Archive for the ‘ajutor’ Category

Pe blogul Nostrabucanus am găsit următorul material pe care l-am considerat deosebit de important, mai ales prin atitudinea oamenilor de a nu se lăsa călcaţi în picioare cu una, cu două.

Se numeşte WikiLeaks – mirror pe .ro.

„adresa de mirror: http://wikileaks.20.ro

Sursa cu textul complet : PR Wave

Astăzi, 08.12.2010, ROHOST a lansat primul mirror românesc al site-ului wikileaks.org, ce poate fi accesat la adresa http://wikileaks.20.ro.

După ce guvernele s-au coalizat împotriva wikileaks.org şi a fondatorului său, Julian Assange, accesul la site-ul wikileaks.org a fost restricţionat. Iritaţi de acest demers, militanţi pentru dreptul la liberă exprimare şi membri celebrului site de informaţii au creat mirror-uri (copii ale site-ului accesibile la diferite adrese) pentru a continua să-şi facă vocea auzită.[..]“

Reclame

Astăzi am dat peste un blog super (de fapt, un alt blog super din multele pe care le-am vizitat în ultima perioadă).

Unul dintre ele, (cer iertare celor pe care i-am vizitat dar nu i-am precizat aici) pe care ţin neapărat să îl precizez şi promovez, este „Paznicul de noapte“. Îmi place rău de tot stilul. Se simte vâna.

Cel despre care spuneam la început este blogul lui Dan Gheorghe.

Sunt două stiluri diferite, dar ambele sunt exact ceea ce trebuie pentru ceea ce fac.

Să revin. Pe blogul lui Dan Gheorghe am găsit un material care este extrem de actual, care poate ajuta pe cei care vor să se rupă de lanţurile cu care sunt robiţi de către cei care ne conduc, oarecum, destinele în acest moment. Mi se pare unul din acele materiale pe care le găseşti foarte rar şi foarte greu şi dacă nu ai inspiraţia să le pui deoparte, la păstrare, nu le vei mai găsi niciodată. (totdeauna există materiale pe care le pierzi, din varii motive)

Am să redau în continuare materialul, după ce am primit acceptul proprietarului (vedeţi voi, sunt unii oameni care acceptă să le fie preluate materialele gândindu-se la cei din jurul lor şi alţii care se simt jigniţi dacă le propui asemenea întrepindere, considerându-se mici Dumnezei…)

Le voi cere iertare celor care sunt obişnuiţi să citească în limba română pe acest blog, dar nu am avut timpul necesar pentru a prelucra textul în ceea ce priveşte diacriticele. Sper doar să faceţi un mic efort şi să citiţi materialul până la capăt, peentru că este unul extrem de interesant.

Aureliu Popescu – diplomatul condamnat pentru ca a salvat agricultura romaneasca.

 

Aureliu Popescu – diplomatul condamnat pentru ca a salvat agricultura romaneasca

Cea mai mare ferma pentru producerea semintelor de legume din Romania si din Europa de Est a existat la Perieti, o comuna de langa Slobozia. Povestea ei a inceput in 1934 si s-a incheiat tragic in 1949. Un om, diplomat de cariera, pe numele sau Aureliu Popescu, a vrut, la mijlocul anilor ’30, sa salveze agricultura romaneasca. Pentru ca atunci Romania depindea, in cea mai mare masura, de importuri, mai ales in privinta semintelor de legume. Ce s-a vrut in acele timpuri a fost ca, impreuna cu specialisti de marca, sa fie create soiuri de seminte adaptate solului si climei din Romania, care sa asigure roade bogate in hambare si mancare sanatoasa pentru consumatori. Pentru aceste idei, „justitia” comunista l-a condamnat pe Aureliu Popescu la ani grei de temnita. Desi a fost declarata monument de istorie agrara, in 1996, ferma din mijlocul Baraganului zace azi in uitare, desi ar putea servi drept model de redresare pentru agricultura noastra, care sufera de acelesi „boli”, ca si in anii interbelici.

In 1930, ca-n 2010

Ar trebui sa incepem cu realitatile romanesti din anii ’30. Privind la cele ce se intamplau atunci, in materie de legumicultura, e ca si cum azi am „beneficia” de un destin tras la indigo. Ce se petrece acum ne spun patronatele din industria alimentara – aproape 90% din legumele de pe piata romaneasca sunt din import. La fel si in cazul semintelor pentru legume. Dar in perioada interbelica? Iata cum era descrisa atunci situatia de catre Consiliul Superior Economic – majoritatea semintelor pentru legume erau aduse din Olanda, Bulgaria, Ungaria si Germania. Tara noastra avusese la vremea aceea chiar si o experienta stupida cu importurile din Bulgaria. Vecinii nostri ne-au vandut la un moment dat rapita, in loc de varza, si sfecla de furaj, in loc de sfecla rosie. Pe de alta parte, chiar daca aparusera si la noi ferme de specialitate, semintele de acolo nu erau vandute direct taranilor, ci prin intermediari, in targuri. Calitatea produselor era pusa de multe ori sub semnul intrebarii, din cauza lipsei irigatiilor, dar si a faptului ca nu se aplicau corect tratamentele impotriva daunatorilor.

Decorat la Paris cu Legiunea de Onoare

Aureliu s-a nascut la Bucuresti, in 1898, din tata functionar si mama croitoreasa. A facut liceul la „Matei Basarab”, pe urma a luptat in primul razboi mondial. De unul singur a invatat limba engleza si s-a prezentat la examen pentru o bursa la Scoala de Studii Economice din Londra. Ca sa traiasca acolo, castiga bani din spalat vase, traduceri si meditatii particulare. Reuseste sa-si ia licenta in 1923. Va fi bursier, pana in 1929, al Fundatiei Rockefeller la Columbia University din SUA. Este numit apoi atasat al Ambasadei Romaniei din Paris. Face studii asupra pietei franceze si, pe baza acestora, e semnata o noua conventie intre cele doua tari, incat volumul schimburilor comerciale dintre Paris si Bucuresti creste rapid de la 400 de milioane la patru miliarde de lei. Pentru aceasta reusita, Guvernul Frantei acorda romanului Legiunea de Onoare in grad de ofiter. E desemnat consilier pe langa legatiile Romaniei din Paris si Londra. In prorpia lui tara, meritele profesionale ii sunt recunoscute, intre altele, prin Ordinul Steaua Romaniei si Ordinul Legiunii de Onoare. In toata aceasta perioada, tanarul diplomat acumuleaza informatii despre felul in care era organizata agricultura din alte tari, mai ales in fermele de elita pentru producerea semintelor de legume. Viziteaza societati agricole din Franta, Anglia, Germania, Danemarca, Olanda si Bulgaria. Este numit secretar general al Ministerului de Industrie si Comert din Bucuresti, apoi director general pentru Monopolul Alcoolului din Ministerul de Finante. Dar renunta la tot, in 1935, notand mai tarziu ca „am parasit cariera de functionar superior, fiind in conflict cu conceptiile politice din acea perioada”. Se casatorise, in 1934, cu Lelia Urdarianu, artist plastic. Ea mostenise domeniul Perieti. Care avea nu mai putin de 390 de hectare.

Colaborare cu specialistii

Fostul diplomat a vrut sa schimbe din temelii fata legumiculturii din Romania si sa creeze la Perieti un nou model de a lucra pamantul, dupa cele mai performante reguli, asa cum le vazuse aplicate in alte tari. Iata ce scria despre situatia acestui domeniu, din propria lui tara, in anii ’30 : „Am gasit in tara un haos de soiuri nepotrivite si in majoritatea cazurilor corcite. Ce se producea la noi erau seminte neconforme cu regulamentele stiintifice. Nu se faceau niciun fel de selectiuni in vederea ameliorarii soiurilor”. Primul pas a fost sa puna bazele unei colaborari de lunga durata cu Institutul de Cercetari Agronomice din Bucuresti si cu Statiunea de Cercetari Agronomice de la Marculesti, din judetul Ialomita, dar si cu ferme straine de prestigiu, la loc de cinste fiind „Vilmorin” din Franta. Apoi a importat tehnologie occidentala – tractoare, prasitoare, batoze, germinatoare, vanturatoare, selectoare. Toate cladirile din incinta noii ferme au fost proiectate de Lelia Urdarianu.

Model de sistematizare

O intoarcere in timp, cu mai bine de jumatate de secol, si avem in fata ochilor anii de glorie ai fermei de la Perieti. Intinse parcele, perfect nivelate de mana omului, fusesera delimitate atat de spatiu – cate un kilometru de teren viran intre ele, cat si de garduri si salcami. Distanta intre loturi era necesara pentru a se evita „corcirea” diverselor soiuri de seminte. S-au amenajat diguri de aproape doi metri inaltime, contra inundatiilor. Conducte subterane si canale betonate – la suprafata, toate porneau din raul Ialomita, invadand campurile, pentru irigatii. Apa era pusa pe „fuga” de pompe, la comanda. Gradinile produceau seminceri sau plante-muma. Varza alba, varza rosie, morcov, patrunjel, pastarnac, telina, sfecla rosie, sfecla semi-zaharoasa, salata de Witloff, ceapa, praz, ridichi de iarna, ardei, vinete, patlagele rosii, castraveti, dovleci, pepeni galbeni si verzi. S-a incercat aclimatizarea, cu succes, a unor seminte cu totul noi pentru tara noastra, precum doua radacinoase din Franta – Scorzonera si Salsifia, ceapa si usturoi din Egipt, Mangold – un fel de spanac si pepeni din America. Ferma avea capacitatea de a produce 80 de soiuri de seminte. Tot ce era neconform stiintific se transforma in hrana sutelor de animale crescute in ferma, pentru reproductie. O crescatorie de porci din rasa York, vaci din rasa Siementhal. Se adaugau caii si boii folositi la munca din camp. Pe o suprafata de cinci hectare au fost ridicate zeci de cladiri – administratia, locuinta inginerului agronom, a gradinarului-sef, un camin pentru 200 de muncitori, case pentru salariatii cu familie, conacul in care Aureliu Popescu si sotia lui isi petreceau mare parte din an, grajduri, magazii, ateliere de tamplarie, de fierarie, spatii pentru adapostirea si repararea batozelor, combinelor, altor agregate.

Agricultura bio

Se ajunsese in 1940 ca ferma de la Perieti sa produca doua vagoane de seminte mici si peste zece vagoane de seminte mari. Obtinerea produselor de calitate superioara s-a facut dupa ce s-au comparat si s-au ameliorat soiurile autohtone si cele din import. „Am adunat seminte de la gradinarii locali, in vederea obtinerii semintelor bune de pornire pentru sesul Dunarii. Am adus apoi din strainatate soiuri curente, pentru a putea compara si alege din toate ce e mai bun pentru sudul Romaniei”, explica Aureliu Popescu in scrierile sale. Tot el afirma ca din toate semintele adunate din tara nu gasise niciun soi pur. „Din semintele autohtone si din cele importate am ales tot ce a fost mai bun. Apoi ne-am apucat de ameliorare”, adauga personajul nostru. Abia in 1947 sunt incheiate experimentele si se trage concluzia ca anumite legume pot avea randament maxim in zona Baraganului, la productia de seminte, in conditiile solului si climei. Iata lista „premiantelor” : ceapa si prazul, spanacul, salata, dovleceii, pepenii galbeni, mararul, porumbul de masa si plantele furajere. Acestea pot fi rodnice chiar si la „uscat”, adica fara apa in exces. Cu totul altfel sta treaba cand e vorba de obtinerea semintelor de la plantele-mume pentru fasolea de gradina, castraveti, sfecla de masa, ridichi negre de iarna si bame. Ele trebuie sustinute cu sisteme de irigatii. Un alt fapt demn de semnalat este legat de agriculura biologica. Pamantul fermei de la Perieti era ingrasat cu fecale de animale si de om. Se stabilise chiar ce fel de „materii” au efect benefic asupra anumitor plante. De pilda, excrementele de cai erau bune pentru incalzirea rasadnitelor. Cele de porc imbunatateau solul din care urmau sa rasara legumele, fecalele de la cornute mergeau la cartofi, iar cele de la om si de la oaie se „adaptasera” la patlagelele rosii.

Elogii din partea autoritatilor

Un raport din 1945, intocmit de doi specialisti ai Ministerului Agriculturii – Vasile Sonea si Mihail Costetchi – scotea in evidenta productia, selectia si ameliorarea semintelor de legume din Perieti. „Putem spune ca nu exista la noi in tara nicio ferma particulara sau de stat mai bine inzestrata sau amenajata pentru producerea semintelor, ca la Perieti. Se aplica cel mai sever control la alegerea plantelor-mume, in timplul plantarii si a perioadei de vegetatie”, certificandu-se ca unitatea „asigura jumătate din nevoile tarii de seminte pentru legume”. Un alt raport, de data aceasta din 6 martie 1946, arata ca „ferma poate servi drept model si peste granitele tarii”, iar in 1947 tot Ministerul Agriculturii numeste fenomenul Perieti drept „cea mai mare ferma pentru obtinerea semintelor de legume din Rasaritul Europei”. Un efect al acestei situatii se produce pe piata semintelor de legume din Romania, pretul scazand semnificativ. De exemplu, daca semintele de ceapa din Bulgaria se vindeau atunci cu 6.000 de lei pe kilogram, cele de la Perieti erau la jumatate din tariful de import. Iata alt pasaj din insemnarile lui Aureliu, pentru a intelege motivatia faptelor sale : „Ferma noastra e azi aparatoarea tarii contra monopolului strain al producatorilor de seminte de legume”.

