Poveştile de viaţă ale lui Dan Gheorghe

Posted: 19 Noiembrie 2010 by razvratit in ajutor, atitudine, conspiraţii, crime, dreptate, educaţie, libertate, masonerie, naţionalitate, românia

Astăzi am dat peste un blog super (de fapt, un alt blog super din multele pe care le-am vizitat în ultima perioadă).

Unul dintre ele, (cer iertare celor pe care i-am vizitat dar nu i-am precizat aici) pe care ţin neapărat să îl precizez şi promovez, este „Paznicul de noapte“. Îmi place rău de tot stilul. Se simte vâna.

Cel despre care spuneam la început este blogul lui Dan Gheorghe.

Sunt două stiluri diferite, dar ambele sunt exact ceea ce trebuie pentru ceea ce fac.

Să revin. Pe blogul lui Dan Gheorghe am găsit un material care este extrem de actual, care poate ajuta pe cei care vor să se rupă de lanţurile cu care sunt robiţi de către cei care ne conduc, oarecum, destinele în acest moment. Mi se pare unul din acele materiale pe care le găseşti foarte rar şi foarte greu şi dacă nu ai inspiraţia să le pui deoparte, la păstrare, nu le vei mai găsi niciodată. (totdeauna există materiale pe care le pierzi, din varii motive)

Am să redau în continuare materialul, după ce am primit acceptul proprietarului (vedeţi voi, sunt unii oameni care acceptă să le fie preluate materialele gândindu-se la cei din jurul lor şi alţii care se simt jigniţi dacă le propui asemenea întrepindere, considerându-se mici Dumnezei…)

Le voi cere iertare celor care sunt obişnuiţi să citească în limba română pe acest blog, dar nu am avut timpul necesar pentru a prelucra textul în ceea ce priveşte diacriticele. Sper doar să faceţi un mic efort şi să citiţi materialul până la capăt, peentru că este unul extrem de interesant.

Aureliu Popescu – diplomatul condamnat pentru ca a salvat agricultura romaneasca.

 

Aureliu Popescu – diplomatul condamnat pentru ca a salvat agricultura romaneasca

Cea mai mare ferma pentru producerea semintelor de legume din Romania si din Europa de Est a existat la Perieti, o comuna de langa Slobozia. Povestea ei a inceput in 1934 si s-a incheiat tragic in 1949. Un om, diplomat de cariera, pe numele sau Aureliu Popescu, a vrut, la mijlocul anilor ’30, sa salveze agricultura romaneasca. Pentru ca atunci Romania depindea, in cea mai mare masura, de importuri, mai ales in privinta semintelor de legume. Ce s-a vrut in acele timpuri a fost ca, impreuna cu specialisti de marca, sa fie create soiuri de seminte adaptate solului si climei din Romania, care sa asigure roade bogate in hambare si mancare sanatoasa pentru consumatori. Pentru aceste idei, „justitia” comunista l-a condamnat pe Aureliu Popescu la ani grei de temnita. Desi a fost declarata monument de istorie agrara, in 1996, ferma din mijlocul Baraganului zace azi in uitare, desi ar putea servi drept model de redresare pentru agricultura noastra, care sufera de acelesi „boli”, ca si in anii interbelici.

In 1930, ca-n 2010

Ar trebui sa incepem cu realitatile romanesti din anii ’30. Privind la cele ce se intamplau atunci, in materie de legumicultura, e ca si cum azi am „beneficia” de un destin tras la indigo. Ce se petrece acum ne spun patronatele din industria alimentara – aproape 90% din legumele de pe piata romaneasca sunt din import. La fel si in cazul semintelor pentru legume. Dar in perioada interbelica? Iata cum era descrisa atunci situatia de catre Consiliul Superior Economic – majoritatea semintelor pentru legume erau aduse din Olanda, Bulgaria, Ungaria si Germania. Tara noastra avusese la vremea aceea chiar si o experienta stupida cu importurile din Bulgaria. Vecinii nostri ne-au vandut la un moment dat rapita, in loc de varza, si sfecla de furaj, in loc de sfecla rosie. Pe de alta parte, chiar daca aparusera si la noi ferme de specialitate, semintele de acolo nu erau vandute direct taranilor, ci prin intermediari, in targuri. Calitatea produselor era pusa de multe ori sub semnul intrebarii, din cauza lipsei irigatiilor, dar si a faptului ca nu se aplicau corect tratamentele impotriva daunatorilor.

