Cuvântul boicot a fost unul dintre cuvintele care creau sudori reci pe spinările asupritorilor. Aceștia se temeau, pe bună dreptate, ori de câte ori apărea la orizont zvonul de boicotare. Pentru simplul motiv că boicotul real duce la „asasinarea“ economică a celui/celei supus/ă acestui procedeu. Dar aici este vorba doar de cazurile, destul de rare, de boicoturi reale.

Mai nou, acest termen trebuie distrus, la fel cum termenii NAȚIONAL, NAȚIONALIST, NAȚIONALITATE au fost terfeliți de o grămadă de lingăi/ligăie și pupincuriști/pupincuriste și transformat într-un termen la fel de rău ca, de exemplu, „taliban“.

Și cum se face acest lucru? Într-unul dintre cele mai simple moduri: prin asaltarea excesivă a persoanei cu mesaje de a boicota o anumită chestiune, ÎNTR-UN ANUMIT MOMENT.

Boicotul real se face pe perioadă nedeterminată, până la ieșirea din scenă a personajului/personajei care a cauzat mișcarea de boicot. Boicotul modern se realizează la chemarea unuia sau uneia, peentru a îndeplini anumite scopuri. Principalul scop este de deteriorare a esenței termenului, prin înșurubarea neîncrederii celor care pot executa un boicot în capacitatea acestuia de a rezolva problemele cu arie mare de acoperire. Celelalte scopuri sunt pur comerciale.

Prin aceste boicoturi programate se duce la îndeplinire o altă sarcină: aceea de dresare a populației de a face ceea ce i se spune. Indiferent ce se întâmplă înainte sau după. Populația trebuie să învețe că aceste boicoturi se fac doar în anumite momente, iar cu timpul nimeni nu va mai da startul vreunui boicot.

Așa cum acea „campanie“ cu curățarea țării de mizerii a fost un soi de dresare națională tembelă, în special prin modul de a induce în cap colectivității că doar într-o anumită zi se poate face curățenie, și, în particular, în capul celor care murdăresc țara, că se vor găsi destui proști și proaste care să curețe după ei/ele, tot așa anunțatul viitor boicot îndreptat împotriva benzinăriilor nu reprezintă decât o altă repetiție pentru ca populația să fie bine dresată.

Nu sunt împotriva boicotului, dimpotrivă, însă acesta trebui dus până la capăt. Degeaba nu intru eu în magazin 4 zile, dacă înainte am târât după mine 2 cărucioare pline, iar după cele 4 zile, mai car încă vreo 3. Degeaba nu intră nimeni 3 zile în benzinării dacă înainte de data propusă toți și toate își fac plinul, iar pe urmă fac același lucru. Pentru că veți ajunge să faceți exact opusul a ceea ce v-ați propus, unul dintre motivele comerciale despre care spuneam la început: lansezi un pseudo-boicot, iar lumea, în marea ei majoritate, snoabă, ca să fie de bonton, rupe casele de marcat de la benzinării cu câteva zile înainte și după, secătuiți de combustibil. Și așa, benzinăriile și-au îndeplinit ținta de vânzări și pe luna asta…

Vrei musai un boicot? Te-ai săturat cu adevărat de nesimțirea cu care se măresc prețurile? Îți dai seama că găinile nu beau benzină, dar prețul ouăleloor crește de fiecare dată când crește cel al dollarului, dar nu scade niciodată?

Atunci fă-o cum trebuie. Refuză să mai consumi acel produs timp de câteva luni, minim trei. Caută cât mai mulți oameni dispuși să facă același lucru. Trimite mesaje în stânga și-n dreapta, prezintă-ți cauza și cere-le aomenilor să facă același lucru.

Un boicot de 3 zile este exact ca înțepătura unui purice pentru un elefant. Unul de cel puțin 3 luni este ceva serios. Și pentru a verifica acea pretinsă lege a pieței libere, care nu este decât un pretext pentru scumpiri prostești pentru proștii și proastele care pun botul la aceasta, du boicotul până la capăt și vei vedea cum cel/cea care comercializează va începe să scadă prețul. Va scade atât de mult încât vei avea impulsul să te reprezi când va ajunge la un anumit prag. Dar dacă răbdarea îți va fi pe măsura indignării inițiale, vei vedea rezultatele în mai puțin de șase luni. Iar dacă nu le vei vedea, nu-i nicio problemă; înseamnă că au destule cifre la tastatură încât să își permită să nu micșoreze prețurile. Sau știe că nu vei rezista mai mult decât el/ea. Sau afacerea de comercializare nu este decât un paravan și un mijloc de spălare de bani.

Ți se cere să faci asigurare de sănătate chiar dacă nu ai niciun venit. Chiar dacă vei da șpagă oficială atunci când te duci să te cauți între degetele de la picioare. Este una dintre cele mai aberante legi și EXISTĂ ÎN ROMÂNIA!!! Chiar dacă nu ai bani în casă, trebuie să plătești. Ceea ce este o inepție, pentru că se poate plăti doar atunci când ai cu ce. Bineînțeles că vor exista cazuri de deposedare abuzivă de case, mașini și alte bunuri pentru a plăti hoții care stau cu burta la soare și așteaptă să curgă banii, pentru că au plătit pe cei care dau legi. Un boicot de amploare ar fi neplata niciunei asigurări, știind foarte bine cine le face și ce tam-tam fac atunci când trebuie să își îndeplinească îndatoririle. Nu se poate ca într-o țară precum România să vină niște coate-goale cu burțile lipite de șira spinării și să plece cu ele cât Luna.

Dorința unora de golire a acestui spațiu de orice urmă de român este mai puternică decât voința a 20 de milioane de oameni???

Comentarii
  1. need2trip spune:

    pai cum ai spus si tu: boicot pe termen nelimitat.
    atunci chiar pot fi ingenuncheati.
    daca adera un 35-40 % din populatie la asta, eu zic ca ii facem praf…
    problema e de mobilizare.

    • razvratit spune:

      Așa este, avem nevoie de un număr cât mai mare de oameni care să înțeleagă că doar un boicot pe termen nelimitat îi poate îngenunchia pe nemernici.

      De aceea trebuie să îi facem pe toți ceilalți să înețeleagă acest lucru, chiar dacă la început pare teribil de greu.

  2. tomabiolan spune:

    E FOARTE SIMPLU

    SE BOICOTEAZA NUMAI OMV PETROM

    O SA II USTURE TARE !

    • razvratit spune:

      După cum am prezentat în însemnare, îi va durea cât îl doare pe elefant pișcătura puricelui. Pentru că lumea se va buluci și înainte și după să cumpere carburant cu grămada.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s