Lider de sindicat

Personaj de prim rang al agriculturii romanesti – astfel devine Aureliu Popescu in anii ’40. Este presedinte al Sindicatului producatorilor de legume, lider al Societatii de Horticultura, presedintele Asociatiei producatorilor si amelioratorilor de legume si flori, membru in Consiliul Superior al Economiei Nationale. Militeaza pentru organizarea bursei legumelor in piete, infiintarea depozitelor frigorifice pentru pastrarea temporara a roadelor pamantului, cursuri practice de legumicultura in scoli – se dorea aparitia muncitorilor calificati pe ogoare. Aureliu aplica la Perieti o parte din ideile sale. A infiintat un camin cultural, in care se tineau lectii pentru tarani, despre cum se cultiva pamantul dupa metode moderne, mecanizate. Din capitalul fermei a fost constituit un fond de 500.000 de lei, din care s-au cumparat zeci de pluguri, grape, seceratori, tractoare, semanatori. Toate au fost vandute localnicilor, la preturi modice, pe care oamenii le-au achitat in rate, in patru ani. Au fost pietruite drumurile comunale, s-au construit poduri si podete, s-a amenajat un dispensar medical, au fost date gratuit manuale, haine si incaltaminte copiilor din comuna.

80.000 de lei salariu si patru mese pe zi

Un singur om mai traieste azi in Perieti, dintre cei care au lucrat, pe timpuri, in acea ferma de elita. O femeie de 86 de ani, care s-a angajat la conac, in 1942, pentru treburi gospodaresti. Avea pe atunci 18 ani. Iata povestea Elenei Dumitrascu. „Atunci cand intrai in ferma, parca intrai in rai. Peste tot era curatenie, aranjate toate la locul lor”, rememoreaza batrana, amintindu-si de „conas”, cum ii spuneau angajatii – „om inalt, solid”. Din cele relatate de interlocutoare, dar si din documentele vremii, rezulta ca seful isi trata foarte bine subalternii. Se stie ca, in 1945, ferma avea 70 de salariati permanenti, pe langa cei aproape 300 de localnici care munceau cu ziua. Salariatii erau platiti cu pana la 80.000 de lei lunar, aveau asigurate cazarea si cate patru mese pe zi. Cei care munceau pe camp, inclusiv zilierii, primeau mancarea la locul de munca. Relatia foarte buna dintre Aureliu si tarani este conturata si de faptul ca el a botezat multi copii ai angajatilor sai. Am gasit pe unul dintre acei copii – Silvia Margareta Rasanu, care s-a nascut intr-o familie de muncitori ai fermei. „Parintii mei locuiau intr-una din casele de acolo. Tatal meu era florar, se numea Stefan Licinschi. Am fost botezata de domnul Popescu. El a botezat multi copii”, spune Silvia, vaitandu-se apoi de cum arata azi cladirile fostei ferme, majoritatea intr-o stare avansata de degradare. Ziduri scorojite, crapate, fundatiile napadite de buruieni, naclaite de balti si noroaie. Sare totusi in ochi faptul ca toate constructiile sunt aliniate perfect, pe doua randuri, intr-un perimetru dreptunghiular, ca o „amprenta” a bunei organizari care a existat candva aici. „Ma doare sufletul cand vad cum arata locurile in care m-am nascut si am copilarit”, ofteaza a neputinta fina lui Aureliu.

Condamnat pentru „uneltire contra ordinii sociale”

Tot ce s-a facut la Perieti, incepand din 1934, a fost sters cu buretele in ziua de 2 martie 1949, cand ferma este nationalizata de comunisti, pentru ca „trebuia sfaramata puterea economica si politica a mosierimii”. Un om care fusese la viata lui diplomat de cariera, decorat in tara si in strainatate, precum Aureliu Popescu, este prezentat in fata completului de judecata ca”gradinar de meserie”, acuzat ca a importat seminte de legume din America, de la „imperialisti”, pe care a vrut sa le aclimatizeze in Romania. Este condamnat, in 23 decembrie 1950, la trei ani de inchisoare. Va fi arestat din nou in 1959, eliberat in scurt timp, dar condamnat in 1960 la alti patru ani de carcera, de data asta pentru „delictul de uneltire contra ordinii sociale”. E gratiat la 1 ianuarie 1963, dupa ce sotia lui trimite un memoriu lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, conducatorul statului. „Nu stiu daca mai traieste, l-am zarit ultima oara la proces, acum doi ani, si in halul in care e, grav bolnav de inima, eliberat acum, abia ar putea sa-si traiasca in mai putine suferinte boala, iar eu, dupa 28 de ani de casnicie, as putea sa-mi fac datoria de sotie, ingrijindu-l”, scria atunci Lelia Urdarianu. Dar poate ca cea mai mare ironie a sortii abia acum urma, pentru ca exact in 1963 autoritatile de la Bucuresti se pregatesc pentru un congres international de „stiinta solului”. Cine credeti ca este chemat sa traduca in limba engleza toate documentele congresului? Aureliu Popescu! Cel care avea sa se stinga peste cativa ani, la 1 martie 1967.

Monument de istorie agrara

Azi putem vorbi despre singurul monument de istorie agrara din Romania, asa cum a fost el recunoscut, inca din 1996, de Ministerul Culturii. Este chiar ferma interbelica de la Perieti. Un singur om vrea sa readuca la viata trecutul – Razvan Ciuca, directorul Muzeului National al Agriculturii, aflat in Slobozia. El a coordonat scrierea unei carti despre Aureliu Popescu si faptele sale. La efortul de informatii si imagini de epoca si-au adus aportul Ruxandra Ciofu – prodecan al Facultatii de Horticultura de la Universitatea Agronomica din Bucuresti, inginerul agronom Maria Ardeleanu, Viorica Croitoru Capbun – sefa Sectiei documentare de la Muzeul Agriculturii si mai ales Ileana Stoianovici – inginer agronom. Despre cea din urma trebuie spus ca este fiica Leliei Urdarianu, din prima casatorie. Dupa ce a recuperat de la statul roman bunurile familiei, Ileana Stoianovici a donat Muzeului Agriculturii toata zona in care se afla cladirile istoricei ferme. Din acest punct a inceput stradania, de ani de zile incoace, a lui Razvan Ciuca, de a gasi sponsori, pentru ca acele constructii sa fie reparate. Acolo va fi amenajat un spatiu de „istorie agrara autentica”, sa vada romanii „un model de folosire eficienta a pamantului”. Acesta e planul directorului. „Daca modelul Aureliu Popescu s-ar aplica azi, am scoate din criza agricultura romaneasca”, zice gazda. Si a tot batut directorul Ciuca pe la fel si fel de usi, de autoritati locale si centrale, de firme, in cautarea banilor. Fara niciun rezultat, inca. De multe ori s-a confruntat cu aceeasi intrebare, din partea celor care nu intelegeau ce-i cu ferma asta. „Cui ii trebuie?”…“

RockFM – CityFM?

Posted: 3 noiembrie 2010 by razvratit in ajutor, rock

Am scris cu ceva timp în urmă despre lansarea postului radio RockFM. A fost o bucurie mare pentru mine, având în vedere semi-eşecul celuilalt post rock, CityFM.

Mi-am dorit ca Hrubaru să fi avut ceva mai mulţi chişchirei puşi deoparte, sau să îl fi ajutat altcineva cu ceva bani pentru a cumpăra drepturile pentru ceva mai multe piese decât pot încăpea pe 10 casete audio…

Din păcate, nici RockFM nu dispune de prea multă muzică. Piesele au început să se repete destul de enervant. Cred că acele mici canale de pe discuri au început să se adâncească foarte tare de când sunt folosite pentu transmisiile în eter…

Hrubarule, dacă apuci şi citeşti asta, sau oricine altcineva care lucrează acolo şi are cât de cât un cuvânt de spus: faceţi tată o chetă să mai cumpăraţi ceva licenţe. Dacă e nevoie, spuneţi, şi vă ajut şi eu. Uite, am să lansez un chestionar, pentru că tot sunt destui care intră pe aici şi citesc despre voi.

SUNTEŢI DISPUS/Ă SĂ DONAŢI CEL PUŢIN 10 LEI PENTRU CUMPĂRAREA DE LICENŢE PENTRU ALTE MELODII DECÂT CELE CARE SE REPETĂ DESTUL DE ENERVANT ACUM LA ROCKFM??? SAU VREŢI SĂ AJUTAŢI CITYFM???

Lăsaţi un mesaj. Vom transmite în fiecare săptămână rezultatele către RockFM sau CityFm, în funcţie de preferinţe. Poate aşa vom reuşi să ajutăm măcar unul dintre posturi să trăiască. Sau, de ce nu, chiar pe ambele, pentru că nu e nimic mai plăcut decât să ai de unde alege muzică de calitate.

A început deja vacinarea împotriva ROR, rubeolă, oreion, rujeolă. Aşa cum o parte dintre noi ştim deja că aceste vaccinuri nu sunt ceea ce se pretinde a fi, consider că este oricând bine să educăm şi pe alţii şi să îi învăţăm să se protejeze împotriva acestor industriei criminale.

Pe nuvaccinurilor se găseşte un material care, consider eu, este necesar a fi citit şi analizat de cât mai mulţi români. Voi prezenta materialul în cele ce urmează.

„Zilele acestea, octombrie 2010, in România, se desfasoara o campanie de vaccinare in scoli la elevii de casa I si a II-a cu vaccin ROR, impotriva rujeolei, oreionului si rubeolei.

Se fac presiuni prin DSP-uri asupra medicilor scolari, iar prin acestia asupra conducerilor scolare si asupra parintilor sa se vaccineze cat mai repede toti copiii, fara informarea corecta, fara explicatii, doar prin presiuni, manipulari si amenintari.
Multi parinti au primit acasa o instiintare plina de minciuni si afirmatii abuzive menite sa le smulga o semnatura din care decurge acordul lor pentru vaccinarea copiilor cu ROR.

Cea mai mare minciuna din aceasta instiintare este ca aceasta vaccinare ar fi obligatorie. Amintim ca niciun act medical nu poate fi obligatoriu si ca pentru orice interventie medicala (precum vaccinarea) necesita informarea corecta a pacientului si exprimarea acordului (sau dezacordului) acestuia sau a parintilor acestuia in cazul copiilor(minori) (conform art.13 din Legea 46/2003 privind drepturile pacientului).

Alta minciuna scrisa este ca acest vaccin asigura imunitate definitiva. Dar conform prospectului (http://gsk.ca/english/docs-pdf/Priorix_PM_20081103_EN.pdf ) intre 2 si 4 % din cei vaccinati nu dezvolta deloc anticorpi, iar dupa un an intre 1 si 8% isi pierd imunitatea.

Totusi complicatiile oreionului, spre exemplu, pot fi grave la adultul de gen masculin, ducand la infertilitate prin orheita urliana. Daca imunitatea dobandita prin vaccin se pierde treptat, aproximativ in 9 ani, dupa cum sustin unii autori (Mendelsohn, Ayoub, Null), atunci cel vaccinat poate face boala la varsta adulta, cand complicatiile pot fi grave, pe cand daca nu ar lua vaccinul si ar face boala in copilarie, ar dobandi imunitate definitiva, in mod natural.

Vaccinarea cu ROR pretinde ca asigura imunitate fata de unele boli minore ale coplariei (rujeola, oreion, rubeola), dar expune nejustificat copilul vaccinat la riscul dezvoltarii unor afectiuni grave, unele cu leziuni ireversibile.

Vaccinul ROR poate cauza :

· autism ; (F. Edward Yazbak, MD -“Autism: Is there a vaccine connection?”- FAAP, 1999; Avinoam Shuper, MD – “Suspected measles-mumps-rubella vaccine-related encephalitis”- Scandinavian Journal of Infectious Diseases, 15 sept. 2010)

· diabet (tip I), pancreatita ; (Harris Coulter, Ph.D.- “Childhood Vaccinations and Juvenile-Onset (Type-1) Diabetes” )

· Sindromul Guillain-Barré; (Grose C, Spigland I.-“Guillain-Barré syndrome following administration of live measles vaccine”- American Journal of Medicine, 1976 Mar;60(3):441-3)

· encefalita, limfadenopatie, convulsii febrile, reactii anafilactice, purpura trombocitopenica, sindrom Kawasaki, eritem multiform, artrite, meningita, nevrite periferice, mielite, bronsita, laringita, conjunctivite, otita, diaree, anorexie, febra, voma, insomnie (cf. prospectului vaccinului ROR , varianta PRIORIX )

Vaccinul este unul viu atenuat, ceea ce inseamna ca are in compozitia sa virusurile cauzatoare ale acestor 3 boli, in forma vie, atenuata.

Dupa prospect, serul injectat copiilor contine:

tulpini virale de rubeola, rujeola si oreion, celule din embrion de gaina, celule umane diploide, proteine din ou, neomicina, lactoza, manitol, sorbitol, alanina, arginina, licina, histidina, isoleucina, leucina, lisina, metionina, fenilalanina, prolina, serina, treonina, triptofan, tirosina, valina, acid aspartic, cisteina, cistina, hidroxprolina.

