De când mă știu am simpatizat cu mișcarea legionară. Simțeam că aceștia sunt acei români de care țara ajunsă în ghearele cazare are nevoie.

Deși nu am fost de acord cu unele metode, precum uciderea unor personalități sau oameni simpli sau curățenia făcută de Alimănescu cu ajutorul armelor, am simțit că acestea sunt greșeli pe care neamul românesc obidit le poate trece cu vederea când vine vorba de binele nostru, ca popor.

Mulțumită domnului Petru Borodi am avut ocazia să ascult câteva cântece legionare. Te înfiori, ți se scoală părul pe ceafă, simți valul de dreptate cum te cuprinde. Sunt cântece simple, izvorâte din durere, suferință și dorința de dreptate.

Ascultați-le și nu veți regreta.

Comentarii
  1. baricada spune:

    Frate Alex, mi-a luminat seara… La schimb, îţi propun un alt imn, pe care eu îl ascult de 10 ani fără să mă satur – SFÂNTĂ TINEREŢE LEGIONARĂ

    • baricada spune:

      IMNUL TINERETII LEGIONARE
      versuri: Radu Gyr
      muzica: Ion Mânzatu

      Sfânta tinerete legionara,Cu piept calit de fier si sufletul de crin
      Iures ne-nfrânat de primavara, Cu fruntea ca un iezer carpatin,
      Cu bratele suim în soare, Catapetesme pentru veac;
      Le zidim din stânci, din foc, din mare, Si dârz le tencuim cu sânge dac…

      Garda, Capitanul, Ne preschimba-n soimi de fier
      Tara, Capitanul, Si Arhanghelul din cer

      Moartea, numai moartea legionara, Ne este cea mai scumpa nunta dintre nunti,
      Pentru sfânta cruce, pentru tara, Înfrângem codrii si supunem munti;
      Nu-i temnita sa ne-nspaimânte, Nici chin, nici viforul dusman;
      De cadem cu toti, izbiti în frunte, Ni-i draga moartea pentru Capitan!

      Garda, Capitanul, Ne preschimba-n soimi de fier
      Tara, Capitanul, Si Arhanghelul din cer

      Sfânta tinerete legionara, Suim biserici, stam viteji în închisori…
      În prigoana orisicât de-amara, Cântam si ne gândim la Nicadori,
      Purtam în crivat si în soare, Lumini pentru biruitori,
      Pentru cei viteji zidim altare, Si-avem doar gloante pentru tradatori!

      Garda, Capitanul, Ne preschimba-n soimi de fier
      Tara, Capitanul, Si Arhanghelul din cer

      • razvratit spune:

        E, asta am s-o pun într-o însemnare separată, mâine. E păcat să se piardă în noianul de comentarii pe care prea puțini se mai obosesc să le citească.

        Din nou, mii de mulțumiri.

        • baricada spune:

          Plăcerea e de partea mea!.. Cât despre adresare, încercasem un împrumut din vechea sintagmă „frate întru crez”. Însă, ai dreptate, sună aiurea acum când particula s-a demonetizat şi-a fost confiscată deja de alte „culturi”…
          Drept pentru care îţi urez să ai o noapte bună, prietene…🙂

          • razvratit spune:

            Prietene (deși și ăsta poate fi privit ca miștocărism), nu văd de ce să nu rămânem frați întru crez. Când se va fi gătat de curațăat România, de aranjat „grădina carpaților“ (ca să ne mai și distrăm pe seama fufelor, cum facem de obicei…), când vor umbla câinii cu colaci unși cu miere și cu nucă în coadă, atunci poate că nu vom mai avea în ce crez să fim frați. Dar niciodată nu se știe…

            Bunule prieten și frate de vis (na! că o spoii și eu…), noapte bună și ție!

    • razvratit spune:

      Mii de mulțumiri frate Baricada (nu prea îmi place titulatura de „frate“, dar nu vreau nici să crezi că mă cred mai bun ca tine. prefer un prietene. spune mai multe decât DEJA banalul „frate“. sper că nu te jignesc și că înțelegi ce vreau să spun). Nu știu cum se face, dar anumite cântece (printre care și acesta) mă trimit în perioada în care erau cântate. Și, gândindu-mă la corul de adevărați bărbați care dau glas unui asemenea cântec nu am cum să nu mă simt liber, chiar și numai pentru perioada de timp în care îl ascult.

  2. sthalhelm spune:

    Emotionant… Oamenii s-au schimbat si au uitat… Alte sint preocuparile romanilor astazi… Cinste Istorie!…
    adm

    • razvratit spune:

      Așa e, preocupările oamenilor nu mai sunt cele normale. Măcar să nu se piardă până revine lumea la normal.

      • sthalhelm spune:

        Crezi ca lumea isi mai revine in fire?…Prpopun sa ne tutuim…Virsta mea este de 54 de ani…pe care ii implinesc la 6 martie …

        te salut,
        adm

        • razvratit spune:

          Eu sper… Speranța moare ultima… :))

          Diferența de vârstă este de 15 ani jumătate. Am veri de vârsta dumneavoastră, puțintel mai bătrâni chiar. Dacă asta doriți am să încerc, deși îmi este destul de greu.

          Toate cele bune,

          Alex

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s