Am scris o însemnare acum câteva zile în care prezentam încă una dintre multele dovezi ale minciunilor lansate de cazari prin intermediul CIA.

Astăzi am o mulțime de asemenea noutăți despre mulțimea de minciuni care ne înconjoară. Pentru asta am putea denumi, cel puțin până în acest moment, acest secol ca fiind secolul minciunilor.

– După ce irakianul care a declarat că a inventat toate gogomăniile prezentate cu atâta emfază de către toată mass-media și de către toate guvernele aservite sforarilor, Colin Powell cere socoteală CIA și DIA pentru faptul că a fost informat greșit. http://www.guardian.co.uk/world/2011/feb/16/colin-powell-cia-curveball?CMP=EMCGT_170211&

Dacă ne amintim bine, înaintea războiului însuși Powell declara că Irakul nu are acele arme de distrugere în masă pe care le prezentau acoliții cazarilor. La mai puțin de un an după, Powel, care beneficia în acea perioadă de stima multor oameni, printre care și eu, și-a tăiat definitiv craca de sub picioare luând de bune minciunile CIA și DIA şi ducând la haos într+o ţară în care nu avea ce să caute.

Ţinând cu sfinţenie la minciunile pe care le urzeşte, CIA dă vina acum pe serviciul german de spionaj. Doar că aceştia, aşa cum sunt cunoscuţi, ca oameni meticuloşi, au prezentat documentele care au fost trimise în acea perioadă către CIA. http://www.guardian.co.uk/world/2011/feb/17/curveball-doubts-cia-german-foreign?CMP=EMCGT_180211&

– Să continuăm pe firul aceloraşi minciuni care sunt servite populaţiei când vine vorba de orice război pe care SUA îl întreprinde în numele unei pretinse libertăţi, democraţii sau mai ştiu ce alte baliverne, şi să vedem cum avioanele americacane trag asupra afganilor, fără ca aceştia să îi fi provocat măcar.

Suporteri ai lui Karzai se duceau spre capitală pentru a se întâlni cu acesta. Pe drum au fost atacaţi de către avioane americacane şi bombardaţi. Bineînţeles că minciuna oficială este că avioanele au fost atacate de către al-Qaida şi talibanii care se ascundau în convoi. Şi pentru că morţii nu vorbesc, bineînţeles că cei morţi erau talibani de-ai lui… aţi ghicit: veşnicul negăsitul Osama bin Laden. http://www.guardian.co.uk/world/2001/dec/24/afghanistan.rorycarroll2?INTCMP=ILCNETTXT3487

– Deşi această însemnare se dorea una doar despre minciuni şi falsuri, să prezentăm acum şi câteva materiale adevărate: Google a lansat One Pass, serviciul care îţi permite să plăteşti abonamentele pentru ziarele şi celelalte publicaţii de pe internet care te taxează. http://www.guardian.co.uk/media/2011/feb/16/google-one-pass-launch?CMP=EMCGT_170211& Care este miza? Acapararea întregului serviciul de plăţi pe internet, ceea ce poate genera profituri de zeci şi chiar sute de miliarde de dolari PE AN.

– Continuând în aceeaşi notă de adevăr, se presupune că s-au descoperit filme 3D tocmai de pe vremea dinaintea celui de-a doilea război mondial. Tocmai din 1939. Iar calitatea acestora ar fi excepţională. http://www.guardian.co.uk/film/2011/feb/16/nazi-3d-films-discovered?CMP=EMCGT_170211&

– Acum să revenim la minciuni şi demascarea acestora. În Afganistan trăieşte o femeie care este… comandantă de miliţie… Exact, printre acei barbari misogini, cum ne sunt prezentaţi de către mass-media aservită. http://www.guardian.co.uk/world/2011/feb/16/female-afghanistan-veteran

– Prin noianul de tâmpenii scoase pa bandă rulantă de cei/cele care ne conduc, mai apare, din când în când, câte un lucru bun. S-ar putea să avem transport comun în Bucureşti şi pe timpul nopţii. http://corporatenews.9am.ro/stiri-revista-presei/CorporateNews/Transporturi/208004/Autobuzele-si-tramvaiele-RATB-ar-putea-circula-si-noaptea-Vezi-de-cand.html