(cf. http://www.medicines.org.uk/emc/medicine/2054/SPC/Priorix)

Pentru a refuza vaccinarea, parintii trebuie sa-si manifeste in scris dezacordul. Iata un posibil model de declaratie ce se adreseaza medicului scolar (de descarcat de AICI):

DECLARAŢIE

Subsemnaţii ………………………………………………………, născut la …………………, domiciliat în ……………………….., CNP: ……………………………………………. şi

………………………………………………………, născută la …………………, domiciliat în ……………………….., CNP: …………………………………………….

în calitate de părinţi ai copilului ……………………………………………………….., elev(ă) la şcoala dumneavoastră,

Suntem pe deplin informaţi asupra riscurilor administrării, cât şi neadministrării vaccinurilor asupra copilului nostru, motiv pentru care vă facem cunoscută decizia noastră fermă conform căreia NU SUNTEM DE ACORD cu administrarea asupra acestuia a vaccinului ROR şi a niciunui alt vaccin.

Considerăm neglijabile riscurile la care se expune un copil nevaccinat (boli minore ale copilăriei), pe lângă riscurile la care se expune în urma vaccinărilor (boli deosebit de grave neurologice, imune şi autoimune, autism, ADHD, creşterea riscului diferitelor forme de cancer, intoxicaţii acute şi cronice cu metale grele)

Refuzul nostru expres pe propria răspundere, astfel exprimat în scris, este un drept conferit în baza articolului 13 din Legea nr. 46 din 21 ianuarie 2003 privind drepturile pacientului.

În spiritul respectării legislaţiei din domeniu, personalului medical îi este opozabilă îndeplinirea – în caz contrar cu riscul sancţiunilor – a prevederilor Legii nr. 649/20.11.2001 pentru aprobarea Ordonanţei de Guvern nr. 53/30.01.2000 (art.1 alin.1 privind obligaţia asigurării vaccinării corecte a copiilor), inclusiv cu informarea părinţilor asupra caracterului non-obligatoriu al acestor vaccinuri, conform Anexei aceluiaşi act normativ (privind schema de vaccinare recomandată pentru copii).

DATA:                                            SEMNĂTURI:“

– Una veste minunată pentru români, chiar dacă e vorba despre un sătuc micuţ din judeţul Neamţ. Asemenea veşti ar trebui să primi cel puţin câte una pe zi.

În satul Valea Enei, comuna Oniceni, un investitor român, pe numele său Vasile Pricopie, a pus pe picioare, mai demult, o făbricuţă de avioane de agrement. Avea înaintea „crizei“ opt angajaţi, însă odată cu diminuarea comenzilor s-a văzut nevoit să trimită în şomaj cinci dintre aceştia. Acum, vede o lumină strălucitoare în zare, tocmai în Germania, iar dacă va primi de lucru îi va chema pe cei cinci oameni înapoi la lucru. Este trist să auzi cum cineva este obligat să îşi trimită angajaţii în care a investit o grămadă de bani şi timp în şomaj, ştiind că s-ar putea să nu îi mai vadă prin ograda sa. Şi este conştient că nu oricine se pricepe la avioane.

Sincer m-aş bucura ca domnul Pricopie să se întoarcă cu tolba plină de contracte, sau un contract pentru foarte multe avioane, astfel încât măcar cinci oameni să se bucure de sărbătorile care bat la uşă.

– Blaga a preluat rolul de răspândac al partidului portocaliu (păcat de culoare…). După ce dă cu poliţiştii de pământ, deşi recunoaşte că au voie să îşi prezintă nemulţumirile, Blaga, nu Lucian Blaga, cum era în banc…, ne anunţă că împărţirea teritorială a ţării va trebui să înceapă din acest an, deşi nu va fi pusă în practică decât abia în 2016.

Cu alte cuvinte, el are convingerea că va mai fi acolo unde este şi peste 6 ani… Şi, alături de el, toată şleahta de hoţi… Inclusiv bozgorii (cum am mai zis, ungurii sunt bucuroşi de ţara lor, nu caută copite de cai morţi pe podişuri străine). No, Blago, aşteaptă tu mult şi bine. Românii ar trebui să fie foarte tâmpuiţi să mai voteze pe oricare dintre voi!

http://www.mediafax.ro/politic/blaga-noua-organizare-teritoriala-a-romaniei-va-fi-implementata-in-2016-7418701

– O altă popândoaică (că asta sunt toţi şi toate aburcate în scunele pretinse de ei „oficiale“ ale aşa-pretinsului parlament al mUE-i), înalta reprezentantă (asta mă duce cu gândul la Înalta Poartă…) a mUE-i pentru politică externă, Ashton Catherine, a declarat că afirmaţiile lui Ahmadinejad despre păcăleala numită 9/11 sunt „scandaloase şi inacceptabile“…

Mă, e normal să fie scandaloase şi inacceptabile. Doar vă demască şi celor care încă mai cred în bau-bau-l musulman (nu că nu ar exista extremişti, dar noi vorbim despre generalizarea din mass-media controlată de ceilalţi semiţi…). Noi, ăştialalţii, ştim de destulă vreme că iar aţi minţit poporul cu televizorul, chiar dacă ne referim la aproape toate popoarele lumii.

Ca de obicei, căţeii românilor, de-alde pitecentropus piperus şi buzoaia marinistă, au efectuat imediat sluş şi au ieşit „îmbufnaţi“ din sală, odată cu ceilalţi „îmbufnaţi“. Partea proastă e că ne fac de râs în faţa altor naţiuni care au ceva ovare în chiloţi. Ai noştri, lingăi şi atârnători după un iepuroi amărât, stau şi pupă şi-n faţă şi-n dos pe ioropeni.

Foarte trist este că agenţii de presă care până nu demult erau imparţiale, ajung să prezuinte doar astfel de ştiri. Şi mai grav este modul total eronat în care le prezintă şi manipularea care se ascunde în spatele lor. http://www.mediafax.ro/externe/catherine-ashton-declaratiile-lui-mahmoud-ahmadinejad-la-onu-scandaloase-si-inacceptabile-7418155/

Bine măcar că sunt destui comentatori care să pună treaba la locul ei.

– Altă ştire la fel de tembelă: cică un virus, cu o putere fără precedent, ar fi atacat o centrală nucleară din Iran… http://economie.hotnews.ro/stiri-it-7832587-alarma-falsa-sau-amenintare-serioasa-vierme-informatic-putere-fara-precedent-pare-atacat-centrala-nucleara-din-iran.htm?cfnl= Din câte îmi aduc eu aminte, nu există decât o singură centrală care urmează a fi dată în folosire, iar, aşa cum am scris cu câteva cuvinte mai devreme, aceea încă nu este dată în folosire. Deci, teoretic, nu există nicio centrală nucleară în Iran… Punct!

A, că v-au comandat şefii cazari să mai scrieţi un articolaş de tot căcatul prin care să minţiţi românii şi să le băgaţi în cap ideea că au deja o centrală… e altă poveste. Dar mă întreb: unde vă este respectul de sine, mă? Unde vă este mândria de om? Vă lăsaţi manipulaţi pentru un amărât de de 1 leu pe lună? Vă lăsaţi manipulaţi pentu a vă manipula fraţii, suroorile, părinţii, copiii, bunicii, etc.? Vă lăsaţi manipulaţi pentu a vă manipula neamul??? sunteţi, alături de toţi ceilalţi care fac la fel ca voi nişte cârpe, mă? Nu sunteţi oameni, sunteţi cârpe. Vă este indiferent dacă nişte străini şterg cu voi pe jos atâta timp cât vă iese de încă un Big Mac sau o Pizza Quatro Staggioni… Sunteţi bucuroşi că aţi mai produs de o Cola sau un Cico, minţind cu neruşinare… Şi vă mai consideraţi şi români…

– De data asta o ştire mulţumitoare, care arată măcar faptul că oamenii încep să deschidă ochii din ce în ce mai larg: au început să apară tot mai mulţi medici care atrag atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă BPA-ul (bisfenol A) . Acesta este un produs chimic şi, ceea ce este cel mai grav, este un simulator al estrogenului.

Probabil că multe femei vor spune că este în regulă pentru ele, pentru că este hormonul feminin doar. E, uite că nu este sănătos decât în anumite doze, iar plaja este faorte restrânsă. Practic, tocmai hormonul care face femeia să fie femei este şi cel care o distruge cel mai tare. Nu genele moştenite (era normal să se inventeze o altă gogoriţă pentu a se ascunde adevăratele pericole). Nu bărbaţii din jur. Nu stresul pe care de multe ori şi-l cauzează singure. NU! Estrogenul.

Nu am să povestesc prea multe acum. Sunt enorm de multe pagini de internet care prezintă sumedenie de boli specifice femeilor şi care au legătură strânsă cu estrogenul.

Dar am să spun despre faptul că acest BPA este arma folosită pe ascuns pentru adormirea populaţiei. Este arma folosită pent transformarea bărbaţilor în pseudo-femei. Într-un alt gen, care nu e nici masculin, nici feminin. E genul care s-ar putea numi foarte bine BOU. Bun de muncă, dar fără iniţiativă. Bun de carne, dar fără să-i pese ce mănâncă el. ETC.

Iar asta se întâmplă încă din faza de embrion.

Ceea ce este cel mai îngrijorător, este faptul că din ce în ce mai mulţi specialişti confirmă faptul că BPA-ul se scurge din produsele plastice şi intră în organismul uman, neputând fi eliminat în totalitate de ficat. Mai ales dacă, aşa cum se poate observa că se întâmplă din ce în ce mai des şi aproape în toată lumea, ficatul este distrus cu alcool şi tutun. http://www.care2.com/greenliving/bpa-exposure-high.html?page=2

– În încheiere, am lăsat două dintre articolele cele mai alarmante din ultima vreme: cele două imperii Alantice, SUA şi Ioropa, vor fi obligate să scoată produsele naturale şi naturiste în afara legii şi să îi declare infractori pe medicii care prescriu, informează, sau sfătuiesc pacienţii să le folosească.

Ioropa mai are mai puţin de opt până la momentul în care faza de tranziţie a directivei consiliului european referitoare la plantele medicinale va dispare, iar această directivă va intra în plin efect. Este vorba despre directiva care a apărut (şi despre care nu ştiam nimic până acum) pe 31 martie 2004 şi căreia îi va expira faza de tranziţie pe 31 martie 2011, adică, anul viitor. Începând cu acea dată, orice plantă medicinală va trebui să treacă prin aceleaşi transformări prin care trece în uzinele marilor companii de farmaceutice. Asta dacă ar fi să credem, în primul rând, că acestea folosesc aşa ceva. Normal că preţurile pentu adevăratele plante medicinale ar fi enorme,, însă nu aceasta este problema care trebuie să ne îngrijoreze cel mai tare.

Partea cea mai aberantă este că această lege nu vrea să ţină cont de faptul că o anumită plantă a fost folosită timp de multe milenii cu rezultate excelente.

Faptul, identic cu al laptelui pasteurizat, că aceste plante îşi vor pierde toate calităţile şi proprietăţile este cel mai grav. Prin procesele care vor fi impuse aceste plante vor fi practic omorâte, iar toate substanţele din acestea care fac bine organismului uman vor fi duse pe apa sâmbetei. Atunci, pentu ce să le mai cumperi, mai ales dacă vor costa enorm de mult? Iar marile companii farmaceutice vor veni cu minciunile lor şi vor păcăli nenumărate suflete. Şi, din păcate, iar trebuie să spun că femeile vor fi cele mai păcălite.

http://gaia-health.com/articles301/000301-big-pharma-scores-big-win-medicinal-herbs-disappear-eu.shtml

SUA, de cealaltă parte, doreşte ca orice producător de suplimente nutriţionale care spun adevărul despre produsele lor sau fac referire la studii ştiinţifice care descriu beneficiile biologice ale produselor lor. Citind limbajul acestui act, legea 3767, aşa-numitul Act al Responsabilităţii Siguranţei Alimentare, susţinătorii naturişti care vând suplimente ar putea fi declaraţi criminali şi condamnaţi la zece ani de puşcărie. http://www.naturalnews.com/029828_Senate_bill_3767_dietary_supplements.html

Este şi normal ca marile companii farmaceutice să preseze legiutorii celor două imperii (iar Asia nu e departe, însă acolo nu va fi la fel de uşor ca la europeni şi americacani) să dea asemenea legi, după ce tot mai mulţi oameni încep să citească şi să înveţe şi să folosească plantele medicinale, care au fost folosite de mii de ani pentru a vindeca oamenii.

Nu trebuie să uităm despre noua lege stupidă dată de legislativul … cum să îi spun, că român nu poate fi numit … legislativul de la Bucureşti, prin care oamenii vor fi amendaţi dacă vr culege plante din pădure.

