Am primit, cu deosebită bucurie, mai multe înștiințări venite de la Partidul pentru Patrie. Majoritatea se referă la tabere de muncă. Una pentru construcția unei case pentru câțiva copii prin Rădăuți, alta pentru acţiuni de curăţare a monumentului ridicat în memoria luptătorilor din rezistenţa armată anticomunistă şi plantare de flori atât în curtea interioară cât şi pe aleea ce duce spre mănăstire (Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus), acțiuni în parcul din Drumul Taberei, proiectări de filme și lansări de cărți etc….

Ce poate fi mai frumos decât un grup de camarazi care muncesc din greu, de dimineața până seara pentru binele celor necăjiți și oropsiți? Care își folosesc timpul și energia în slujba celor năpăstuiți?

Am fost de curând plecat prin țară cu ceva treburi și am aflat, nu spre surprinderea mea, că oamenii o duc nu rău, ci foarte rău. Sau, din ce în ce mai rău. Și nu e vorba de muncă, pentru că au mâinile bătătorite și tălpile picioarelor crăpate. Ci din cauza înmulțirii birurilor și a creșterii birocrației. Din cauza nesimțirii organelor și a șpăgilor fără de care nu pot ajunge nici la femeia de serviciu. Din cauza ne-românilor care râd de români.

Însă oamenii încearcă să răzbească. Muncesc de dimineața până seara și de seara până dimineața. MUNCA NU A FOST, NU ESTE ȘI NU VA FI NICIODATĂ O RUȘINE PENTRU ROMÂN!!!

Ce legătură au aceste lucruri între ele? Un partid care se pretinde continuatorul unic al mișcării legionare ar trebui să ia aminte la faptele înaintașilor.  Iar acestea ne spun că primii care au sprijinit mișcarea legionară au fost oamenii simpli. Țăranii și muncitorii. Pentru că mișcarea le promitea prin faptele celor care o conduceau că viitorul sub aceasta va fi unul excelent pentru toată lumea. Nu orășenii cu burțile pline și aburi de tabac și alcool se vor grăbi să îl ajute. Ci cei care pentru care luptă mișcarea: țăranii și muncitorii.

Spre comune și sate trebuiește să se îndrepte mișcarea legionară dacă dorește să curețe țara de mizerie. Doar având sprijinul celor de jos va putea să iasă din nou luminoasă la suprafață. Doar sprijinită de aceștia va putea să scuture țara de căpușele și păduchii care o sug în continuu.

Țara numită România are nevoie de mișcarea legionară. Țara numită România are nevoie de țărani și de muncitori. Țara numită România are nevoie de ROMÂNI!!!

Deși vor fi și unele știri care nu au legătură cu titlul decât pe departe, cele mai multe vă vor face să înțelegeți că lumea preferă plăpumioara caldă și poveștile monotone care se aud la tembelizor, continuând să vegeteze. Îmi aduce aminte de un episod dintr-un film SF în care o populație întreagă era sortită să se nască, să crească, să trăiască și să moară merg în mașini, într-un tunel către un loc în care nu ajung niciodată. Cu reguli stupide, calculând câți metri au mai făcut în ultimii 30 de ani, etc.

Știu că mulți evitați acest gen, însă în aceste filme puteți vedea multe din posibilele scenarii gândite pentru omenire sau semnale de alarmă trase de confrați și consurori, care nu ar fi putut să o facă altfel.

Why democracy is failing America (și nu doar Americaca; dar asta nu înseamnă că trebuie să ne întoarcem la feudalism, la boieri și regi)

ADOPTAREA EURO NE VA DUCE IN ACEEASI SITUATIE CU GRECIA. Analiza economica a Grupului de analiza Capital Economics contrazice flagrant flasneta propagandistica a BNR si a presedintelui Traian Basescu. CARE E CAPCANA EURO? (intrarea în zona euro înseamnă, în opinia mea, cedarea țării fără nici cea mai mică luptă; ceea ce va face ca toți strămoșii noștri căzuți în războaie să facă tuneluri în pământul în care sunt îngropați)

– Cocor: Ce s-a ales de cel mai mare mall de lux din România (cum am comentat și pe pagina cu pricina, iată o altă dovadă a educației romgleze în care sunt scăldați copiii noștri)

On-the-spot fines for careless drivers (deși legea pare, ca orice altă lege, că este înspre binele cetățeanului/țenei de rând, aceasta va da mână liberă celor îmbrăcați/cate în uniformă, după cum bine știm, pe ideea „noi executăm, noi nu gândim“, de a amenda pe cine poftesc și de a întoarce capul atunci când interesele o dictează)