Sunt, într-adevăr, unele aspecte pe care ceii care emit o asemenea ordonanţă ar trebui să le ia în consideraţie, cum ar fi ţiganii care se vor aciua prin autobuze şi tramvaie şi care vor teroriza ca şi până acum cetăţenii români. Poate ar fi momentul înfiinţării unei trupe de liniştire a acestora de către poliţia română, pe care şi aşa o plătim mai mult degeaba. La care să ia parte şi poliţia locală, că tot are drepturi care nu i se cuvin…

– Iranul ar fi trimis două vase de război prin canalul Suez… Doar că acetea au abandonat ideea… http://www.haaretz.com/news/diplomacy-defense/report-egypt-blocked-iran-ships-from-entering-suez-canal-1.343927

Şi noi putem declara că am aflat din surse sigure (vezi irakianul de mai sus) că ar urma să fim bombardaţi de unguri şi că atragem atenţia globului că nu mai putem suporta aceste ameninţări la nesfârşit (poate le-ar folosi nişte pastile pe care le prescriu ei celor care suferă de probleme cu nervii…) şi că trebuie musai să declanşăm răzbelul…

Cretinii ăștia ar face orice numai ca lumea să rămână în același stadiu de prostie alimentată cu minciunile lor. Iar temerile lor sunt de cele mai multe ori invenții menite să declanșeze alt război și alt război, pentru ca lumea să fie de acord cu globalizarea.

– O altă dovadă că deși ofițerii Shin Bet-ului folosesc metode greu de înțeles pentru orice minte sănătoasă pentru a „scoate mărturii“ de la cei/cele pe care îi/le arestează (deși cazurile în care să fie implicate femei sunt mult prea puține, fiind vorba de o organizație a unei societăți misandriste prin excelență), aceștia nu sunt aduși în fața tribunalelor. http://www.haaretz.com/print-edition/news/shin-bet-officers-who-used-banned-interrogation-methods-evade-criminal-charges-1.343841

Cu atât mai mult când omoară goimi (vezi cazul navelor de ajutor turcești și al războiului de șase zile de la cumpăna anilor 2008-2009)

– Pentru că cei care îi conduc pe cazari din puncte de vedere spiritual, rabinii, aleg de foarte multe ori incitarea la ură, printre altele, aceștia, cazarii, s-au gândit că ar trebui dată o lege care să le ofere acestora imunitate… http://www.haaretz.com/print-edition/news/proposed-law-calls-for-free-speech-immunity-for-rabbis-1.343847

Una dintre cele mai mari gogorițe ale ultimilor 75 de ani, imunitatea pe diverse criterii, este folosită doar acolo unde cei și cele care au nevoie de așa ceva aduc vrajbă și ură între oameni. Și aoclo unde furtul trebuie protejat de lege.

Legea care a devenit o jucărie în mâinile inconștienților. Care este doar pentru cei aflați pe planurile inferioare ale existenței lor materiale și pe care ei o pot încălca după bunul plac.

– Iată o știre mare pentru toți și toate interesate de mersul caracatiței mondiale: ECONOMIA PIZDRAELULUI A CRESCUT CU 7,4% ÎN ULTIMUL TRIMESTRU AL ANULUI TRECUT… http://english.themarker.com/analysts-shocked-officials-gleeful-at-surging-israeli-growth-7-8-in-q4-1.343864 Cu mult faă de orice altă economie, luată pe țară sau pe continent.

Este suficient să citți materialul și veți înțelege de ce se împinge atât de tare orice tâmpenie.

– Ce face poliția noastră când nu mai are bandiți de prins??? (de parcă ar fi prins și altceva afară de micii găinari, de țăranii care vând pe lângă piețe și de cei șic ele care nu plătesc tributul…) SE DEZBRACĂ ÎN TIMPUL SERVICIULUI… http://www.mediafax.ro/social/politistul-acuzat-de-trafic-cu-minore-dat-afara-din-politie-dupa-ce-a-facut-striptease-in-timpul-serviciului-7991585

Asta pe lângă proxenetism. Asta ca să ne rezumăm doar la câteva îndeletniciri care lărgesc orizontul cultural al polițianului român contemporan. Și ne mai mirăm de populația nu are pic de încredere în poliție?