Decorat la Paris cu Legiunea de Onoare

Aureliu s-a nascut la Bucuresti, in 1898, din tata functionar si mama croitoreasa. A facut liceul la „Matei Basarab”, pe urma a luptat in primul razboi mondial. De unul singur a invatat limba engleza si s-a prezentat la examen pentru o bursa la Scoala de Studii Economice din Londra. Ca sa traiasca acolo, castiga bani din spalat vase, traduceri si meditatii particulare. Reuseste sa-si ia licenta in 1923. Va fi bursier, pana in 1929, al Fundatiei Rockefeller la Columbia University din SUA. Este numit apoi atasat al Ambasadei Romaniei din Paris. Face studii asupra pietei franceze si, pe baza acestora, e semnata o noua conventie intre cele doua tari, incat volumul schimburilor comerciale dintre Paris si Bucuresti creste rapid de la 400 de milioane la patru miliarde de lei. Pentru aceasta reusita, Guvernul Frantei acorda romanului Legiunea de Onoare in grad de ofiter. E desemnat consilier pe langa legatiile Romaniei din Paris si Londra. In prorpia lui tara, meritele profesionale ii sunt recunoscute, intre altele, prin Ordinul Steaua Romaniei si Ordinul Legiunii de Onoare. In toata aceasta perioada, tanarul diplomat acumuleaza informatii despre felul in care era organizata agricultura din alte tari, mai ales in fermele de elita pentru producerea semintelor de legume. Viziteaza societati agricole din Franta, Anglia, Germania, Danemarca, Olanda si Bulgaria. Este numit secretar general al Ministerului de Industrie si Comert din Bucuresti, apoi director general pentru Monopolul Alcoolului din Ministerul de Finante. Dar renunta la tot, in 1935, notand mai tarziu ca „am parasit cariera de functionar superior, fiind in conflict cu conceptiile politice din acea perioada”. Se casatorise, in 1934, cu Lelia Urdarianu, artist plastic. Ea mostenise domeniul Perieti. Care avea nu mai putin de 390 de hectare.

Colaborare cu specialistii

Fostul diplomat a vrut sa schimbe din temelii fata legumiculturii din Romania si sa creeze la Perieti un nou model de a lucra pamantul, dupa cele mai performante reguli, asa cum le vazuse aplicate in alte tari. Iata ce scria despre situatia acestui domeniu, din propria lui tara, in anii ’30 : „Am gasit in tara un haos de soiuri nepotrivite si in majoritatea cazurilor corcite. Ce se producea la noi erau seminte neconforme cu regulamentele stiintifice. Nu se faceau niciun fel de selectiuni in vederea ameliorarii soiurilor”. Primul pas a fost sa puna bazele unei colaborari de lunga durata cu Institutul de Cercetari Agronomice din Bucuresti si cu Statiunea de Cercetari Agronomice de la Marculesti, din judetul Ialomita, dar si cu ferme straine de prestigiu, la loc de cinste fiind „Vilmorin” din Franta. Apoi a importat tehnologie occidentala – tractoare, prasitoare, batoze, germinatoare, vanturatoare, selectoare. Toate cladirile din incinta noii ferme au fost proiectate de Lelia Urdarianu.

Model de sistematizare

O intoarcere in timp, cu mai bine de jumatate de secol, si avem in fata ochilor anii de glorie ai fermei de la Perieti. Intinse parcele, perfect nivelate de mana omului, fusesera delimitate atat de spatiu – cate un kilometru de teren viran intre ele, cat si de garduri si salcami. Distanta intre loturi era necesara pentru a se evita „corcirea” diverselor soiuri de seminte. S-au amenajat diguri de aproape doi metri inaltime, contra inundatiilor. Conducte subterane si canale betonate – la suprafata, toate porneau din raul Ialomita, invadand campurile, pentru irigatii. Apa era pusa pe „fuga” de pompe, la comanda. Gradinile produceau seminceri sau plante-muma. Varza alba, varza rosie, morcov, patrunjel, pastarnac, telina, sfecla rosie, sfecla semi-zaharoasa, salata de Witloff, ceapa, praz, ridichi de iarna, ardei, vinete, patlagele rosii, castraveti, dovleci, pepeni galbeni si verzi. S-a incercat aclimatizarea, cu succes, a unor seminte cu totul noi pentru tara noastra, precum doua radacinoase din Franta – Scorzonera si Salsifia, ceapa si usturoi din Egipt, Mangold – un fel de spanac si pepeni din America. Ferma avea capacitatea de a produce 80 de soiuri de seminte. Tot ce era neconform stiintific se transforma in hrana sutelor de animale crescute in ferma, pentru reproductie. O crescatorie de porci din rasa York, vaci din rasa Siementhal. Se adaugau caii si boii folositi la munca din camp. Pe o suprafata de cinci hectare au fost ridicate zeci de cladiri – administratia, locuinta inginerului agronom, a gradinarului-sef, un camin pentru 200 de muncitori, case pentru salariatii cu familie, conacul in care Aureliu Popescu si sotia lui isi petreceau mare parte din an, grajduri, magazii, ateliere de tamplarie, de fierarie, spatii pentru adapostirea si repararea batozelor, combinelor, altor agregate.