– Zac Goldsmith calls for privacy law (și uite-așa, prostimea nu va mai știi mai nimic din ce fac cei și cele care se pretind modele pentru societate)

– Deutsche Telekom si OTE vor prezenta marti o oferta pentru cumpararea actiunilor statului la Romtelecom. Surse din piata: Oferta este de maxim 350 de milioane de euro (ne vindem ieftin, ne vindem gratis, numai să ne vindem odată…)

– Topul arhitecturii contemporane romanesti. Episodul 5 -Casa Harmonia, un proiect arhitectural care transforma un camin de batrani intr-un hotel de lux (întrebare de 1 punct: dacă din spitale facem case pentru bătrâni pentru că din cele pentru bătrâni facem hoteluri de lux, înseamnă că bolnavii vor beneficia de camere de 4 și 5 stele???)

– Facebook may have leaked your personal information: Symantec (nu „may”; ci chiar a transmis BENEVOL datele către alte aplicații. câți din dvs. nu s-au trezit cu mesaje nedorite (spam) în cutia de poștă electronică fără ca acea adresă să fie cunoscută de alte persoane afară de familie???)

– VA ordered to overhaul mental health system (bineînțeles că asistența acordată celor care participă în războaie este un lucru care poate fi amânat, comparativ cu cea acordată așa-ziselor victime ale violurilor… e mai ușor să trăiești cu sufletul și trupul amputate decât doar cu sufletul (și acela, de multe ori, pretins doar…). nu am auzit încă ca 18 femei să sinucidă zilnic pentru că au fost „violate“)

– M&A Outlook – Andronescu, Sanador: Avem o criza de incredere in consum extrem de paguboasa (normal că e păguboasă când lumea își dă seama că arunca munca lor în vânt)

– Propaganda continuă (la fel cu cea pro-aterizare pe Lună, cu cea pro-holocacaust, cu cea pro-atentate de la 11 septembrie, etc…) Waiting for al Qaeda to name new leader Nu cred că le va lua mult șefilor de servicii secrete să „aleagă“ un nou șef. sau o șefă… (aia ar putea invoca multe, dacă ar fi să fie hăituită de „soldații americacani“)

– Execution for ‘honor killings’ (a condamna pe cineva la moarte pentru că a ucis pe altcineva nu te transformă în cineva mai bun/ă. nici pe departe! dimpotrivă, vei fi la fel de rău/rea ca și acea persoană. a nu asculta de bătrâni este un lucru de nedorit, dar nici aceștia nu pot dicta cine cu cine se căsătorește!)

– Schools struggle to teach 9/11 to students too young to remember (așa-i că asta v-a pus în cap? eu nu cred că se chinuie prea mult, mințile celor mici fiind ca un burete și de multe ori acceptă cele spuse fără să le verifice. însă e metoda cea mai bună de intoxicare a unei populații, mai ales dacă ai dat greș cu cei mari!)

– Crimă cu sânge rece: Toti cainii din adaposturile Primariei Botosani au fost ucisi 

Am lăsat pentru la urmă două articole cu adevărat năucitoare:

– Mobile phones soon required to receive, display White House propaganda messages (dacă nici acum nu observați o asemănare teribilă cu celebrul 1984, nu mai am ce să spun!)

– FEMA to confiscate food from local farms in emergencies? (pentru că doar așa veți putea fi îngenunchiați, voi cei care aveți curajul să vă opuneți sistemului)

Chiar dacă ai pământ și încă nu au aprobat o lege care să ți-l ia în cazul în care te opui binefacerilor conducătorilor/toarelor, îți vor lua rodul lui. Te vor lăsa să mănânci pământ!

Dar când nu mai ai nici pământul, ce vei face? Când pământul țării tale aparține altora, iar tu nu ai dreptul să te apropii de el, ce vei face? Când cei și cele care îl stăpânesc nu îl cultivă pentru că au alte surse, iar tu și familia ta nu aveți ce mânca, ce vei face?

știri mai vechi și mai noi

Posted: 10 mai 2011 by razvratit in ştiri

Patriciu mută pachetul majoritar de acţiuni de la Adevărul Holding de pe un offshore pe altul

Facturile la încălzire pot creşte cu până la 60%: Guvernul a convenit cu FMI eliminarea subvenţiei

– Microsoft a încheiat un acord de preluare a Skype, printr-o tranzacţie de 8,5 miliarde dolari

– Cum îşi aleg românii magazinele în care fac cumpărături (în niciun caz după calitate… ce e aia calitate???)

