Au trecut peste 6 ani de când Teo a plecat dintre noi. Da, toţi suntem datori cu o moarte, însă oricine are dreptul să o facă atunci când îi vine rândul, nu peentru că un mahăr beat se urcă la volanul hardughiei şi spulberă tot ce găseşte în cale pentru simplul fapt că el e americacan care se dă cu maşina pe plantaţie. Da, suntem o plantaţie pentru ei, dar asta în primul rând pentru că nu am avut curajul să le spunem NU! atunci când au venit cu cerşeala. Dimpotrivă, i-am primit cu braţele deschise, fericiţi că „nu ne-au uitat“. Unii se mai şi lăudau că „ştiau ei că nu i-au uitat americacanii“.

Medivaxul a cules unele informaţii de pe Wikileaks despre Teo. Le voi prezenta în cele ce urmează. Veţi vedea cum se muşamalizează orice, pentru ca „interesele“ cuiva undeva să nu fie acfectate. De aceea trebuie să ne ridicăm la unison şi să le spunem să îşi ia jucăriile şi săă plece în ograda lor. Cu cât mai repede,  cu atât mai bine.

Diplomaţi americani afirmau, în noiembrie 2007, că oferta în cazul cântăreţului Teo Peter, decedat în accidentul rutier în care a fost implicat un angajat al ambasadei americane, putea afecta cooperarea dintre SUA şi România în domenii precum Irakul sau achiziţionarea avioanelor F-16.

Mesajul diplomatic confidenţial, obţinut de WikiLeaks şi publicat de ediţia online a ziarului britanic The Guardian, a fost trimis, pe 16 noiembrie 2007, de ambasada SUA din Bucureşti spre sediul Departamentului de Stat american.

„Iminenta «ofertă finală» a Serviciului pentru revendicări străine (Europa) din cadrul Armatei SUA, pentru familia fostului star rock român Teofil Peter, mort în 2004 într-un accident rutier implicându-l pe fostul comandant de detaşament al puşcaşilor marini de la ambasada din Bucureşti, pare să aibă efecte semnificative, negative, asupra relaţiei dintre SUA şi România„, preciza mesajul diplomatic american.

În eventualitatea în care familia lui Teo Peter va face publică informaţia că Guvernul SUA a reacţionat la solicitarea de compensaţii în valoare de milioane de dolari printr-o ofertă de doar 80.000 de dolari, liderii români şi formatorii de opinie vor reacţiona tare şi în mod emoţionant, aducând în discuţie unele dintre principalele aspecte ale parteneriatului nostru bilateral. Preşedintele Băsescu, premierul Tăriceanu şi alţi politicieni de rang înalt în mod sigur vor fi de partea familiei, chiar dacă, în culise, unii oficiali proamericani vor încerca să calmeze anticipata furie publică. Polemicile publice în legătură cu ceea ce românii vor considera a fi o ofertă jignitor de mică pentru rudele lui Teo Peter vor conduce în special la apeluri publice, cu o potenţială susţinere populară mult mai mare, pentru retragerea rapidă a trupelor româneşti din Irak. La fel, susţinerea în Parlamentul României şi printre reprezentanţii publici pentru noua prezenţă americană la bazele militare româno-americane din apropierea Mării Negre va scădea, cel puţin temporar„, avertiza mesajul semnat de ambasadorul american de la acea vreme, Nicholas F. Taubman.

„Data de 21 noiembrie, când urmează să fie înştiinţaţi avocaţii familiei Peter, se apropie rapid şi aproape că va coincide cu aniversarea, pe 4 decembrie, a morţii lui Teo Peter, ocazie cu care, în trecut, au fost organizate manifestaţii antiamericane în România. Pe scurt, ne pregătim pentru un impact negativ furtunos asupra relaţiei bilaterale, provocat de continua moştenire negativă a morţii acestui simbol cultural din România (NU IDIOŢILOR, impactula fost provocat de atitudinea voastră sfidătoare) Unele dintre efectele asupra popularităţii şi intereselor americane în România ar putea fi de durată„, avertiza ambasada SUA în mesajul adresat lui Judy Garber, adjunct al subsecretarului de Stat american responsabil de Afacerile Europene şi Euroasiatice.