Agricultura bio

Se ajunsese in 1940 ca ferma de la Perieti sa produca doua vagoane de seminte mici si peste zece vagoane de seminte mari. Obtinerea produselor de calitate superioara s-a facut dupa ce s-au comparat si s-au ameliorat soiurile autohtone si cele din import. „Am adunat seminte de la gradinarii locali, in vederea obtinerii semintelor bune de pornire pentru sesul Dunarii. Am adus apoi din strainatate soiuri curente, pentru a putea compara si alege din toate ce e mai bun pentru sudul Romaniei”, explica Aureliu Popescu in scrierile sale. Tot el afirma ca din toate semintele adunate din tara nu gasise niciun soi pur. „Din semintele autohtone si din cele importate am ales tot ce a fost mai bun. Apoi ne-am apucat de ameliorare”, adauga personajul nostru. Abia in 1947 sunt incheiate experimentele si se trage concluzia ca anumite legume pot avea randament maxim in zona Baraganului, la productia de seminte, in conditiile solului si climei. Iata lista „premiantelor” : ceapa si prazul, spanacul, salata, dovleceii, pepenii galbeni, mararul, porumbul de masa si plantele furajere. Acestea pot fi rodnice chiar si la „uscat”, adica fara apa in exces. Cu totul altfel sta treaba cand e vorba de obtinerea semintelor de la plantele-mume pentru fasolea de gradina, castraveti, sfecla de masa, ridichi negre de iarna si bame. Ele trebuie sustinute cu sisteme de irigatii. Un alt fapt demn de semnalat este legat de agriculura biologica. Pamantul fermei de la Perieti era ingrasat cu fecale de animale si de om. Se stabilise chiar ce fel de „materii” au efect benefic asupra anumitor plante. De pilda, excrementele de cai erau bune pentru incalzirea rasadnitelor. Cele de porc imbunatateau solul din care urmau sa rasara legumele, fecalele de la cornute mergeau la cartofi, iar cele de la om si de la oaie se „adaptasera” la patlagelele rosii.

Elogii din partea autoritatilor

Un raport din 1945, intocmit de doi specialisti ai Ministerului Agriculturii – Vasile Sonea si Mihail Costetchi – scotea in evidenta productia, selectia si ameliorarea semintelor de legume din Perieti. „Putem spune ca nu exista la noi in tara nicio ferma particulara sau de stat mai bine inzestrata sau amenajata pentru producerea semintelor, ca la Perieti. Se aplica cel mai sever control la alegerea plantelor-mume, in timplul plantarii si a perioadei de vegetatie”, certificandu-se ca unitatea „asigura jumătate din nevoile tarii de seminte pentru legume”. Un alt raport, de data aceasta din 6 martie 1946, arata ca „ferma poate servi drept model si peste granitele tarii”, iar in 1947 tot Ministerul Agriculturii numeste fenomenul Perieti drept „cea mai mare ferma pentru obtinerea semintelor de legume din Rasaritul Europei”. Un efect al acestei situatii se produce pe piata semintelor de legume din Romania, pretul scazand semnificativ. De exemplu, daca semintele de ceapa din Bulgaria se vindeau atunci cu 6.000 de lei pe kilogram, cele de la Perieti erau la jumatate din tariful de import. Iata alt pasaj din insemnarile lui Aureliu, pentru a intelege motivatia faptelor sale : „Ferma noastra e azi aparatoarea tarii contra monopolului strain al producatorilor de seminte de legume”.