– Firmele de detergenti ne omoara incet, dar sigur, pe banii nostri (asta e ca ailaltă: cazinourile ne sărăcesc…)

– Un conac de 120 de ani de pe strada Povernei, pus la pamant (dacă mai stăm mult cu ochii în televizoare, ne vom trezi că ne-au demolat și casa…)

– Ceauşescu, bancherul lumii. Cum au recuperat băieţii deştepţi banii pe care alte ţări îi datorau statului şi ce a primit România în schimbul a 8 miliarde de dolari: orez şi bancuri proaste (Ceaușescu e de vină… dar noi nu!)

– Moartea procuroarei lui Vîntu, un mister aproape dezlegat

– Dializa fara aparat – O inventie romaneasca premiata la Geneva ar reduce costurile tratamentului de 10 ori. Dr. Alexandru Ciocalteu: Poate ca inventia deranjeaza o afacere mondiala de peste 65 miliarde de euro (ca multe alte invenții românești, va fii cumpărată pe bani de nimic și aruncată într-un sertar. pentru că lumea trebuie să plătească pentru a avea impresia că e sănătoasă)

– Scientists oppose European stem cell patent ban (v-ați fi așteptat la altceva?)

– Gazprom prognozeaza majorari masive de preturi pentru gazele naturale: 500 dolari/mia de metri cubi (păi dacă românii e proști încât să dea de pomană tot ce au…)

– Politic Show: Roberta Anastase, pazita de sase SPP-isti la coafor; Olguta Vasilescu acuza PDL ca ar fi comandat 4 milioane de biciclete din China pentru a le da drept mita electorala; Boureanu: Daca Udrea scoate 30% in sondaje, va candida la Primarie „ca vrea, ca nu vrea”; UDMR, avertizata de Cotroceni sa nu miste-n front (circul politic, medicamentul de plutire a votantului/tei de rând)

– Mormane de gunoaie acopera vestigii vechi de sute de ani din Constanta. Garda de Mediu: Personalul insuficient face imposibila aplicarea amenzilor (mai bine stau așa, decât să le vadă vreun  măcelar de Bucale sau vreun „om/oamă de afaceri cinstit/ă“ și să le distrugă de tot)

– Lista cu principalele proiecte care vor fi realizate in parteneriate public-private (lista cu lucrurile pentru care vom mai plăti în plus și degeaba)

– Subiectele Zilei: Nuntile suveranilor romani, show-uri mediatice de epoca; Cine cauta secretul vietii vesnice la capatul Romaniei; Aeroportul-fantoma din Brasov prinde contur: un gard de 2 milioane de euro; Scandalul locuinta sociala + Volvo la poarta. Intreaga lista cu case de la Primaria Capitalei, respinsa din cauza unui „caz social” ciudat (te umflă râsu-plânsu’, dar tot nu face nimeni nimic sănătos)

– CGMB a votat PUZ-ul pentru Pasajul suprateran Mihai Bravu – Splaiul Unirii (ne mai tragem o urâtanie, distrugând și mai multe spații verzi pentru mofturi și pentru voturi)

– Why Republicans want to lock up your ‘baby garage’ (miau….)

– Feds sting Amish farmer selling raw milk locally (toată lumea trece pe pasteurizate. totul e mort, nu are bacterii, deci e sănătos și natural… pam-pam!)

– Negocieri oficiale pe marginea conflictului transnistrean, la 20 iunie. Rusia crede ca „timpul lui Igor Smirnov a trecut” (ce se ascunde oare???)

– Mihaela Geoana, realeasa presedinte al Crucii Rosii Romania. Sorin Oprescu si-a retras candidatura (e, că doar nu credea măcelaru-primaru’ că îi va ceda Mia’ela bunătate de scaun…)

– Jurnalista Lara Logan povesteste cum a fost violata la Cairo: Pentru o perioada foarte lunga de timp m-au violat cu mainile (modificarea definiţiei violului… trecând peste faptul că face mişto de acei bărbaţi, care ar fi reuşit să termine în aproximativ 8 secunde fiecare… dar când ea violează cu mâinile bărbaţii, ăia trebuie să se simtă flataţi…)

tragedie în Turul Italiei

Posted: 10 mai 2011 by razvratit in ciclism, sport, tragedii

Al patrulea ciclist care moare în Turul Italiei, Wouter Weylandt (Leopard Trek), a decedat în cursul zilei de ieri, după ce a suferit un accident despre care nu prea sunt informații.