Iată trei plante despre care industria farmaceutică se teme foarte tare: armurariul, mărul-lupului şi năprasnicul. Iar pe lângă acestea mai sunt alte câteva zeci de plante care au efecte vindecătoare mult mai bune decât chimicalele farmaciştilor. Despre aceste plante puteţi pe găsi pe internet o grămadă de ştiri. Aveţi grijă, totuşi, că mărul-lupului este foarte toxic peste o anumită cantitate. Citiţi cu atenţie materialele de la cap la coadă, pentru a şti exact ce, cât şi cum puteţi consuma din plantă. Întrebaţi bătrânii, cei care mai aveţi, iar dacă nu aveţi, cutaţi. Mai sunt sate în România. Iar dacă ajungeţi într-unul din ele şi mai primiţi şi ceva sfaturi bune, nu uitaţi să lăsaţi un codru de pâine, un kilogram de făină (NU ALBĂ), nişte zahăr (NU ALB), nişte ulei (NU RAFINAT), etc. acelor bătrâni. S-ar putea să îi găsiţi şi la anul sau oricând veţi avea nevoie de un sfat.

Faceţi fapte bune, chiar dacă nu vă iese niciun gheşeft din asta. Demonstraţi celor care şi-au pus speranţa în voi că sunteţi ROMÂNI. Lăsaţi-i pe cei în vârstă să se ducă împăcaţi pe lumea cealaltă.

GÂNDIŢI-VĂ CĂ VEŢI ŞI VOI BĂTRÂNI ODATĂ!!!

Căutând să văd cine mi-a mai călcat pragul, am ajuns să aflu că RMGC (printre altele) este foarte interesată de orice se scrie pe blogosferă despre acest subiect. Şi ce face ea? Bănuiesc, pentru că nu pot spune „cu siguranţă“, trimite tot soiul de farfurişti provocatori la mitingurile organizate împotriva nemerniciei companiei şi a celor care trebuie să dea avize în numele românilor. Cu siguranţă că individul care s-a băgat în seamă astăzi la mitingul Partidului Pentru Patrie cu manifestanţii căutând pe „cel mai reprezentativ din ei“ era unul dintre aceşti provocatori plătiţi de RMGC. Mă bucur că reprezentanţii partidului nu i-au făcut jocurile.

Să revin. Am găsit o însemnare excelentă pe blogul lui Pântea Claudiu-Constantin. O voi prezenta în cele ce urmează în întregime.

Subject: Reacţie la Roşia Montana

De curand am dat peste acest mesaj in casuta mea de meil si daca e adevarat tot ce se spune aici,(zic asta ptr ca nu am cum sa fac eu cercetari amanuntite acum, dar cred insa ca nu se apuca nimeni sa inventeze asa ceva), e grav ce se intampla cu noi si cu tara aceasta, pe care inaintasii nostri au aparat-o cu pretul vietii lor, si pe care azi, cu tristete, constatam ca cei ce o conduc, o vand fara nici o remuscare pasandu-le doar de traiul, interesele, si viitorul lor strict personal din prezent!… PACAT… Mare pacat. !
ROMANIA TREZESTE-TE!!!

Cititi si dati mai departe!

_________________________________________________________

Urmeaza pasii marunti ai Germaniei+Ungaria pe de-o parte si Israelului pe alta parte,care si-a indeplinit misiunea: ne-au cumparat deja. Prim-ministrul Israelului a raportat in kneset ca misiunea de a cumpara Romania a fost indeplinita.

Subject: Reactie la Rosia Montana – trimiteti mai departe

Pentru ca urmasii nostri sa mai afle vreodata cine au fost stramosii al caror sange le curge in vene , Trimiteti mai departe !

Mai jos este un material care TREBUIE SA CIRCULE. E singura forma de protest deocamdata. Sunt informatii despre Rosia Montana si despre valoarea ei fizica, despre valoarea spirituala a zonei si mai ales despre valoarea romanului si a Romaniei, aici si in lume. Am decis sa anexez citeva fotografii facute de subsemnatul in zona acum circa 3 ani. AM VAZUT GALERIILE DACO-ROMANE DE PESTE 2000 DE ANI! EXISTA! NU SUNT O MINCIUNA!
Acolo se ascunde un tezaur urias ce nu va putea fi masurat nicicind in bani! Am gasit ghidul local recomandat (clandestin, in soapta, la ureche! – dureros!) care stie foarte multe (nu din presa!) si care ne-a dus in adincurile pamintului. Si mai ales ale istoriei. Si cind am iesit la suprafata ne-am dat seama in ce hau fara fund de fapt suntem pe cale sa fim aruncati.

Cezar Anicai

Iasi , mai 2010
” …Rosia Montana este cea mai veche localitate din Romania , atestata de la anul 131 dupa Hristos.
..De-a lungul istoriei, ispita aurului a atras aici toate neamurile Europei, facand din Rosia un orasel cosmopolit.
..Din Rosia s-au ridicat, de-a lungul timpului, multi luptatori ardeleni, cum au fost Simion Balint, George Gritta, luptator in revolutia de la 1848, alaturi de Avram Iancu..
..In Rosia, stradutele inguste si pietruite, casele de patrimoniu, construite in stil baroc de arhitecti italieni (Strada siciliana), in urma cu aproape doua sute de ani, te transporta in alt timp..
…Ultimele 330 de tone de aur si 1680 de argint vor sa fie exploatate, pana la ultima roca de minereu, de compania Gold Corporation, careia i-a fost concesionata exploatarea.

..Doar douazeci de mii de dolari pe an plateste statului roman compania Gold Corporation, chiria pentru concesiunea a 520 de kilometri patrati, inima de aur a Apusenilor.
Concesiunea s-a facut pe 20 de ani, din 1997, deci ar mai fi inca sapte ani de-acum incolo.
..Vedem zilnic cum angajatii companiei intra in galerii, sub pretextul ca iau probe si fac masuratori, pana ce vor incepe oficial exploatarea, dar nimeni nu-i controleaza daca iau sau nu iau aur de-acolo…
..Uraniul ni l-au exploatat rusii in totalitate, iar acum vom ramane si fara aur, daca romanii nu se trezesc la timp.

De la Bucuresti sau din alta parte a lumii nu-si dau seama de dimensiunile reale ale tragediei de la Rosia Montana , iar cand vin aici si afla adevarul, sunt izbiti de anormalitatea acestei situatii, de lipsa de reactie a Guvernului si a administratiei locale, fata de aceasta stare de lucruri.
Toti scriu acolo ca nu-si pot inchipui ca vestigiile istorice, galeriile romane, bisericile si cimitirele istorice, bucati intregi de munte s-ar narui intr-un iaz de cianura.

Toti ne incurajeaza sa rezistam! Toti vor sa fie de folos cu ceva, un lucru cat de marunt. Solidaritatea aceasta de la om la om face mai mult decat orice gest politic din departare, si acesta indelung asteptat.

„Rezistati! Rezistati!” ne indeamna toata lumea, dar nu e usor, sa stiti, sa-ti traiesti viata ca in vitrina, observat, filmat si fotografiat tot timpul, pandit din fata casei, spionat obstructionat in orice faci sau ai intentia sa incepi. E o tensiune continua care slabeste numai de vineri dupa amiaza pana luni dimineata, atunci cand „observatorii” Gold-ului se aduna de pe ulite, unde se plimba in costumele lor spilcuite si cu ochelari negri la ochi,
plini de emfaza (vezi Doamne, au cumparat aproape tot si ei sunt stapanii Rosiei), si pleaca cu masinile lor scumpe in week-end. Abia atunci, noi putem sa lasam garda jos si sa traim, sa ne strigam bucuriile sau sa ne plangem necazurile, pe un ton de normalitate.

Si cum sa nu ravneasca la aurul Apusenilor, cand in el sunt, in procente mai mari decat oriunde in lume, si metalele rare atat de cautate de industria constructoare de nave spatiale: titan, vanadiu, wolfram, molibden.

Daca macar un singur om va ramane aici si nu-si va vinde proprietatea, compania nu va putea sa treaca peste el. Cred cu tarie ca nu ne luptam cu morile de vant si ca lupta noastra nu e in zadar.Nu se poate sa scoti o localitate in afara existentei, pentru ca vrea o companie straina sa le ia acest drept in numele lacomiei. Daca litigiul cu Gold ar mai tine o suta de ani, rezistenta Rosiei s-ar stinge, treptat. Probabil, asta urmareste compania. Poate daca romanii si-ar lua un petic de pamant pe dealurile acestea si nu l-ar ceda in ruptul capului, atunci ei nu vor avea sorti de izbanda, in vecii vecilor. Iata, membri ai organizatiei mondiale „Green Peace” si-au cumparat loturi fie si de cativa metri patrati in Rosia Montana, pe care nu le vor vinde companiei cu nici un pret, ba chiar au confectionat tablite pe care scrie: „Aceasta proprietate nu este de vanzare”, pe care le-au impartit rosienilor, ca sa descurajeze orice tentativa a companiei de a-i ispiti sa ii vanda casele. Acum, Gold Corporation (Gabriel Resources si alte companii subsidiare dupa care se ascunde) si-a angajat cea mai mare companie de publicitate din Bucuresti, a regizorului Bogdan Naumovici, ca sa le faca propaganda proiectului minier de la Rosia Montana. Chiar daca mult prea tarziu, reclama a fost oprita, in cele din urma, pentru minciunile continute in ea. O lovitura dura pentru companie.

Avem nevoie de exprimarea solidaritatii cu lupta noastra. Sa vina aici cei care cunosc drama noastra, sa ne sprijine moral, sa aratam Gold-ului ca nu suntem asa putini, ca avem si pe altii de partea noastra. Sa facem si noi actiuni de intimidare, asa cum fac ei, nu doar sa tacem si sa inghitim. Noi suntem vreo 20 de familii, ultimii luptatori impotriva Gold-ului, care nu vom pleca nici in ruptul capului. Oricati bani ne-ar da, cu orice ne-ar tenta, noi nu plecam. Mie sa-mi dea America toata sa fie a mea, si eu nu plec din Rosia Montana .”
Eugen Cornea, capetenia rezistentei antigoldiste de la Rosia Montana

am fost astazi la o intalnire cu profesori universitari si alti oameni pregatiti in diferite domenii care-si bat capul cum sa salveze muntii Apuseni de explatare si de distrugere totata. Sincer, nu pot sa stau nepasatoare la ce se intampla si simt ca daca eu nu ma ridic,tu nu te ridici, ala nu se ridica, nu ne ridicam cu totii, tragedia se va intampla si nepasarea de acum ne va costa enorm. Oamenii sunt constienti de amploarea situatiei de faptul ca astia care ne conduc stau sluj in fata banilor,ca au vandut tara pe nimic

in principiu, s-a recunonsut ca sunt multi Romani care vor bine, dar care nu il pot realiza, pentru ca, urmare a manipularii, au reusit astia sa ne demoralizeze si sa ne dezbine
fiecare invitat, specialist pe felia lui a vorbit despre efectele, numai negative , ale explaotarii miniere pe care vor sa o inceapa la Rosia Montana
prof. univ. dr. Ion Brad – membru al Academiei Oamenilor de Stiinta, biochimist a explicat clar care sunt efectele cianurilor rezultate din exploatare asupra organismelor vii: moarte sigura pentru mediu plante, animale si oameni pe o raza de sute de km (inclusiv in tarile vecine)
din cauza vaporilor de cianura care se ridica in aer

prof. dr. Vasile Boroneant, istoric, a povestit despre valoarea siturilor dacice, a galeriilor romane vechi de peste 2000 de ani si despre pierderea identitatii Poporului Roman si a intregului sau certificat de nastere Dacic

s-a vorbit despre faptul cgea asta este rezarva strategica de aur a Romaniei, de care se stie de mii de ani, pe care dacii au exploatat-o cu masura
si pe care au lasat-o mostenire urmasilor pt gestionaterea independenta a Poporului Roman si despre faptul ca in Muntii Apuseni pe langa cea mai mare rezerva de aur si argint din europa, aur de o calitate ridicata, mult superioara, ar fi si o rezerva uriasa de wolfram metal mai scump decat aurul si mult mai pretios, greu de gasit, foarte necesar, in industria militara si spatiala si in economie in general

sunt multe care se invart in jurul regiunii Apuseni pe care vor sa ii distruga e plin de zacaminte, si pe toate vor sa le exploateze, statul roman primeste nimic, adica 1 miliard de dolari in 20 de ani de exploatare, adica 15 % iar explatatorii iau restul de 85 %, si lasa in urma distrugeri istorice, ecologice, umane, NATIONALE , economice inestimabile

pentru pamantul asta au murit Dacii, au murit marii Domnitori Romani, milioane de Romani de-a lungul secolelor ca sa il apere de asupritori
si ca sa il dam noi degeaba astazi.

pasivitatea o sa ne coste scump

eu cred ca nu putem sta indiferenti fata de mostenirea pe care o avem, care e a noastra.,nu a canadienilor sau a altora. E ca si cum vine unu sa iti ia casa cu tot ce ti-au lasat parintii, pamantul, hainele, amintirile, si tu te uiti la el cum o face si il lasi in pace.

ce e de facut ? cum putem incepe sa ajutam ?

cred ca trebuie, in primul rand, ca toata lumea sa afle despre asta sa afle adevarul. oamenii nu stiu ce se intampla. apoi impreuna oamenii trebuie sa spuna NU !!

pentru asta rebuie sa ne gandim repede, pentru ca nu e timp, la ce anume putem sa facem, cum putem sa contibuim cu resursele pe care le avem,
si aici ma gandesc sa punem in aplicare totul pentru scopul asta care ne priveste direct. sa punem in miscare pe toata lumea
pe care o cunoastem, care, la randul ei va angrena mai departe alte roti.

Doamne ajuta!“

Un material lung, în care autorul îşi expune, la sfărşit, impresiile.