Lider de sindicat

Personaj de prim rang al agriculturii romanesti – astfel devine Aureliu Popescu in anii ’40. Este presedinte al Sindicatului producatorilor de legume, lider al Societatii de Horticultura, presedintele Asociatiei producatorilor si amelioratorilor de legume si flori, membru in Consiliul Superior al Economiei Nationale. Militeaza pentru organizarea bursei legumelor in piete, infiintarea depozitelor frigorifice pentru pastrarea temporara a roadelor pamantului, cursuri practice de legumicultura in scoli – se dorea aparitia muncitorilor calificati pe ogoare. Aureliu aplica la Perieti o parte din ideile sale. A infiintat un camin cultural, in care se tineau lectii pentru tarani, despre cum se cultiva pamantul dupa metode moderne, mecanizate. Din capitalul fermei a fost constituit un fond de 500.000 de lei, din care s-au cumparat zeci de pluguri, grape, seceratori, tractoare, semanatori. Toate au fost vandute localnicilor, la preturi modice, pe care oamenii le-au achitat in rate, in patru ani. Au fost pietruite drumurile comunale, s-au construit poduri si podete, s-a amenajat un dispensar medical, au fost date gratuit manuale, haine si incaltaminte copiilor din comuna.

80.000 de lei salariu si patru mese pe zi

Un singur om mai traieste azi in Perieti, dintre cei care au lucrat, pe timpuri, in acea ferma de elita. O femeie de 86 de ani, care s-a angajat la conac, in 1942, pentru treburi gospodaresti. Avea pe atunci 18 ani. Iata povestea Elenei Dumitrascu. „Atunci cand intrai in ferma, parca intrai in rai. Peste tot era curatenie, aranjate toate la locul lor”, rememoreaza batrana, amintindu-si de „conas”, cum ii spuneau angajatii – „om inalt, solid”. Din cele relatate de interlocutoare, dar si din documentele vremii, rezulta ca seful isi trata foarte bine subalternii. Se stie ca, in 1945, ferma avea 70 de salariati permanenti, pe langa cei aproape 300 de localnici care munceau cu ziua. Salariatii erau platiti cu pana la 80.000 de lei lunar, aveau asigurate cazarea si cate patru mese pe zi. Cei care munceau pe camp, inclusiv zilierii, primeau mancarea la locul de munca. Relatia foarte buna dintre Aureliu si tarani este conturata si de faptul ca el a botezat multi copii ai angajatilor sai. Am gasit pe unul dintre acei copii – Silvia Margareta Rasanu, care s-a nascut intr-o familie de muncitori ai fermei. „Parintii mei locuiau intr-una din casele de acolo. Tatal meu era florar, se numea Stefan Licinschi. Am fost botezata de domnul Popescu. El a botezat multi copii”, spune Silvia, vaitandu-se apoi de cum arata azi cladirile fostei ferme, majoritatea intr-o stare avansata de degradare. Ziduri scorojite, crapate, fundatiile napadite de buruieni, naclaite de balti si noroaie. Sare totusi in ochi faptul ca toate constructiile sunt aliniate perfect, pe doua randuri, intr-un perimetru dreptunghiular, ca o „amprenta” a bunei organizari care a existat candva aici. „Ma doare sufletul cand vad cum arata locurile in care m-am nascut si am copilarit”, ofteaza a neputinta fina lui Aureliu.

Condamnat pentru „uneltire contra ordinii sociale”

Tot ce s-a facut la Perieti, incepand din 1934, a fost sters cu buretele in ziua de 2 martie 1949, cand ferma este nationalizata de comunisti, pentru ca „trebuia sfaramata puterea economica si politica a mosierimii”. Un om care fusese la viata lui diplomat de cariera, decorat in tara si in strainatate, precum Aureliu Popescu, este prezentat in fata completului de judecata ca”gradinar de meserie”, acuzat ca a importat seminte de legume din America, de la „imperialisti”, pe care a vrut sa le aclimatizeze in Romania. Este condamnat, in 23 decembrie 1950, la trei ani de inchisoare. Va fi arestat din nou in 1959, eliberat in scurt timp, dar condamnat in 1960 la alti patru ani de carcera, de data asta pentru „delictul de uneltire contra ordinii sociale”. E gratiat la 1 ianuarie 1963, dupa ce sotia lui trimite un memoriu lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, conducatorul statului. „Nu stiu daca mai traieste, l-am zarit ultima oara la proces, acum doi ani, si in halul in care e, grav bolnav de inima, eliberat acum, abia ar putea sa-si traiasca in mai putine suferinte boala, iar eu, dupa 28 de ani de casnicie, as putea sa-mi fac datoria de sotie, ingrijindu-l”, scria atunci Lelia Urdarianu. Dar poate ca cea mai mare ironie a sortii abia acum urma, pentru ca exact in 1963 autoritatile de la Bucuresti se pregatesc pentru un congres international de „stiinta solului”. Cine credeti ca este chemat sa traduca in limba engleza toate documentele congresului? Aureliu Popescu! Cel care avea sa se stinga peste cativa ani, la 1 martie 1967.