–  Cum susțin, toți și toate care au pus umărul la distrugerea României începând cu puciul din 1989, trebuiesc arestați și închiși/închise în lagăre de muncă. Dimpreună cu familiile lor. De ce? Pentru că familiile lor se bucură de roadele culese de aceștia/acestea, sau, de cele mai multe ori, fac parte din caracatița care ne strânge tot mai tare.

Fiica lui Blaga este încadrată exact la una dintre firmele care a câștigat un gheșeft de la „statul român“. Doar 885 de meleoane de lei de la CFR-ul pe care Bășexu vrea să îl privatizeze, fiind un cățeluș cuminte în lesa porcului de la FMI. http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-subiectele_zilei-8311015-revista-kamikaze-fiica-lui-blaga-angajata-compania-care-cistigat-885-milioane-ron-cfr.htm?cfnl=

Partea interesantă e că numele de familie al odraslei porcine este foarte sugestiv: Rudeanu… Iar ea are un nume absolut românesc: Agathe….

– Despre o altă minciună: țigările ușoare (light, pentru cei/cele care vor să demonstreze câtă engleză cunosc). http://www.evz.ro/detalii/stiri/tepele-tigarilor-light-921502.html

Singura metodă viabilă de a te lăsa de fumat este să o faci din proprie voință. Dacă nu ai voință, poți să folosești sute de variante (cum mai sunt și tâmpeniile alea de leocoplasturi cu cine știe ce chimicale, prezentate din ce în ce mai exacerbat la teveuri).

– O altă prostie: legătura între căderea părului la bărbați și cancerul de prostată… (De ce nu ar fi și la femei???) http://www.gandul.info/magazin/ce-legatura-e-intre-chelie-si-cancerul-de-prostata-studiu-7989054

Vom trece peste faptul că medicina modernă, cel puțin cea servită cu lingurița publicului prostit, nu are nimic științific în ea, și vom spune doar că motivele pe care la scornește sunt, de fiecare dată, doar pentru lansarea unui alt produs chimic care să fie îngurgitat de către cei/cele care cred că doar așa se vor face bine.

– Ca să rămânem în această zonă, un exemplu edificator este și motivul pentru care soldați solizi, puternici și care au trecut prin ororile unui război, ajung acasă, în SUA (sau care o mai fi țara lor), își iau cuminți pastilele și MOR… http://www.naturalnews.com/031379_soldiers_psychiatric_drugs.html

Mă gândeam să traduc articolul, dar îl voi prezenta doar pe scurt. Înghițirea a mai mult de o pastilă presupune un risc pe care persoana care se lasă păcălită și-l asumă fără a putea fi tras cineva la răspundere. Aceste chimicale nu sunt verificate nici pentru efectele adverse pe care le generează de unele singure, sau, dacă sunt verificate, rezultatele sunt măsluite. Geme internetul de asemenea dovezi.

Dar niciodată nu este verificată nocivitatea îngurgitării mai multor chimicale dintr-o dată. Și nu puțini, dar mai ales puține, sunt cei/cele care bagă câte un pumn de chimicale pe gât, iau o gură de apă și au proasta impresie că se vor face bine.

Dacă vreți să fiți printre cei care supraviețuiesc vremurilor care se presupune că vor veni (nu mă refer aici la nicio apocalipsă, oricare ar fi religia care ar propovădui-o), feriți-vă și de pastile. Mai ales de a le lua în combinație cu alte pastile. Există nenumărate materiale care arată că vă puteți vindeca și fără pastile. Citiți-le.

