tragedie în Turul Italiei

Posted: 10 Mai 2011 by razvratit in ciclism, sport, tragedii

Al patrulea ciclist care moare în Turul Italiei, Wouter Weylandt (Leopard Trek), a decedat în cursul zilei de ieri, după ce a suferit un accident despre care nu prea sunt informații.

Auzind acum ce spun băieții de la Eurosport despre cum s-a întâmplat accidentul, am aflat că doar un ciclist care se afla în urma lui Weylandt la vreo 50 de metri ar fi putut să spună cu aproximație ce s-a întâmplat: a rămas în urma plutonului pe o coborâre, s-a uitat în urmă pentru a vedea cât de departe este grupul din urmă pentru a ajunge din urmă plutonul, doar că a lovit cu ghidonul sau pedala un zid sau un parapet în laterală, apoi s-a izbit violent de un alt zid, parcă, și a rămas întins pe jos. Avea aproximativ 70 de km/h… Elicopterul care filmează turul a aterizat pentru a-l ajuta, însă nu au mai avut ce face.

Se zvonise că etapa a patra, cea de azi, urma să fie anulată, însă cicliștii merg grămadă, tăcuți. Este doar neutralizată în memoria celui care a trecut în altă lume. Etapa de azi trece foarte aproape de locul în care s-a născut Weylandt. Se așteaptă un final liniștit, cu echipa Leopard Trek trecând în grup primii linia de sosire, ridicându-și mâinile spre cer.

Și când te gândești că nici măcar nu ar fi trebuit să se afle în Giro, Leopard Trekk alegând un alt vitezist, însă acela nu a putut veni și a fost înlocuit cu Weylandt…

Un moment trist pentru ciclism și pentru sport, în general. Orice asemenea tragedie îți lasă un gust amar în gură și un bolovan pe piept.

Să-i fie țărâna ușoară!

Actualizare! Rai 3 ar fi prezentat dinamica accidentului: Wouter ar fi intrat pe o trasă largă în curba dinaintea accidentului, ar fi frânat violent, ar fi lovit cu pedala (cam ciudat, pentru că pedala e ceva mic acum, nu mai e la fel de mare cum era pe vremuri…) un capăt de poduleț, la vreo 65 de km/h, și ar fi zburat vreo 12-20 de metri. Aterizarea s-ar fi făcut într-un zid.

Cei și cele interesați/te: urmăriți Eurosport, veți auzi mai multe lucruri interesante decât pot scrie eu aici.

Comentarii
  1. yousef59 spune:

    Si tot mai mult intelegem cat de fragil e firul vietii…Dumnezeu sa-l odihneasca!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s