Un alt material excelent despre Roşia Montana se găseşte pe Cotidianul. Se numeşte „Alethea”, amintiri turceşti despre viitorul Roşiei Montane. Am să îl redau şi pe acesta în totalitate (fără imagini).

„Povestea unei mine de aur din Turcia, unde ar fi trebuit să meargă în vizită de documentare ziariştii „neozeelandezi” Tatulici, I.T. Morar, Hurezeanu şi Turcescu!
„Alethea”, amintiri turceşti despre viitorul Roşiei Montane

„Aurul înseamnă strălucire, bogăţie şi, de cele mai multe ori, conflicte. Începând cu 1989, o serie de companii miniere multinaţionale s-au arătat interesate să extragă aur din Turcia. Eurogold, o companie australiano-canadiană, a fost una dintre ele. Procesul tehnologic propus presupunea deversarea de cianuri, ceea ce a îngrijorat comunităţile din zonă. Cu toate că localnicii au câştigat procesele intentate companiei în toate instanţele, extragerea aurului continuă şi astăzi.” Cu aceste cuvinte introductive a fost prezentat la Sibiu, în octombrie 2009, la Festivalul de film documentar „Astra Film Festival”, filmul documentar „Alethea”, realizat de Petra Holzer şi Ethem Ozguven din Turcia. O exploatare minieră minusculă (24 tone de aur şi 20 tone de argint), în comparaţie cu ceea ce ar urma să fie la Roşia Montană, pune pe jar comunităţile dintr-o zonă dens populată.

Coincidenţa de nume dintre compania de la noi (la începuturile ei) şi compania din Turcia nu este întâmplătoare. Este vorba de Eurogold, nume „curat” european. Rechinii transatlantici de exploatare a resurselor minerale obişnuiesc să-şi pună astfel de nume înşelătoare, „frumoase”, europene. Şi Roşia Montană Gold Corporation s-a numit, în anii de început, Eurogold, la fel ca firma din Turcia. Acest nume este paşaportul de intrare în Europa, după ce Africa, Asia şi America de Sud au devenit conştiente de pericolul reprezentat de astfel de musafiri hrăpăreţi şi nepoftiţi. Filmul lui Holzer şi Ozguven scoate în evidenţă adevăruri universale despre corporaţiile miniere canadiene, de care s-au săturat şi ziarele şi ONG-urile şi publicul de peste Ocean şi chiar Organizaţia Naţiunilor Unite! Una spune Justiţia şi alta spune Guvernul, exact ca în România, unde ministrul Mediului dă undă verde analizei studiului de impact asupra mediului, deşi ONG-urile au avertizat că Certificatul de Urbanism nu este în regulă şi, în orice caz, continuă să fie contestat. Mai departe, una spune CEDO şi alta spun miniştrii guvernului de la Ankara. Povestea din filmul „Alethea” este o mostră elocventă despre ceea ce s-ar putea întâmpla şi la noi, în Apuseni, dacă guvernanţii, care au de plătit încă multe datorii din campania electorală, se vor lăsa îngenuncheaţi de capitalul de risc din lumea largă.

„Oamenii care rezistă sunt nişte eroi”

Filmul debutează cu povestea din 1991. Eurogold cumpără pământ la un preţ simbolic, exact cum au făcut canadienii la Roşia Montană. Oamenii nu-şi dau seama şi vând, ameţiţi de sumele totuşi mari pentru buzunarele lor mult prea mici. Este pământul moştenit de la părinţi şi bunici. Când îşi dau seama că au greşit, e mult prea târziu. Compania devine stăpână pe tot ce mişcă (întocmai ca la Roşia Montană!). Un reprezentant al Ministerului Sănătăţii de la Ankara, alertat de efectul dezastruos al forajelor, nu este lăsat să se apropie de şantier (la Roşia au fost mai… precauţi: au cumpărat medicul cu totul, obligându-l apoi să plece!).

De sectorul de foraje nu se apropie nimeni. Pământul turcesc devine, peste noapte, pământ interzis chiar şi pentru guvernanţii ţării. Doi săteni curajoşi, opozanţi ai proiectului minier, îşi varsă focul în faţa camerei de filmat: „Noi, pergamonienii (zona se numeşte Pergamon), cum o să trăim? Pământul e bun. Pământul nostru este aurul nostru. Va trebui să plecăm de pe pământul nostru ca odinioară bătrânii care au emigrat în America. Nu, nu vom pleca. Cei care rezistă sunt nişte eroi. Noi suntem poporul. Dreptatea e de partea noastră. Vom învinge”. Satul Ovacik este cel mai afectat. Bătrânii se plâng cui vrea să-i asculte.

„Am ajuns să nu mai putem mânca ouăle găinilor din curte, roşiile din grădină, măslinele din pom, căci otrava cianurii e peste tot…”

Ca şi la Roşia Montană, oficialii companiei, străini sau localnici cumpăraţi cu salarii mari, vin să liniştească spiritele. Iată o frază tipică, cunoscută din folclorul Gold Corporation: „Proiectul nu va produce nici o pagubă”. La început, activiştii de mediu sunt optimişti. Ei cred că-i vor determina pe capitaliştii străini să plece de bunăvoie. Vor constata însă că nu pleacă nici dacă justiţia le interzice exploatarea. Odată ce a pus piciorul pe un zăcământ de aur, o corporaţie transatlantică nu pleacă până ce nu epuizează minereul. Cale de mijloc nu există, chiar de-ar fi să declanşeze un război civil (cazuri întâmplate în Africa şi Asia).

Pe o pantă, lângă sat, sunt tăiaţi măslinii, să facă loc şantierului. Un bătrân îl strigă pe reporter şi se destăinuie: „Am ajuns să nu mai putem mânca ouăle găinilor din curte, roşiile din grădină, măslinele din pom… şi am ajuns să nu ne mai putem cultiva nici tutun, nu mai putem cultiva nimic, că otrava cianurii e peste tot…”. O nouă demonstraţie de stradă în faţa sediului companiei. Circa 2.000 de localnici blochează drumul cu căruţe şi tractoare. O bătrână explică unui reporter: „Ministrul Mediului ne ignoră, a tratat zona ca pe un deşert, nu ca pe o arie locuită. L-am chemat să vină să vadă, dar n-a venit… nu îndrăzneşte. Nu vrem aur, le dăm foc… Ne ajunge pământul nostru. Această companie a încercat să ne cumpere… Ne-a trimis alimente cu camioanele. Refuzăm! Nu vrem nimic de la ei!”.

„Acest aur este o bogăţie binecuvântată a pământului pe care-l moştenim de la părinţi. Să-l lăsăm în pământ acum. Mai devreme sau mai târziu, noi îl vom putea exploata”

Filmarea surprinde toate evenimentele în desfăşurarea lor temporală, reporterul a fost de faţă în ultimii 15 ani. Referendumul din 1997, din comuna Ovacik. Se numără voturile. Nici un vot de partea companiei! Imediat ce se anunţă rezultatele, mulţimea mărşăluieşte spre oraşul apropiat şi strigă: „Nu staţi nepăsători! O să vă vină şi vouă rândul!”. Ca urmare a rezultatului referendumului, Consiliul de Stat de la Ankara, reunit în sesiune specială, ordonă întreruperea activităţii miniere. Compania ignoră somaţia Consiliului (un fel de CSAT) şi îşi continuă lucrul. În urma acestui refuz, ţăranii ies din nou în stradă. Unul dintre ei vorbeşte cu reporterul: „Ne plătim taxele, facem serviciul militar, de ce guvernanţii nu-şi coboară privirea spre noi? Care-i vina noastră? Am încercat toate metodele: mitinguri, referendum, am ieşit goi pe stradă, am blocat drumurile. Are statul dreptul să facă asta cetăţenilor săi? Le cerem autorităţilor să ne protejeze”.

Are cuvântul un activist ecologist care aminteşte reglementările ONU: „Zonele locuite trebuie să fie la cel puţin 30 de kilometri depărtare de locul unde se foloseşte cianura”. Oamenii vociferează, sunt scandalizaţi de încălcarea şi a acestor norme internaţionale. Unul dintre ei izbucneşte: „Mina de aur nu va face să crească economia acestei ţări. Dar noi, cetăţenii turci, putem ajuta economia! Acest aur este o bogăţie binecuvântată a pământului pe care-l moştenim de la părinţi. Să-l lăsăm în pământ acum. Mai devreme sau mai târziu, noi îl vom putea exploata. Nu putem acum, dar o vom face în 30-50 de ani!”.

„Vom refuza să mai plătim taxe, vom refuza să ne îndeplinim datoriile de cetăţeni”

Ca şi la Bucureşti, unde Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a consfinţit calitatea de monument intangibil a muntelui Cârnic, oprind practic proiectul RMGC, Curtea Supremă de Justiţie de la Ankara decide în 1998: „Mina de aur din Pergamon este împotriva Constituţiei”. Mii de oameni se deplasează în Capitală cu braţele încărcate de flori, spre a-i omagia pe judecători. Unul dintre ei anunţă în portavoce: „Declarăm grevă ca cetăţeni. Vom refuza să mai plătim taxe, vom refuza să ne îndeplinim datoriile de cetăţeni. Nu vom mai merge la vot şi la armată. Vom cere azil politic în Grecia. Democraţia se împrăştie până ajunge la noi, sătenii”. Văzând că lucrările minei nu sunt întrerupte, sătenii deschid proces la CEDO împotriva companiei „Eurogold”, pentru a nu se fi supus Consiliului de Stat. Unul dintre sătenii semnatari ai plângerii trimise la Strasbourg mărturiseşte: „Ne luptăm pentru viaţă de atâţia ani. Oamenii au nevoie de aer, de apă şi de pământ, nu de aur. Nici o tonă de aur nu ar putea compensa viaţa unui om. Oamenii trăiesc o singură dată. Dacă am trăi de două ori, am muri acum pentru aur şi am trăi mai mult data viitoare, când vom reveni la viaţă”.

1999. Pe baza unui raport mincinos care spune că natura nu a fost afectată, Eurogold cere oficial redeschiderea minei (de fapt, nu fusese închisă niciodată), împotriva deciziei Curţii Supreme. Primul-ministru se conformează şi dă ordin ca mina să fie redeschisă, deşi nici în Turcia acţiunile executive nu pot fi deasupra sentinţelor justiţiei. Potrivit reglementărilor Curţii, „este imposibil de a vorbi de o metodă sigură atunci când vorbeşti de exploatarea cu cianuri”. Practic, Consiliul de Miniştri (guvernul) acceptă ca Eurogold să lucreze fără licenţă.

„Vom spune NU exploatării cu cianuri până la moarte”

Decizia guvernului provoacă alte şi alte demonstraţii. Mii de localnici ies din nou în stradă. Pe o pancartă se poate citi: „Vom spune NU exploatării cu cianuri până la moarte”. Un specialist povesteşte care sunt efectele cianurii: malformaţii la naştere, cancer la nou născuţi, cancere de sân la femei (o incidenţă mărită în ultima vreme, în zona Pergamon). Un fost muncitor al companiei îşi învinge teama şi povesteşte, susţinut de imagini filmate chiar la locul faptei: „Ca să demonstreze presei că cianura din iazul de decantare este complet inofensivă, compania ne-a obligat pe vreo 20 de mineri să înotăm în iazul respectiv. Eram sănătos tun atunci. Am fost nevoit să accept ordinul de a înota, ca să nu-mi pierd slujba. La fel au făcut şi ortacii mei. Oamenii companiei ne-au asigurat că nu vom păţi nimic, că apa este pură ca o apă de izvor. Ne-au pus să bem demonstrativ, în faţa camerelor de filmat. După aceea, la nici un an de la nefericita demonstraţie, am început să observ schimbări graduale în corpul meu. Am luat pastile, dar degeaba, nu m-am vindecat. Azi am cancer şi sunt disperat, deoarece m-au dat afară din slujbă ca invalid”.

„Oamenii au câştigat numai otravă. Băncile, lingouri”

Un inginer minier constată: „Graba atâtor companii de a investi în mine aurifere din Turcia este suspectă. Deoarece populaţia se opune peste tot, guvernanţii au luat decizia de a încheia contracte secrete” (vezi şi contractul dintre statul român şi compania de la Roşia Montană). Celebrul profesor Noam Chomsky, de la Universitatea din Istanbul, crede că corporaţiile aurifere au succes acolo unde „populaţia nu e prea educată şi nu se poate organiza. Rezistenţa paşnică de 15 ani (între timp, regizorul inserează imagini filmate în 2005), a populaţiei din Pergamon, este importantă pentru că aceşti oameni apără viaţa. O fac în numele nostru, al tuturor, pentru că viaţa e sacră”.