Și da, trebuie să punem odată și odată ordine în țara asta, cel puțin, pentru a ne asigura că solul și apele țării nu mai sunt poluate. Pentru că chiar și atunci când mâncați produse de la țară, de la persoane pe care le cunoașteți și în care aveți încredere, tot vă intoxicați cu nenumărate chimicale, unele mai periculoase decât altele. Și nu este vina voastră sau a persoanei de la țară. Este doar vina celor aburcați pe oiștea țării, care sunt aserviți unor indivizi care numai ființe umane nu pot fi considerate. Trebuiesc itnerzise toate palntele modificate genetic, precum și toate îngrășămintele chimice. Orice este chimic și poluează chiar prin simpla existență, trebuie interzis în Românie. Doar așa vom putea fi sănătoși.

– Pe același tipar al lansării produselor chimice care vă pot aduce sănătatea mult visată se numără și asocierea unor activități cu anumite boli. Ceea ce, de cele mai multe ori, este doar o mare minciună. http://www.adevarul.ro/societate/viata/Secretele_somnului_0_428357688.html

– fUdrea nu poate sta cuminte. Mai nou are tupeul nesimțit de apretinde că ei, guvernul și partidul, fac lucruri bune… Și ca motiv aduce creșterea salariilor bugetarilor. http://www.gandul.info/news/elena-udrea-trebuie-sa-i-facem-pe-romani-sa-vada-mai-repede-lucrurile-pozitive-pe-care-le-facem-ne-am-tinut-de-cuvant-si-am-marit-salariile-bugetarilor-7990730

În primul rând, masa bugetarilor e prea mare pentru ccât produc. Ca să nu mai spun de nesimțirea și tupeul pe care le au. Apoi, atitudinea asta de a micșora pentru ca mări sau de a mări pentru a micșora este doar un furt propriu de pălărie. Și nu în ultimul rând, minciuna cu creșterea salariilor o poate crede doar cineva care nu știe matematică, sau nu mai ține minte cât a luat înainte de scădere. Pentru că a da un spor de 15% după o scădere prealabilă de 15% nu duce la numărul dinaintea scăderii. Asta ți-o poate spune, fUdreo, și un copil de clasa e doua. Dar ai dreptate, ăia au mai mult creier decât ai să ai tu vreodată.

– Am auzit o altă tâmpenie, cât România de mare: boarfa de Macovei ar putea lua locul lui Poc… http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/Cristian_Preda-_Macovei_l-ar_putea_inlocui_pe_Boc_0_428357760.html

Ceea ce tot nu va trezi prostimea votantă, care speră că votul lor este extrem de important…

– Un alt cârnat face gargară și ne prezintă mizeriile pe care le scuipă ca fiind adevăruri: chelemen hunor, probabil un alt extremist bozgor, face alte afirmații inacceptabile pentru orice român: „Maghiarii din România îşi doresc o Ungarie puternică

Ceea ce e haios la acest bozgor e că el pretinde, nici mai mult, nici mai puțin, decât că el are ALTĂ ISTORIE DECÂT UN SEMEN DE-AL LUI…. Asta m-a făcut să mă crăcănez de râs vreo 5 minute bune….

– Citisem acum câteva zile despre plasticul care imită orezul, produs de chinezi. Și este la fel de reușit ca și ouăle din plastic care imită ouăle naturale…

Iată că, mai nou, vroiau să bage alte plasticuri pe piața americacană, PRETINZÂND CĂ SUNT PRODUSE NATURALE… http://www.naturalnews.com/031378_organics_China.html

– Acum un an, CSAT-ul a decis că e mai bine pentru o țară cu o armată precum cea a noastră să cumpere niște rebuturi de-ale americacanilor, decât să cumpere același număr de avioane NOI și MULT MAI PERFORMANTE. Pentru simplul motiv că acestea nu aveau inclus și O ȘPAGĂ în ofertă!!!

După toată vânzoleala de pe internet și vocile nenumărate care s-au lansat prin calculatoare, iată că nu ne-am pricopsit cu fiarele vechi ale americacanilor. Chiar și acum CSAT-ul minte în ceea ce privește clauzele contractuale, DEȘI PARTEA AMERICACANĂ DECLARĂ CĂ NU AVEAU DE GÂND SĂ SPONSORIZEZE ACEASTĂ VÂNZARE ȘI NICI SĂ OFERE VREUN ALT AJUTOR. EI VROIAU DOAR SĂ VÂNDĂ FIERUL VECHI DIN CURTE UNOR PROȘTI CARE AR FI TREBUIT SĂ FIM NOI.