Monument de istorie agrara

Azi putem vorbi despre singurul monument de istorie agrara din Romania, asa cum a fost el recunoscut, inca din 1996, de Ministerul Culturii. Este chiar ferma interbelica de la Perieti. Un singur om vrea sa readuca la viata trecutul – Razvan Ciuca, directorul Muzeului National al Agriculturii, aflat in Slobozia. El a coordonat scrierea unei carti despre Aureliu Popescu si faptele sale. La efortul de informatii si imagini de epoca si-au adus aportul Ruxandra Ciofu – prodecan al Facultatii de Horticultura de la Universitatea Agronomica din Bucuresti, inginerul agronom Maria Ardeleanu, Viorica Croitoru Capbun – sefa Sectiei documentare de la Muzeul Agriculturii si mai ales Ileana Stoianovici – inginer agronom. Despre cea din urma trebuie spus ca este fiica Leliei Urdarianu, din prima casatorie. Dupa ce a recuperat de la statul roman bunurile familiei, Ileana Stoianovici a donat Muzeului Agriculturii toata zona in care se afla cladirile istoricei ferme. Din acest punct a inceput stradania, de ani de zile incoace, a lui Razvan Ciuca, de a gasi sponsori, pentru ca acele constructii sa fie reparate. Acolo va fi amenajat un spatiu de „istorie agrara autentica”, sa vada romanii „un model de folosire eficienta a pamantului”. Acesta e planul directorului. „Daca modelul Aureliu Popescu s-ar aplica azi, am scoate din criza agricultura romaneasca”, zice gazda. Si a tot batut directorul Ciuca pe la fel si fel de usi, de autoritati locale si centrale, de firme, in cautarea banilor. Fara niciun rezultat, inca. De multe ori s-a confruntat cu aceeasi intrebare, din partea celor care nu intelegeau ce-i cu ferma asta. „Cui ii trebuie?”…“

Comentarii
  1. baricada spune:

    Mi-a plăcut… Felicitări! Legat de temă, n-am avut şansa să fiu în capitală la premiera filmului „Portretul luptătorului la tinereţe”… E lansat pe 19 noiembrie şi spune povestea luptei unui grup de partizani din care singurul care a supravieţuit a fost onorabilul Ion Gavrilă Ogoranu.
    E considerat a fi unul dintre cele mai ambiţioase filme realizate în ultimii ani în România, în termeni de subiect şi de producţie, fiind în fapt primul episod dintr-o trilogie care se numeşte „Aproape linişte” şi care va continua cu povestea Elisabetei Rizea şi cu cea a fraţilor Toma şi Petre Arnăuţoiu.
    Iată şi o scurtă prezentare:
    „Imediat după al doilea război mondial, când puterea a fost preluată de comunişti, în munţii României, grupuri de oameni s-au opus regimului opresiv cu arma în mână. Aproape toţi au sfârşit în temniţă ori în faţa plutonului de execuţie. Mai mult de 1000 de grupări de „partizani” anticomunişti au fost înregistrate în dosarele Securităţii, Munţii Făgăraş fiind unul dintre nucleele acestei lupte, între 1947 şi 1960. Una dintre cele mai longevive grupări de a fost cea condusă de Ion Gavrilă Ogoranu: cei 12 tineri au rezistat în munţii Făgăraş, în condiţii extrem de dificile, aproape zece ani. Ogoranu a fost singurul din grup care nu a fost prins până în 1976, lucru unic în istoria grupărilor de partizani de oriunde. Legenda omului care s-a ascuns de Securitate timp de 27 de ani şi a camarazilor săi care au luptat şi au murit pentru o idee sunt subiectul acestui film.”
    http://www.portretulluptatorului.ro/

    • razvratit spune:

      Felicitările trebuiesc adresate omului care se a scris materialul. Îl găseşti pe blogul menţionat în însemnare.

