informaţii noi

Posted: 11 Octombrie 2010 by razvratit in ATENŢIE!!!, cărţi, dreptate, educaţie, evenimente, libertate, naţionalitate, românia

Am publicat cu ceva timp în urmă un e-mail-invitaţie venit de la PPP (Partidul „Pentru Patrie“) în legătură cu lansarea cărţii „Un an lângă Căpitan“.

Unul dintre cititorii materialului m-a întrebat dacă este posibil să se comande cartea pe internet, sau care ar fi celelalte posibilităţi de achiziţionare. Iată, în cele ce urmează, răspunsul venit de la unul dintre membrii PPP-ului:

„Nu ştiu exact de net, dar noi avem multe la sediu. Se poate găsi şi la Biserica Sf. Ilie Gorgani pe trepte, duminica dimineaţa. Şi la chioşcul de lângă Piaţa Sudului. A, plus Librăria Sophia de lângă Mitropolie.“

Comentarii
  1. baricada spune:

    Vezi, de aia nu vom strânge rândurile în mod constructiv prea curând… Pentru că unii analizează la sânge şi, din păcate, trec pe lângă momentul acţiunii, iar alţii, dimpotrivă, nu se obosesc nici măcar să numere până la zece şi s-au şi aruncat cu capul înainte. Antiignorant, tot respectul, însă nu cred c-ar fi nevoie acum de discursuri cu nuanţe anarhiste…

  2. antiignorantu spune:

    Tinerii cu Internet care vor o Romanie NOUA
    Nu va mai lasati viitorul in mainile Parlamentarilor care sant departe de Problemele si Nevoile voastre – cereti pe toate retelele de Socializare pe care aveti conturi , desfiintarea parlamentului care de fapt trage de timp si joaca mult teatru , foarte putini oameni de acolo sant cu adevarat patrioti si ar putea sa va ajute si din afara parlamentului , gasesc ei metode , patriotii intotdeauna lupta din orice loc si structura ! Presedintele si seful guvernului sant prinsi in capcanele parlamentului care mai si consuma sume enorme de la buget !!! Trebuie sa iesiti din Stransorile Hipnozei si Dresajului Politic , Faceti aceste cereri si veti vedea cum stiu sa lupte patriotii din Romania , asta daca mai doriti sa aveti un viitor Luminos in ROMANIA !!! Succes ptr. cei care INTELEG si LUPTA !!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s