Dar iată că Poc mai face și câteva lucruri bune, deși știm că nu din proprie inițiativă, el neavând, săracul, cu ce ia inițiative…

http://www.bloombiz.ro/finante/boc-guvernul-nu-are-bani-pentru-avioanele-f-16-_1479441

Gitenstein, cazarul, e foate vesel, probabil că și-a primit tainul înapoi. http://www.bloombiz.ro/business/ambasadorul-american-romania-a-renuntat-la-avioanele-f16-din-motive-pur-economice_1482840

Iar una dintre publicațiile cu pretenții deșarte are tupeul să lanseze un material pentru a crește confuzia în mințile și așa amețite ale românilor. http://www.bloombiz.ro/international/armele-americane-depasite-se-vand-ca-painea-calda_1487516/?utm_source=newsletter&utm_medium=email&utm_campaign=zilnic Doar abia la sfârșit se readuce aminte de faptul că ceea ce ar fi trebuit să cumpărăm noi erau niște F-16, practic, niște fiare vechi. (Da’, scumpe, dom’le)

– Aceeaşi publicaţie sclifosită foloseşte titluri menite să inducă aceeaşi confuzie: Nu se mai vânează aurul, iar investitorii se înarmează… http://www.bloombiz.ro/international/aurul-nu-mai-este-vanat.-investitorii-se-inarmeaza-la-propriu_1487568/?utm_source=newsletter&utm_medium=email&utm_campaign=zilnic

– Din nou despre minciun Big Pharma: Guvernul americacan acuză 111 doctori/re, asistente/tenţi şi apărători/toare ai acestora pentru o schemă medicală care a adus un profit acestora de peste 225 de MILOANE de dolari.

Cum de s-a întâmplat aşa ceva pe pământul „dreptăţii“? Citiţi acest material http://www.reuters.com/article/2011/02/17/us-usa-healthcare-fraud-idUSTRE71G6U620110217?feedType=nl&feedName=ushealth600

– În loc să găsească metode normale pentru a vindeca pe cei aflaţi în chinuri mari în urma unor vătămări corporale sau pentru a-i ajuta pe  astronauţi să rămână treji în ceea ce pretind ei a fi viitoare călătorii spaţiale, americacanii se gândesc la cum să îi facă pe aceştia/acestea să HIBERNEZE…. http://www.guardian.co.uk/science/2011/feb/17/hibernating-bears-human-hibernation?CMP=EMCGT_180211&

Te poţi duce cu gândul şi la criogenare citind asemenea articol. Ceea ce ar fi foarte plăcut sforarilor.

– Voi încheia această listă lungă cu un material care prezintă doar o parte din riscurile asociate culturilor modificate genetica şi chimicalelor folosite cu acestea. http://www.naturalnews.com/031138_Monsanto_Roundup.html

Deşi am citit destule despre aceste lucruri, credeţi-mă că m-am îngrozit la aflarea celor scrise în acel articol.

Comentarii
  1. Andrei D.MITUCA spune:

    Sint convins ca o sa te intereseze informatia aceasta:

    http://andreimituca.wordpress.com/2011/02/21/decizia-tribunalului-de-la-nurnberg/

    Noate buna,
    adm

  2. Andrei D.MITUCA spune:

    Buna seara prietene…Ma maninca sa-ti trimit articolulu de mai jos…
    Sfirsit de saptamina placut…

    http://andreimituca.wordpress.com/2011/02/19/11683/

    andrei

  3. andrei mituca spune:

    Lumea asta apartine domnului dr. MENGELE…Cauta-i fotografia pe unde poti pe net…si incearca sa-i patrunzi fiizionomia… Un tip de altfel frumusel…si ii si statea bine in uniforma de SS,,,

    http://andreimituca.wordpress.com/2011/02/18/11629/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s