la compromiterea prestigiului Naţiunii Române prin etichetarea de „rasişti” şi care au distrus o cultură; pe cea ţigănească şi au poluat cea mai veche cultură de după Potop: Oro-Manisa[a se studia Plăcuţele de la Sinaia].
    Şi acuma se caută „Tărâmul Făgăduinţei”. Toţi vin să fure, mint şi falsifică şi în zilele noastre. Dece? DUMNEZEU ne-a dat. După desfinţarea celor 10 imperii toţi au venit, au distrus, au furat. Dacă aurul atestat documentar luat de pe teritoriul „Daciei” începând din 1821, de la Răscoala lui Tudor Vladimirescu – şi el ucis – până în 1978, ar fi rămas în ţară, dată la care eu am făcut evaluarea aurului la 100 lei/gramul (lei nu ron), pentru fiecare din 12 mil de locuitori revenea 1,750 milioane lei (considerând că 2 persoane formează o familie). La acea dată o vilă era sub 300.000 lei, o supermaşină sub 200.000 lei. 1milion de lei la cec cu 5% dobândă aducea venit de 50.000 lei/an. Salariul cel mai bun era în jur de 5000 lei/lună. Rata la casă era de max 250 lei/lună 20 de ani, la maşină rata 600/lei- lună 5 ani.
    Deci, PARTID al NAŢIUNII Romîne ia fiinţă, ASTĂZI în spirit de: muncă, adevăr, dreptate socială, viaţă normală. MÂINE: să păstrăm ce avem şi să adăugăm. Acest ciclu (buclă infinită) să devină DEVIZA DEZVOLTĂRII şi ARMONIEI.
    Incredibil. Dar… se poate imediat. Fără eforturi materiale prin schimbarea concepţiei morale şi a modului de acţiune.
    Ing. Ioan Filipaş. 10/10/2010 cu speranţa că Roşia Montană va fi salvată prin acţiuni statale şi ale PARTIDULUI NAŢIUNII încât să se evite dezastre ca cel din UNGARIA şi să fie Protejat aurul Dacilor.

  4. antiignorantu spune:

    Solutiile Femosan si Romania – Solutiile nu le gasiti in partidele politice ci in Atitudinea Oamenilor care stiu sa respecte VIATA si VALORILE EI ! degeaba acum tot cautati sa faceti partide politice … tot se vor gasi tradatori si lingusitori etc. … Trezirea Constiintelor !

  5. antiignorantu spune:

    pierdere de timp deocamdata … daca vor ceva ptr. tara sa lupte impotriva consumului de alimente rafinate si pline de chimicale … patronii de firme ale acestor produse saboteaza sub hipnoza si dresaj SIGURANTA NATIONALA … a fost un sfat …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s