Auzind acum ce spun băieții de la Eurosport despre cum s-a întâmplat accidentul, am aflat că doar un ciclist care se afla în urma lui Weylandt la vreo 50 de metri ar fi putut să spună cu aproximație ce s-a întâmplat: a rămas în urma plutonului pe o coborâre, s-a uitat în urmă pentru a vedea cât de departe este grupul din urmă pentru a ajunge din urmă plutonul, doar că a lovit cu ghidonul sau pedala un zid sau un parapet în laterală, apoi s-a izbit violent de un alt zid, parcă, și a rămas întins pe jos. Avea aproximativ 70 de km/h… Elicopterul care filmează turul a aterizat pentru a-l ajuta, însă nu au mai avut ce face.

Se zvonise că etapa a patra, cea de azi, urma să fie anulată, însă cicliștii merg grămadă, tăcuți. Este doar neutralizată în memoria celui care a trecut în altă lume. Etapa de azi trece foarte aproape de locul în care s-a născut Weylandt. Se așteaptă un final liniștit, cu echipa Leopard Trek trecând în grup primii linia de sosire, ridicându-și mâinile spre cer.

Și când te gândești că nici măcar nu ar fi trebuit să se afle în Giro, Leopard Trekk alegând un alt vitezist, însă acela nu a putut veni și a fost înlocuit cu Weylandt…

Un moment trist pentru ciclism și pentru sport, în general. Orice asemenea tragedie îți lasă un gust amar în gură și un bolovan pe piept.

Să-i fie țărâna ușoară!

Actualizare! Rai 3 ar fi prezentat dinamica accidentului: Wouter ar fi intrat pe o trasă largă în curba dinaintea accidentului, ar fi frânat violent, ar fi lovit cu pedala (cam ciudat, pentru că pedala e ceva mic acum, nu mai e la fel de mare cum era pe vremuri…) un capăt de poduleț, la vreo 65 de km/h, și ar fi zburat vreo 12-20 de metri. Aterizarea s-ar fi făcut într-un zid.

Cei și cele interesați/te: urmăriți Eurosport, veți auzi mai multe lucruri interesante decât pot scrie eu aici.

imbecilitățile lumii

Posted: 10 mai 2011 by razvratit in ştiri

Pippa Middleton a primit o ofertă de 5 milioane de dolari pentru a filma o scenă porno (despre „vedeta“ nunții britanice și ipocrizia feisbucului voi scrie un material ulterior)

Scrisoarea de intentie cu FMI: Guvernul va apela la firme internationale de consultanta pentru a recruta noi manageri pentru companiile de stat

– Preţurile la alimentele procesate, mai mari cu până la 12% în următoarele două luni. Preşedintele Romalimenta: Nu se poate face nimic pentru stoparea creşterii

– Nato units left 61 African migrants to die of hunger and thirst

– Cum arată cea mai mare lucrare de infrastructură din București înainte de lansare (adică, o hidoșenie care ne aduce aminte de anii ’70, în care se mai făceau lucruri interesante, este prezentată ca cea mai mare lucrare de infrasctructură…)

– Unicul utilizator al portalului e-România: «La vară îl lansăm»

– Mai mulţi poliţişti au furat deodorante dintr-un magazin din Bucureşti

Csibi Barna a vandut toate tricourile cu “Tinutul Secuiesc nu e Romania”. Extremistul maghiar s-a desfasurat la Sfantu Gheorghe alaturi de organizatia paramilitara HVIM, sub ochii SRI si MAI si cu aprobarea primarului UDMR Antal Arpad. PROTEST

– Acetaminophen tied to blood cancers (acesta se vinde sub formă de Tylenol pe continentul americacan și de paracetamol pe cel european, iar pe celelalte sub oricare din aceste două denumiri)

Harvard University, cel mai mare proprietar de păduri din România. Vedeţi aici cine sunt ceilalţi zece mari proprietari

– Schwarzenegger, Shriver separating after 25 years

– Emil Boc si Tabara obliga romanii la taxa pe calamitati si dezastre naturale

– Johnson & Johnson, amenda de 78 de milioane $ pentru mituirea unor medici, inclusiv din România

– TICALOSIE: 12 bolnavi au fost lasati sa moara intr-un spital desfiintat de Cseke

După cum știm, atentatele americacane de la 9 septembrie au dus la suprimarea multor libertăți, nu doar în SUA, ci în întreaga lume.

Ultima, și cea mai dezumanizantă, o reprezintă instalarea acelor scanere care te dezbracă în fața vreunei sau vreunui libidinoase/libidinos, care se află în fața unui monitor și care stau cu o mână între picioare.