„Anticipăm că oferta făcută familiei lui Teo Peter şi atenţia acordată de presă vor conduce la situaţia în care criticii faţă de prezenţa militară românească în Irak, împreună cu alţi politicieni antiamericani precum preşedintele Camerei Deputaţilor Bogdan Olteanu vor cere retragerea imediată a trupelor româneşti. În aceste circumstanţe, ei pot construi o susţinere suficientă pentru a revigora opoziţia faţă de sprijinul acordat de România eforturilor americane de acolo (din Irak – n.red), existând potenţialul de a forţa o schimbare a politicii. În timp ce preşedintele Băsescu a susţinut constant prezenţa militară în Irak, el îşi va da seama că, înaintea unor noi polemici publice în cazul Teo Peter, doar o treime dintre români sunt de acord cu menţinerea trupelor acolo. În orice caz, relansarea controversei privind gestionarea de către SUA a acestui caz îi va pune pe cei mai apropieţi prieteni ai noştri din cadrul conducerii României, inclusiv pe preşedintele Băsescu, într-o situaţie politică foarte penibilă„, sublinia ambasada SUA.

„Într-un sens mai larg, ştirea privind valoarea ajutorului în cazul Teo Peter va afecta profund, cel puţin temporar, susţinerea pentru prezenţa militară americană la noile baze din apropierea Mării Negre – baza aeriană Kogălniceanu şi poligonul de la Babadag. Deşi susţinerea publică pentru construirea bazelor a fost constantă, contactele noastre ne-au avertizat permanent că sprijinul este vulnerabil la preocupările privind creşterea ameninţărilor teroriste asupra României şi la informaţiile negative privind comportamentul militarilor americani, primul punct avut în vedere la acest capitol fiind accidentul lui Teo Peter şi modul în care au fost formulate acuzaţiile la adresa sergentului Van Goethem”, preciza ambasada SUA.

„Există şi alţi factori de risc, mai puţin predictibili. După controversa de săptămâna aceasta privind criticile ambasadorului faţă de acţiunile Parlamentului român de subminare a independenţei procurorilor români şi a abilităţii acestora de investigare a cazurilor de mită şi corupţie, o controversă privind ajutorul oferit în cazul Teo Peter le poate permite criticilor şi oponenţilor noştri de pe scena politică din România să submineze alte iniţiative importante„, sublinia ambasada SUA, referindu-se inclusiv la posibilitatea achiziţionării avioanelor F-16.

„Pe scurt, sperăm că aceste aspecte politice şi de relaţii publice referitoare la accidentul rutier din 2004 vor putea fi gestionate. Dar suntem preocupaţi că în actualele condiţii ar putea exista daune durabile asupra intereselor noastre esenţiale, inclusiv asupra menţinerii militarilor români în Irak şi asupra tendinţei pozitive în parteneriatul strâns cu Bucureştiul în materie de apărare şi securitate. Aceasta a fost o problemă dificilă încă de la început şi continuă să fie cel mai mare «punct negru» în recenta noastră experienţă bilaterală”, se încheie mesajul ambasadei SUA.

Teo Peter, personalitate a muzicii rock şi producător de concerte, a fost ucis în 4 decembrie 2004 într-un accident rutier, când maşina condusă de sergentul Marinei americane Christopher R. VanGoethem, în vârstă de 31 de ani, fost comandant al corpului de pază al Ambasadei Statelor Unite din Bucureşti, a intrat în coliziune cu taxiul în care se afla acesta.

Comentarii
  1. Good website! I actually love how it is easy on my eyes as well as the details are well written. I am wondering how I could be notified whenever a new post was been made. I have subscribed to your rss feed which really should work! Have a nice day!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s