Între timp, Eurogold dispare, se naşte Normandy, iar după un timp, compania americană Newmont (acţionară şi la Roşia Montană şi dată în judecată chiar în ţara mamă, în SUA) preia toate acţiunile. N-a rezistat mult în business şi şi-a vândut acţiunile companiei turceşti Koza. O nouă demonstraţie ia cu asalt sediul companiei (la acest capitol, al demonstraţiilor şi opoziţiei de masă, moţii din Roşia Montană s-au dovedit mult mai anemici şi mai uşor de manipulat). Ia cuvântul un activist de mediu: „Dacă vă continuaţi protestul corect, apa, aerul, pământul, satul – nimeni nu va avea atâta putere să vi le ia, să vi le polueze. Ştim că rivalii noştri sunt foarte bogaţi, au relaţii la Ankara şi sunt puternici. Dar voinţa noastră este mai puternică decât toate relaţiile lor”. O ţărancă aidoma bătrânelor noastre din Bărăgan se apropie de reporter şi plânge: „De ce nu vine primul-ministru aici? L-am ales, de ce nu vine? Să vină, să guste din rocile astea poluate cu cianură! De ce ne distruge pământul? Nu mai pot vorbi…”. Filmul se încheie cu anunţul de la CEDO. Este anul de graţie 2006. Sentinţa judecătorilor europeni sună astfel: „Guvernul Turciei trebuie să plătească daune tuturor celor 315 localnici afectaţi direct de proiectul minier, iar mina trebuie închisă”. Comentariul regizorului Petra Holzer: „Oamenii au câştigat numai otravă. Băncile, lingouri”. În anul următor, 2007, în ciuda tuturor sentinţelor posibile în sistemul judiciar al Europei, mina din Pergamon lucra încă. Parafrazând titlul cunoscutei cărţi a lui Erich von Daineken, „Amintiri despre viitor”, am putea spune că povestea de mai sus nu este altceva decât o colecţie de… „amintiri turceşti despre… viitorul Roşiei Montane”.Accesari: 3028

Publicat Joi, 09 septembrie 2010 Ion Longin Popescu“

Da, ştiu că o imagine face mai mult decât o mie de cuvinte, de aceea intraţi pe site-ul Cotidianului şi priviţi acele chipuri şi locuri.

Apoi, din Wall- Street aflăm că RMGC are un nou şef-adjunct de resurse umane (de parcă ar fi vreo chestiune importantă), unul pe nume Gabriel Matauan. Ce să spun? Un nume neaoş românesc.

Mai interesant e ce aberaţii spune acest sclav:

„M-am alaturat echipei RMGC cu convingerea ca Proiectul Rosia Montana se va dovedi un exemplu de dezvoltare durabila, la nivel european si mondial“

Păi ce altceva poate spune un ne- şi anti-român pentru un pumn de iepuroi?

În final, dar poate unul dintre cele mai importante locuri de vizitat în lumea virtuală este blogul numite Lupta pentru Roşia Montană. Şi aici am găsit un material extrem de bine pus la punct pe care îl voi prezenta în cele ce urmează.

Nu lasa Comisia Nationala de Arheologie sa distruga Rosia Montana!

„In 2004, Comisia Nationala de Arheologie a votat descarcarea de sarcina arheologica a masivului Carnic, de la Rosia Montana, la cererea companiei Rosia Montana Gold Corporation (RMGC).

Curtea de Apel Brasov a anulat in noiembrie 2007 certificatul obtinut de acestia, intrucat subsolul zonei prezinta un interes arheologic deosebit.

In 2010, RMGC a solicitat un nou aviz de descarcare de sarcina arheologica si pe, 24 septembrie, membrii Comisiei Nationale de Arheologie se vor intruni pentru a vota din nou.

Nu-i lasa sa distruga Rosia Montana!

Trimite urgent un e-mail cu scrisoarea de mai jos catre membrii comisiei si cere-le sa voteze responsabil si legal!

Nu uitati sa va semnati la finalul scrisorii!

Adresele de mail:

iab_vparvan@yahoo.com,

facultateistorie@yahoo.com,

edpr@mnir.ro,

ioanglodariu@yahoo.com,

paul@mnir.ro,

muzeulbanatuluimontan@yahoo.com,

istanciu2001@yahoo.fr,

muzeucdr.deva@gmail.com,

octavian_bounegru@hotmail.com,

zenopinter@yahoo.de,

relatii_publicecmb@yahoo.com,

icemtl@icemtl.ro, muzeupn@yahoo.com,

valeriu_sirbu@yahoo.co.uk,

scocis@yahoo.com,

archmus@minac.ro,

direct@mnir.ro,

fdrasovean2000@yahoo.com,

crisanviorica@yahoo.fr,

ioan_opris@yahoo.com,

mihbarb@yahoo.fr

Lista membrilor Comisiei Nationale de Arheologie:

Alexandru Suceveanu, Alexandru Barnea, Crişan Muşeţeanu, Ioan Glodariu, Paul Damian, Dumitru Ţeicu, Ioan Stanciu, George Trohan, Adriana Pescaru, Octavian Bounegru, Zeno Pinter, Florin Hău, Florin Topoleanu, Gheorghe Dumitroaia, Valeriu Sârbu, Sorin Cociş, Livia Buzoianu, Dragomir Popovici, Florin Draşovean, Viorica Crişan, Ioan Carol Opriş, Mihai Bărbulescu

Model de scrisoare (dati copy-paste): (da, ştiu că e cam târziu pentru scrisoare, dar încercaţi, nu aveţi nimic de pierdut)

Stimaţi membri ai Comisiei Naţionale de Arheologie,

Ca urmare a reluării solicitării de descărcare de sarcină arheologică a Masivului Cârnic de la Roşia Montană vă atragem atenţia că repetarea votului Comisiei prin care au fost propuse pentru distrugere mărturii excepţionale ale istoriei naţionale şi universale este un act lipsit de profesionalism şi legalitate, acţiune care nu va rămâne nesancţionată de comunitatea ştiinţifică şi de lege.

Valoarea excepţională a sitului Roşia Montană şi, în particular, a galeriilor romane din masivul Cârnic, a fost afirmată de un număr fără precedent de specialişti şi organizaţii profesionale din ţară şi din întreaga lume. La acestea se adaugă recenta declaraţie publică a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional prin care anunţa demararea procedurii de includere a Sitului Minier de la Roşia Montană în lista tentativă a României pentru UNESCO. Nu poate o comisie formată din specialişti să ignore aceste evidenţe.

Valoarea naţională şi universală a sistemului de exploatare roman din Masivul Cârnic şi de la Roşia Montană este instituită prin lege. Propunerea pentru distrugere prin aprobarea solicitării de descărcare de sarcină arheologică ar constitui o gravă atingere adusă patrimoniului cultural naţional şi sistemului de exploatare antic cunoscut până în prezent de la Roşia Montană.

Motivele invocate în trecut de specialiştii care propun acum din nou descărcarea de sarcină arheologică contravin legilor şi practicilor de protecţie a patrimoniului, naţionale sau internaţionale. Astfel:
S-a invocat în repetate rânduri starea de conservare precară a elementelor sistemului de exploatare subteran, însă, după cum declară tocmai arheoloaga care a studiat aceste structuri, starea de conservare a galeriilor romane din Cârnic este una bună. Indiferent de situaţie însă, legislaţia specifică în mod clar că valoarea de monument istoric nu este condiţionată de gradul de conservare.
Argumentul afectării lucrărilor antice prin continuarea exploatării în periodele următoare (medievală şi modernă) conferă un plus de valoare acestui sistem de exploatare, şi nu îi reduce valoarea. Situl minier de la Roşia Montană este astfel unul dintre cele mai bogate în stratificaţie istorică din lume.
Propunerea realizării de replici fidele în schimbul distrugerii vestigiilor este un argument inadmisibil. Amintim Comisiei că practica internaţională acceptă astfel de proceduri numai cu scopul expres al protejării monumentelor, nu în compensarea distrugerii lor.
Aprecieri referitoare la costurile ridicate implicate de un eventual proces de restaurare a acestor galerii sunt absolut irelevante în stabilirea valorii acestor vestigii şi depăşesc aria de expertiză a membrilor colectivului de cercetare arheologică. În aceeaşi categorie de afirmaţii intră şi cele referitoare la gradul de accesibilitate pentru public, acest argument fiind complet lipsit de relevanţă, valoarea unui monument nu rezidă din numărul de turişti pe care îi poate atrage sau primi.Afirmaţii referitoare la gradul de repetitivitate caracteristic galeriilor din Cârnic sunt complet neprofesioniste, recunoscut fiind faptul că zeci de monumente îşi regăsesc valoare tocmai în atributul “repetitivităţii“.

În sprijinul celor de mai sus vine şi decizia Curţii de Apel Braşov de anulare a certificatului de descărcare arheologică nr. 4/15.01.2004, aprobat de Comisia Naţională de Arheologie, (printre ai cărei membri vă număraţi mulţi dintre dumneavoastră) în anul 2004 : ”Subsolul zonei prezintă un interes arheologic deosebit, fiind unul dintre cele mai mari centre miniere antice ale lumii romane descoperite […] Începerea unor lucrări miniere în zonă (activitate curentă cu folosirea inclusiv a explozibililor) ar conduce la alterarea vestigiilor arheologice supuse protejării […] Exploatarea unei părţi din Masivul Cârnic este incompatibilă cu obligaţia de protejare a galeriilor miniere romane descoperite în zonă. Integritatea lor ar fi afectată. Emiterea certificatului de descărcare de sarcină arheologică pentru o parte din Masiv, doar pe considerentul că s-au identificat mai puţine vestigii ca în alte zone cercetate, sau că lucrările de conservare ar fi costisitoare, nu se justifică.

Totodată, Curtea remarcă faptul că certificatul de descărcare a fost acordat pentru o cercetare arheologică nefinalizată, pe baza unui raport preliminar, aspect care ar trebui de data aceasta să fie atent investigat. Solicităm membrilor Comisiei să ceară asigurări de la specialişti avizaţi profesional şi legal, că întreaga suprafaţă luată în discuţie a fost cercetată.

De asemenea, solicităm Comisiei să aibă în vedere sentinţa penală a Judecătoriei sectorului 1 nr. 1661/21.07.2006 şi să acţioneze în consecinţă prin anchetarea următoarelor aspecte: “Raportul arheologic întocmit de intimatul Paul Damian cuprinde în mod evident doar opiniile acestei persoane şi sunt într-o vădită contradicţie cu observaţiile misiunii arheologice franceze (…) Acesta are dreptul la o opinie, chiar dacă e formulată cu rea-credinţă şi chiar dacă prin aceasta se sprijină în mod direct sau indirect interesele economice ale unei corporaţii internaţionale care are ca scop exploatarea aurului în acea zonă. (…) Reaua credinţă a acestei persoane sau eventual nepriceperea acesteia ar fi trebuit să fie analizată de Comisia Naţională de Arheologie “, se arată în sentinţa instanţei.

În final, îndrăznim să amintim Comisiei câteva dintre recomandările Codului Deontologic al Arheologului, relevante pentru situaţia de faţă:

Art.7. Arheologii nu se vor angaja şi nu vor permite ca numele lor să fie asociate cu orice activitate cu impact asupra patrimoniului arheologic care urmăreşte un profit comercial, obţinut direct din patrimoniul arheologic sau ca urmare a exploatării acestuia.

Art. 29. Arheologii implicaţi în cercetarea arheologică contractuală trebuie să se asigure că informaţia arheologică nu este suprimată fără motiv sau pentru totdeauna (de către investitori sau instituţii cu activitate arheologică) numai pentru motive comerciale.

În consecinţă, vă solicităm să acţionaţi profesional şi legal în aceasta cauză a patrimoniului subteran de la Roşia Montană, neacordând un nou aviz de descărcare de sarcină arheologică pentru Masivul Cârnic.

Cu deosebită consideraţie,“

De asemenea, mâine se va organiza o altă manifestaţie cu scopul de a-i convinge pe cei mai sus numiţi să nu

îşi dea acordul pentru această nouă descărcare de sarcină a masivului Cârnic.  Nu staţi acasă! Luaţi-vă

pauză de masă şi faceţi în aşa fel încât să ajungeţi la Ministerul Culturii (lângă Muzeul Satului pe Kiseleff,

numărul 30). Indolenţa de azi vă va urmări în viitor!!!

Roşia Montasnă devine locul de rezistenţă a românilor faţă de cotropitori. Trebuie să facem din Roaşia Montană trâmbiţa voinţei neamului.

Materialele pe această temă abundă. E suficient să cauţi pe internet şi vei putea să îţi faci o părere despre ceea ce se doreşte a se înfăptui acolo.

Cele mai importante însă sunt excursiile, sau drumeţiile, sau spuneţi-le cum doriţi, în acest loc. Este adevărat că sunt şi mulţi „afacerişti“ care s-au gândit că e loc de ceva profit de pe urma „fraierilor“, însă sunt şi destule evenimente normale, ca să le spun aşa. După mine, aş organiza o tabără imensă, unde pot veni români din toată România, oricând doresc. Indiferent de vreme, de anotimp, pentru că nu trebuie să ne sperie iarna.

Am găsit două materiale despre Roşia pe care le voi prezenta în cele ce urmează. Mi s-au părut suficient de grăitoare şi de edificatoare penrtu cei care vor să afle mai multe despre această zonă.

Primul se găseşte pe pagina Cotidianului:

Interviu
Preşedintele asociaţiei „Heritage”, partener UNESCO, din Bucureşti
Dr. Peter Oostveen: „În Germania sau Franţa, un proiect ca Roşia Montană nu ar fi posibil”

„Proiectul Roşia Montană a putut fi angajat aici, pentru că România este una dintre ultimele ţări din Uniunea Europeană în care mai poţi face lucruri ilegale, folosindu-te de interpretarea legilor”.