      Legat de Ogoranu am dat peste un alt blog destul de bun pe care ţi-l recomand: Cămaşa verde. Are un articol extrem de lung despre mişcarea de rezistenţă. Am să încerc să ajung şi eu la film. Sunt destul de curios să văd ce au reuşit cei doi.

    • razvratit spune:

      Felicitările trebuiesc adresate omului care se a scris materialul. Îl găseşti pe blogul menţionat în însemnare.

      Legat de Ogoranu am dat peste un alt blog destul de bun pe care ţi-l recomand: Cămaşa verde. Are un articol extrem de lung despre mişcarea de rezistenţă. Am să încerc să ajung şi eu la film. Sunt destul de curios să văd ce au reuşit cei doi.

  2. Ana Maria spune:

    Interesat de un link exchange cu blogul meu: http://anamaria-bobeica.blogspot.com?
    Duminica frumoasa!

    • razvratit spune:

      Sincer, nu sunt adeptul acestei activităţi. Consider că dacă ai pe cineva care să merite să fie recomandat, îl/o pui în lista de bloguri şi gata. Nu înţeleg prea bine de ce este nevoie de această atitudine: eu fac, fă şi tu (sau, mă rog, ceva asemănător).

      Revenind la întrebarea ta, dacă te-ai uitat puţin pe blogul meu nu am pe nimeni pus în vreo listă (afară de vechiul meu blog). Am avut o asemenea tentativă, dar am renunţat la ea, mai ales ca urmare a sfatului unor prieteni şi amici.

      Totuşi, mă gândesc acum să fac o listă de bloguri pe care să le recomand, mai ales că bloggerul nu îţi permite abonarea la articole şi/sau comentarii. Însă nu pot garanta că se va întâmpla azi sau mâine sau poimâine. Nu garantez nici că ceea ce voi găsi la tine mă va îndemna să te pun în lista respectivă.

      Dacă tu simţi nevoia să mă adaugi în lista ta, îţi mulţumesc din suflet şi rămân recunoscător. Voi citi ceea ce ai scris pe blogul tău şi voi lua o decizie într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat atât în ceea ce priveşte blogul tău cât şi lista respectivă.

      Mulţumesc de întrebare, totuşi.

  3. dr. Lecter spune:

    Multumesc frumos de aprecieri!!! Daca tie ti-a placut, ma bucur! Si nadajduiesc ca n-o sa se intample acelasi lucru, ca acum vreo 2 saptamani! O bloggerita prolifica, avand dubla calitate, de medic si scriitor, si-a atentionat cititorii, care sunt ca un fel de „famiglia”, au gruparea lor, ca eu am un blog interesant. Au intrat ei , au citit, mi-au gasit j’de mii de defecte, de design, de diferite… si au ramas cativa sa mai citeasca, sa mai comenteze. Unul dintre ei, cu insigne de intelectual pe rever, mi-a scris in comentarii ca bocesc dupa Iliescu, sunt nostalgica dupa comunism, ca sufar de sindromul Stockholm, si-a imbogatit comentariile cu niste gretoseni… ma rog, l-am facut de toata stima si l-am linistit. Urasc sa se apuce cineva sa arate ce IQ peste 200 detine iluziv! Eu am un blog de tip bazar, nu e structurat pe o tema, pe un filon! Tu ai postari interesante, polarizante, e foarte frumos! Nu l-am citit pe tot, sunt in curs

    • razvratit spune:

      Mulţumesc de aprecieri. Din păcate, rămân polarizante doar pentru noi şi, eventual, pentru încă vreo doi-trei oameni. Ceea ce dovedeşte ceea ce am spus mai demult: lumea nu doreşte dreptate, echitate, corectitudine şi alte asemenea aberaţii. Lumea doreşte ca totul să fie la fel ca acum, doar să poată şi ei face ceea ce fac „potenţaţii“ vremii.

      Mi-a plăcut foarte mult stilul tău de a scrie. Aspectul (designul) este unul oferit de blogger, iar în plus este alegerea ta. Nu te poţii … în gusturile omului.

      Te mai aştept.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s