Doctorul Peter Oostveen este un chirurg olandez naturalizat în România. Povestea venirii sale la Bucureşti este scurtă, dar captivantă: „Locuiam în California, iar pe 21 decembrie 1989 am fost sunat de cineva din grupul meu de prieteni doctori, cu care plecam deseori în misiuni urgente (eu în calitate de pilot şi chirurg). Mi-au spus că e revoluţie în România, că trebuie să plecăm urgent cu Medici Fără Frontiere. N-am stat pe gânduri şi, pe 22 decembrie, eram sosit pe aeroportul Otopeni. Am operat la spitalul Fundeni, la Urgenţă, unde am scos gloanţe din oameni. A fost o experienţă dramatică. Eram pentru întâia oară în România. Credeam că asta va fi tot: că vin aici şi nu rămân mai mult de 6 luni. Două săptămâni mai târziu, a venit primul avion cu ajutoare pentru dotarea unor spitale – donaţii de echipament medical, pentru că nu aveam cu ce lucra. Apoi am rămas în România un an şi jumătate, după care m-am întors în California. Mă gândeam cât de multe lucruri sunt de făcut aici şi, cum în viaţa mea intervenise de ceva vreme divorţul, soţia rămânând în SUA, iar copiii la Bruxelles, în 1994 m-am stabilit permanent aici. Fiind în Europa, naveta către copii era mai uşoară. Apoi m-am căsătorit cu o româncă şi viaţa mea este aici. Mulţi dintre cei care mă cunosc spun că, după 21 de ani, simt şi mă comport câteodată «mai român ca românii»”.

Într-adevăr, doctorul Oostveen este mai român decât mulţi dintre cei care, deşi sunt „români” prin naştere, trădează valorile naţionale, patrimoniul şi moştenirea strămoşilor. Mă refer aici în mod special la patrimoniul natural şi construit de la Roşia Montană, faţă de care dl Oostveen, prin asociaţia sa şi a soţiei sale, Silvia Oostveen, de profesie arhitect, a luat deja o atitudine fără echivoc, ce se regăseşte în interviul de mai jos. El caută să descifreze prin ce mister istoric au ajuns românii, mai ales majoritatea celor din sfera politică, să nu-şi mai respecte trecutul şi identitatea naţională. „Lecţia Oostveen” este o lecţie de respect pentru valorile româneşti şi europene.

„Bilanţul societăţii româneşti în democraţie arată că pierderile sunt mult mai mari decât câştigurile!”

– În ce scop aţi înfiinţat asociaţia „Heritage”?

– Asociaţia „Heritage”, partener UNESCO, este o organizaţie care desfăşoară proiecte culturale, educaţionale, de sănătate şi sociale. Printre obiectivele pe care şi le propune se numără şi iniţierea, administrarea şi dezvoltarea proiectelor de reabilitare şi modernizare a lăcaşelor de cult, a muzeelor şi monumentelor istorice din Patrimoniul Cultural Naţional. Am pornit de la ideea că „moştenire” înseamnă creaţie a strămoşilor, transmisă de la o generaţie la alta. Numai trecutul ne poate face conştienţi de timpul prezent şi mai ales de cel viitor! Nici un popor nu se poate despărţi de moştenirea sa culturală. Nu contează, România, Olanda sau altă ţară; cu cât există mai multă diversitate a moştenirilor noastre, cu atât mai mult putem împărtăşi şi putem deveni cu toţii mult mai bogaţi!

– Aţi fost aici, lângă noi, încă din ziua alungării lui Ceauşescu. Aţi urmărit evoluţia societăţii româneşti postdecembriste. Cum arată românii după 20 de ani de libertate?

– Îmi pare rău că trebuie să o spun, dar bilanţul societăţii româneşti în democraţie arată că pierderile sunt mult mai mari decât câştigurile! Viaţa spirituală s-a degradat. Cuvântul tipic românesc, „suflet”, a scăzut în importanţă; s-a diminuat, dar nu a dispărut! Aici ar fi, slavă Domnului, sâmburele speranţei într-o revenire la matcă a spiritualităţii româneşti! Solidaritate între oameni nu mai există. Există numai un individualism şi un capitalism extrem. Prietenia nu mai există. Loialitate nu mai există. Banul a devenit o nouă religie! Doar că acum ai posibilitatea de a spune NU! Din păcate, deşi unii români îşi asumă responsabilitatea de a spune NU tendinţei generale, aceştia se regăsesc în final singuri! Astfel, în societatea românească, în ultimii 20 de ani, sunt încălcate principiile de bază ale funcţionării unei societăţi democratice. Iniţiativa de orice fel începe promiţător, dar se pierde undeva pe drum…

– Dar imediat după 22 decembrie am fost fericiţi, ne imaginam că vom sparge munţii. Ce s-a întâmplat?

– Sfârşitul anului 1989 şi anul 1990 au fost o perioadă de euforie totală, marcată de un idealism imens, cu mari aşteptări pentru o schimbare radicală! Studenţii susţineau la acea dată că pot, în sfârşit, să facă ceva important cu ceea ce au acumulat în facultăţi, şi să-şi demonstreze capacitatea de a influenţa dezvoltarea ţării. Rezultatul în timp s-a arătat mai mult decât descurajant: acei tineri au deschis eventual câte un chioşc, pentru a putea câştiga ceva bani, dar au cheltuit imediat acei bani pe lucrurile de care au fost privaţi atâţia ani la rând şi a căror utilitate s-a dovedit a fi trecătoare! Până la urmă, este o problemă de atitudine. Modul de a privi lucrurile şi de a acţiona nu s-a modificat foarte mult în tot acest timp. Asta şi pentru că sistemul educaţional a avut mari lacune în ceea ce priveşte pregătirea tinerilor în a lua decizii de viaţă prin stabilirea în primul rând a priorităţilor. Dacă este să luăm exemplul Germaniei de după al Doilea Război Mondial, această ţară a fost aproape în totalitate distrusă, inclusiv infrastructura, rămânând aproape fără nimic. Rezultatul a fost că germanii s-au mobilizat, au muncit ca să refacă tot ce a fost distrus şi numai apoi au început să cheltuiască.

„În Germania, Olanda sau Franţa, un proiect ca Roşia Montană nu ar fi posibil, pentru că legile se aplică, iar textele de lege sunt clare”

– Şi politicienii români s-au… mobilizat să vândă bogăţiile ţării rapid şi pe mai nimic. Petrolul, aurul, argintul, gazele, apele minerale etc. au intrat în buzunare străine, prin contracte ascunse de ochii populaţiei. Puteţi comenta acest jaf?

– Privatizările în România au fost dictate de interese individuale – fie ale unor persoane, fie ale unor grupuri -, nota de plată finală fiind achitată de societate. Oricum, mai mult ca sigur că ataşamentul celor ce au dictat aceste privatizări a fost recompensat de către partenerii interesaţi în achiziţionarea firmelor româneşti. Pe o piaţă mondială concurenţială este normal să vrei să îţi elimini orice potenţial adversar. Ceea ce s-a întâmplat şi în România. Îmi vine greu să cred că cei implicaţi nu au bănuit măcar această manevră şi s-au bazat exclusiv pe bunele intenţii afişate de societăţile achizitoare. Este foarte rău că s-a ajuns aici. Aproape totul a fost vândut la preţuri derizorii.

– Pe acest fundal se naşte întrebarea: cum a fost posibil ca un proiect ca Roşia Montană să fie angajat în Romania?

– Aurul Daciei a fost dorit dintotdeauna şi se ştie că a fost exploatat dinainte de venirea romanilor. Un asemenea proiect, definitiv distrugător de natură şi patrimoniu cultural, cum este cel propus de RMGC, a putut fi angajat aici pentru că România este una dintre ultimele ţări din Uniunea Europeană în care mai poţi face lucruri ilegale, folosindu-te de interpretarea legilor. În acest fel, interesele personale sunt satisfăcute – dând impresia legalităţii şi punând astfel la dispoziţia părţii implicate financiar argumente pentru continuarea proiectului. În Germania, Olanda sau Franţa, un proiect ca Roşia Montană nu ar fi posibil, pentru că legile se aplică, iar textele de lege sunt clare.

„Roşia Montană are şansa să fie salvată”

– Cum comentaţi faptul că guvernul actual a introdus proiectul Roşia Montană în programul de guvernare?

– Introducerea acestui proiect în programul de guvernare a fost probabil necesară, şi a fost făcută în mare grabă, pentru a justifica şi a legaliza anumite deziderate. În acest proiect, specialiştii de mare reputaţie în domeniul economiei nu au identificat beneficii pentru România (şi nu mă refer la specialiştii angajaţi de RMGC). Mai mult decât atât, pot spune că pierderea valorilor existente la Roşia nu poate fi măsurată în bani.

– Din punctul de vedere al Asociaţiei „Heritage”, ce avem de apărat la Roşia Montană?

– Din punctul nostru de vedere, Roşia Montană este una din zonele unice în lume, cuprinzând, pe un areal destul de restrâns, vestigii arheologice, monumente ale naturii şi monumente de arhitectură. Acesta este motivul pentru care dorim să promovăm şi să susţinem alternativa UNESCO pentru dezvoltarea zonei. Credem în acest mod de abordare, pentru că există multe precedente UNESCO în lume, care au adus cu sine dezvoltarea turismului local.

– Ministrul Culturii a promis că introduce Roşia Montană pe lista indicativă a UNESCO, dar se vede că trage de timp. Ce părere aveţi de atitudinea ministrului Kelemen?

– Ministrul Culturii este într-o poziţie dificilă. Ministerul îşi desfăşoară activitatea ca o entitate în cadrul unui guvern care, în mod natural, trebuie să promoveze interesul ţării respective. Asociaţia „Heritage” a contactat Ministerul Culturii pentru a afla care este situaţia documentaţiei riguros întocmite de asociaţia ARA, conform normelor UNESCO, şi care este situaţia demersurilor anunţate, de înscriere a Roşiei Montane pe Lista Tentativă, dar nu am primit nici un răspuns. Nu am primit răspuns nici la o cerere de programare în audienţă, în acelaşi scop. Este atitudinea adoptată de minister când nu poate da un răspuns, deşi îl datorează legal. Atâta timp cât Guvernul nu este decis în a tranşa problema, ministerul va tergiversa formalităţile necesare includerii Roşiei Montane pe Lista Tentativă. În orice caz, dezvoltarea turistică a acestei zone este mai mult decât posibilă prin tot ce oferă ea aşa cum este acum, şi nu ca variantă a turismului complementar exploatării de suprafaţă – cum a menţionat RMGC. Aceasta o pot susţine după ce am văzut, în ţările pe care le-am vizitat, beneficiile aduse de siturile UNESCO. Nici un program de refacere a mediului, cu care se laudă RMGC, şi nici un pachet de compensaţie financiară oferit de companie nu vor putea repara distrugerea oarbă şi tragică preconizată la Roşia. De aceea, UNESCO e salvarea. Reprezentanţii poporului român din politică ar trebui să înţeleagă că Roşia Montană este un loc binecuvântat.

– În contextul susţinerii guvernamentale a proiectului minier, credeţi că lupta pentru salvarea Roşiei Montane mai are vreo şansă?

– Da! Roşia Montană are şanse să fie salvată! Eu, ca olandez care trăiesc în România de 21 de ani şi care am simţit sufletul românesc de când mă aflu aici, sper sincer într-o trezire a conştiinţei românilor – a oamenilor din zonă şi, de ce nu, chiar a conştiinţei tuturor românilor. Pentru că trebuie înţeles faptul că, pe lângă problema locală, acest demers, cel al înscrierii Roşiei Montane ca sit UNESCO, este unul care vizează naţiunea română plecând de la origini şi străbătând, fără să exagerăm, mileniile.

Interviu preluat din „Formula AS”, anul XX, nr. 932, august 2010

Doctorului Peter Oostveen îi puteţi scrie la e-mail: asociatia.heritage @ gmail.com (nu uitaţi să scoateţi pauzele introduse special)“

Al doilea a fost găsit pe Voxpublica:

Șeful de cabinet al lui Tony Blair, implicat în afacerea Roșia Montană. Și ce legătură are asta cu premianții presei române duși de RMGC în Noua Zeelandă
vezi toate articolele de Mihai Goţiu

Am așteptat cu nerăbdare întoarcerea acasă a ”lotului Noua Zeelandă”. Mai exact a jurnaliștilor cărora compania canadiană RMGC (care intenționează să exploateze aurul de la Roșia Montană) le-a plătit o excursie de informare (conform unora dintre ei), respectiv o vacanță (conform altora) în Noua Zeelandă. Nu de dorul lor nu mai puteam. Ci să văd cu ce informații revelatoare pentru proiectul de la Roșia Montană se întorc de acolo. Până acum, din ce am citit eu, au scris I.T. Morar, Doru Bușcu, Floriana Jucan și Rareș Bogdan.

Ei bine, ce aflăm din articolele lor? Că Noua Zeelandă este una dintre cele mai (dacă nu ”cea mai”) ecologice țări din lume. Că aici, Newmont (care este acționar și la RMGC) are deschisă o exploatare minieră cu cianuri (mina Martha, în Waihu). Că daunele produse naturii sunt minime. Iar profiturile maxime pentru companie, pentru stat și pentru localnici. Că cianura e bună și că se poate bea pe stomacul gol. Să le fie de bine. Doar că nimic dintre aceste lucruri nu e nou. Aceleași lucruri erau prezentate într-un film publicitar realizat de Dan Chișu pentru RMGC încă din 2007 (intitulat ”Roșia Montană – un destin de Sisif”).

Ce nu știu cei de la RMGC și nici jurnaliștii în discuție e faptul că informația zboară mai repede decât avioanele business-class și e mai ieftină decât o excursie la Antipozi. Și, dacă tot au ajuns până în Noua Zeelandă, aș fi așteptat ceva mai multe informații decât cele obținute în cadrul turului oficial pus la cale de organizatori. Mai exact niște ”chestii minore” care țin de jurnalism: pre-documentare asupra subiectului și verificare la fața locului a informațiilor oferite de organizatori și a celor obținute în pre-documentare.

Astfel, aș fi așteptat de la sus-numiții să aflu dacă:
O mină precum cea din Waihu poate fi comparată cu cea de la Roșia Montană (în condițiile în care proiectul de la Roșia Montană e ”doar” de patru ori mai mare decât cel din Waihu);
Dacă efectele asupra mediului pot fi comparate în condițiile folosirii a de cel puțin de patru ori mai multă cianură;
Dacă legislația românească este comparabilă cu cea din Noua Zeelandă în domeniul protecției mediului și a asigurării împotriva producerii unor eventuale dezastre;
Dacă în zona minei Martha au existat și au fost distruse galerii antice ori alte monumente de patrimoniu;
În fine, cea mai importantă întrebare la care aș fi așteptat răspuns e ”De ce, dacă statul neo-zeelandez e așa de mulțumit de mina Martha a refuzat să autorizeze în acest an alte exploatări cu cianură a aurului în zona Coramandel?”.

În lipsa acestor întrebări și răspunsuri, materialele bazate doar pe informațiile obținute în cadrul turului organizat de RMGC le consider a fi doar un simplu exercițiu de PR. Cu nimic deosebite de cele anterioare, prezentate deja, cum spuneam, în filmul realizat de Dan Chișu. Și în minte îmi vine doar întrebarea unui prieten după vizionarea peliculei în discuție: ”Oare cei de la RMGC i-au plătit lui Dan Chișu și spor de rușine pentru filmul ăsta?”.

***

Plimbarea noului lot de jurnaliști în Noua Zeelandă de către RMGC (cei în discuție nefiind primii și, cel mai probabil, nici ultimii) nu reprezintă, totuși, doar un exercițiu de PR. Conștient sau nu, jurnaliștii în discuție i-au ajutat pe cei de la RMGC să bifeze un nou pas în parcurgerea strategiei de comunicare și promovare. Pentru a înțelege această strategie, trebuie să facem un ocol până în Marea Britanie și să-l cunoaștem pe Jonathan Powell, una dintre cele mai interesante persoane implicate în afacerea Roșia Montană.

Născut pe 14 august 1956, Jonathan Nicholas Powell (foto: Dailymail.co.uk) este fiul vice-mareșalului de aviație John Frederick Powell și fratele Lordului Charles Powell, fost consilier de PR și apoi pe probleme de politici externe a lui Margaret Thatcher. După ce a studiat istoria la Oxford University și University of Pennsylvania, Jonathan Powell a lucrat la BBC și Granada TV înainte de a accepta propunerea lui Tony Blair de a-i deveni șef de cabinet, funcție ocupată între 1997 și 2007. Una dintre cele mai importante activități ale lui Jonathan Powell în această perioadă a fost coordonarea negocierilor dintre Guvernul Britanic condus de Tony Blair și Armata Republicană Irlandeză (IRA), experiență descrisă în cartea ”Great Hatred, Little Room – Making Peace in Northern Ireland”.

Extrem de sintetic, ce a adus nou Jonathan Powell în negocierile cu IRA. În primul rând, până la Tony Blair, negocierile dintre Marea Britanie și IRA s-au desfășurat în secret, lucru determinat de teama față de opinia publică, negocierile cu organizațiile teroriste (cum a fost catalogată IRA) fiind pronhibite. Cel puțin la nivel declarativ. Dincolo de recunoașterea publică a acestor negocieri, punctul forte al strategiei lui Powell a fost, însă, cu totul altul: el a evitat pe cât posibil negocierile directe cu liderii radicali ai IRA, alegându-i pe cei mai maleabili și dispuși la compromisuri. Mai mult, i-a susținut pe aceștia și a contribuit la organizarea unei opoziții convenabile cu care să se poată negocia, lăsându-le acestora impresia că Marea Britanie este dispusă să accepte unele condiții și că aceste condiții reprezintă un succes pentru opoziție. Mai pe scurt: negociază doar cu cei care îți convin și lasă-le impresia că și-au impus punctul de vedere.

La finalul mandatului lui Tony Blair, negocierile cu IRA au fost considerate un succes. În ultimii doi ani, probleme cu IRA s-au reactivat însă.

Jonathan Powell nu a colaborat însă doar cu Tony Blair, ci și cu multi-miliardarul american Thomas Kaplan, unul dintre principalii acționari de la Newmont, implicit și de la RMGC. Iar una dintre problemele la care Powell a trebuit să găsească soluții pentru Kaplan a fost elaborarea unei strategii de negociere cu societatea civilă în cazul… Roșia Montană Acest aspect al muncii lui Jonathan Powell este confirmat atât în unele biografii ale acestuia publice în spațiul virtual, cât și în cadrul unor discuții informale pe alte teme legate de activitatea fundației finanțate de Thomas Kaplan.

Confirmarea apare însă și în similitudinile strategiei de comunicare și negociere cu societatea civilă a RMGC cu strategia de negociere dintre IRA și Guvernul Britanic. Mai exact:

Opoziția reală față de proiectul RMGC a început în anul 2002. Ea s-a manifestat pe mai multe planuri. De la opoziția localnicilor care nu vor să părăsească Roșia Montană, la acțiunile în justiție și la diferitele opinii exprimate de specialiști în cele mai diverse domenii (arheologie, arhitectură, mediu, economie, psihologie, sociologie etc.). Mulți dintre aceștia sunt profesori universitari, în țară și străinătate, și chiar academicieni.

Cu toate acestea, după aproape 8 ani de opoziție, după ce nu au reușit să convingă la dezbaterile organizate pe marginea proiectului și după ce opinia publică din România este semnificativ majoritar împotriva proiectului, RMGC invocă, din nou, necesitatea consultării specialiștilor!

Cel mai recent exemplu este cacealmaua cu Oxford Policy Management (OPM), care, exceptând numele, nu are nimic în comun cu Oxford University, fiind, de fapt, o firmă de lobby, consultanță și PR! Datele și analizele prezentate de OPM nu reprezintă rezultatul unor studii și cercetări proprii, ci analize și interpretări ale datelor oferite de clienții lor. Așadar, corectitudinea analizelor lor depinde de corectitudinea datelor primite (astfel se poate explica de ce în datele prezentate de RMGC pe site-ul oficial se vorbește de un necesar mediu de 240 de locuri de muncă create de proiect în perioada exploatării, în timp ce în reclama difuzată în România, și în care cei de la OPM sunt prezentați ca ”experți”, se face referire la 880 de locuri de muncă în perioada exploatării, și chiar 3.600 (!!!) de locuri de muncă directe și indirecte în perioada de construire a barajului și uzinei de prelucrare a minereului; cel puțin proporțional se poate face reducerea și în cazul celorlalte cifre avansate de OPM). Dar, cei de la OPM, care au realizat o analiză pe baza datelor prezentate de RMGC sunt prezentați drept ”specialiști”, în timp ce opinia profesorilor universitari și a academicienilor este ignorată. Când specialiștii te contrazic, cauți specialiști convenabili. Sau îi creezi…

În privința ONG-urilor, situația e similară. ”Alburnus Maior”, asociația localnicilor care nu vor să plece, a fost ținta diferitelor atacuri propagandistice al RMGC. Pentru faptul că refuză să-și cedeze dreptul de proprietate asupra terenului (deși Constituția României îl garantează, iar proiectul RMGC este unul privat, nejustificând o eventuală expropriere pentru caz de utilitate publică) și pentru că refuză să devină mineri au fost clasificați drept radicali, ori (mai recent, în presa centrală) ”talibani”!. Ca și cum refuzul de a ceda un drept garantat de Constituție și decizia de a a-și decide singur soarta (refuzul de a deveni mineri) reprezintă o dovadă de radicalism!

În acest timp, RMGC a susținut organizarea a altor două ONG-uri locale, ”Pro Dreptatea” și ”Pro Roșia Montană”. Ei se revendică a fi ”adevărații” reprezentanți ai localnicilor din Roșia Montană. Asta chiar dacă majoritatea membrilor acestora și-au vândut deja proprietățile și vor pleca (unii dintre ei au și plecat) din Roșia Montană dacă proiectul începe. Când nu poți negocia cu reprezentanții societății civile, inventezi o societate civilă cu care poți negocia ori care chiar te susține…

În fine, mass-media. Campaniile publicitare masive (doar în 2009 s-au cheltuit peste 9 milioane de euro), explicite sau mascate (de multe ori) nu au reușit să convingă nici ele, decât într-o proporție nesemnificativă, opinia publică asupra necesității, oportunității și a lipsei de riscuri a proiectului RMGC. În ciuda cazurilor semnalate de cenzură, există jurnaliști care au continuat și continuă să prezinte aspecte negative ori analize și opinii în opoziție cu proiectul celor de la RMGC.

Și astfel, RMGC a scos pe tapet info-trip-urile în care a invitat diferiți jurnaliști, în special lideri de opinie. În Suedia ori Noua-Zeelandă. Atenție, un aspect deloc minor: invitațiile au fost transmise pe numele unor jurnaliști, nu instituțiilor media în care aceștia lucrează. Astfel, dincolo de aspectul deontologic legat de corectitudinea documentării unui subiect controversat pe banii uneia dintre părți și cu programul ”informare” organizat de respectiva parte, din start au fost evitați cea mai mare parte a jurnaliștilor care cunosc în mod direct diferitele probleme și aspecte ale proiectului RMGC. Ce a rezultat (până în acest moment) am arătat în prima parte a articolului: materiale care prezintă (chiar dacă în moduri diferite) informațiile prezentate și până acum de propaganda RMGC, dar care lasă fără răspuns o serie de întrebări și necunoscute care ar fi putut fi clarificate în cazul unei documentări idependente de către jurnaliști care cunosc mai bine problemele proiectului. Atenție însă, din acest moment, propaganda RMGC (și chiar ei înșiși) îi va considera pe aceștia drept jurnaliști avizați să se pronunțe asupra subiectului (chiar dacă expertiza celor mai mulți dintre ei se rezumă la vacanța din Noua Zeelandă), în timp ce jurnaliștii care s-au documentat asupra proiectului RMGC ani la rând, care au vizitat de zeci de ori Roșia Montană, care au consultat proiectul și alte proiecte similare, care au stat de vorbă și au realizat interviuri cu zeci de persoane implicate (localnici, specialiști) vor fi catalogați drept extremiști. Radicali sau talibani.

Când nu reușești să convingi jurnaliștii care au scris și documentat ani la rând subiectul, cauți niște jurnaliști cărora le dai sentimentul că sunt avizați să se pronunțe după o excursie plătită din proprii bani…

Desigur, nu trebuie să fiți de acord cu cele scrise de mine mai sus. Dar nimic nu vă împiedică să vă gândiți la toate aceste aspecte. Și, poate, să țineți cont de ele când primiți diferite alte informații despre afacerea Roșia Montană.

***

P.S. 1: Numărul grupului de pe Facebook care susțin includerea Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO a trecut de 27.000. Detalii aici și aici.

P.S. 2: O dedicație specială pentru cei care s-au documentat în Noua Zeelandă: cât de mulțumiți sunt locuitorii acestei țări de proiectele minere cu cianuri:

Fiecare dintre noi trebuie să conştientizeze faptul că, pe lângă distrugerea naturii din zonă, cu efecte extrem de grave pentru întreaga ţară, româniilor li SE VA FURA AURUL pe care dacii l-au apărat cu atâta abnegaţie. Românii vor privaţi de bunătăţile pe care pământul ţării le are, pentru ca o mână de haimanale să facă burta mare şi să râdă porceşte spre noi.

Trebuie să îi ajutăm pe ultimii oameni rămaşi pe baricade nu doar prin cuvânt, spus sau scris, ci şi prin faptă. Trebuie să luăm parte cât mai mulţi la aceste evenimente, sau, dacă nu sunt evenimente, să le creăm. Adunaţi-vă prietenii, familiile şi duceţi-vă la Roşia Montană. Nu contează că este luni, miercuri sau sfârşti de săptămână. Când aveţi timp, faceţi o plimbare până acolo. Cu maşina proprie, cu trenul, cu bicicleta, cu motocicleta.

Trebuie să arătăm atât năpârcilor din fruntea ţării cât şi hoţilor de RMGC că românii îşi doresc ca aurul să stea acolo unde este. Că ne dorim ca aurul să fie exploatat, dacă va fi exploatat, doar pentru poporul român. Şi pentru întreg poporul.

Victoria împotriva RMGC şi a trădătorilor din Guvern, parlament, ministere, preşedinţie, afacerişti de doi bani găuriţi, etc., va fi victoria poporului român împotriva distrugerii, sclavizării, eradicării noastre ca neam de pe faţa pământului.