Dar se pare că nu este suficient. Bătaia de joc este prea mică și nu cuprinde toată prostimea. Prostime care se aliniază cuminte pentru o dezbrăcare și o iradiere în numele unei libertăți și liniști care nu vor mai veni curând. Mai ales dacă nu vor face nimic în sensul acesta.

Pentru că sunt unii și unele care s-au trezit și care au început să ridice glasul, așa cum spuneam și în prosteala binladenească, au avut nevoie de un alt motiv pentru a mai câștiga ceva aprobări și a mai suprima ceva drepturi fundamentale. Și așa „l-au ucis“ pe bin Laden în direct. La fel cum și doborârea turnurilor s-a întâmplat: în direct la televizor…

De acest nume, bin Laden, se vor mai lega multe nemernicii și îngrădiri de drepturi. Nu ai nevoie de 1.000 de facultăți ca să îți dai seama. E suficient să citești povestea zilelor și îți dai seama imediat.

Să ne întoarcem la tărășenia nouă: de ceva zile se bate puternic monedă pe tema atacurilor de răzbunare a al-Qaediștilor… Au încercat cu Ioropa. Momentan, s-au oprit. Dacă va fi nevoie, vor detona o bombă nucleară, fiți fără grijă.

Doar că ioropenii sunt ceva mai destupați la cre-er și nu sunt, încă, suficient de spălați în tărtăcuțe. Așa că, s-au întors la vechii clienți: americacanii!

Cu ceva timp în urmă se zvonea că se vor băga scanere și în gări și în autogări și în metrouri. Apoi, au lăsat-o baltă. Doar de ochii lumii, pentru ca lumea să înghită bine gălușca și să se obișnuiească cu situația.

Acum, s-a revenit asupra situației și se pompează pe atacurile descoperite de, bineînțeles, CIA, pe care al-Qaeda dorea să le pună în aplicare pentru a aniversa atacul ferengi asupra turnurilor și Pentagonului. Și, calul de bătaie, este reprezentat de căile ferate…

Motivul? Simplu! Instalarea de scanere corporale în gări. Vor urma rapid metrourile, apoi auto-gările. Dacă nu vor mai muri oameni, va fi singurul lucru bun. În rest, supravegherea va fi aproape totală. Vă vor căuta și în gaura curului și în cea sexuală (cât de curând), totul pentru binele și siguranța prostimii…

Acum, după ce cel mai de temut terorist inventat de SUA a fost ucis, SUA și lumea au devenit un loc și mai puțin sigur… Frica trebuie să fie mereu prezentă în viețile oamenilor, pentru că frica macină omul mai bine decât orice boală!

Cu aproape 10 ani în urmă, în Americaca se difuza primul atentat terorist filmat în direct. Cu ceva timp înainte (aproximativ 2 luni, dacă nu mă înșel) mass-media vuia, intoxicând populația cu bin Laden și cu armele inexistente ale lui Saddam Hussein.

Ce a urmat, se știe. Adevărurile spuse și trecute cu vederea și minciunile ulterioare care au condus la războiul din Irak. Înfricoșarea din ce în ce mai puternică a populației prin amplificarea bau-baului numit terorism, pus în scenă tocmai de cei și cele care se declarau luptători/toare împotriva „fenomenului“.

Recent, din cauza scăderii popularității lui Baracka, asul din mânecă a fost scos pentru a doua oară. „Bin Laden a fost ucis“…

De ceva timp, din motivele pe care le-am tot prezentat de-a lungul timpului, marea majoritate a populației a fost îndobitocită în cel mai pur sens fizic. Ceea ce duce ca oamenii să nu mai aibă ținere de minte. Nici de scurtă durată și cu atât mai puțin de lungă durată. Iar perioada de un an a devenit o perioadă de foarte lungă durată pentru mințile multora.

Să vedem cum decurge spectacolul actual, prin urmările pe care le produce această „știre“:

Baracka declara că va scoate trupele aliate din Afganistan. Pentru asta a luat premiul Nobel. Lumea a început să ceară ca premiul să îi fie luat și banii să îi returneze. Dacă scotea trupele înainte ca bin Laden să fie ucis, risca izbucnirea unei adevărate revolte interne. Oamenii ar fi întrebat, pe bună dreptate, pentru ce au murit atâția bărbați în țări aflate în cealaltă parte a pământului dacă cel care finanțează celălalt bau-bau, al-Qaeda, nu a fost ucis? (vor mai rămâne aproximativ 11.000 de militari și după data limită. așa, de control… poate reînvie bin Laden)

Toată tărășenia cu moartea lui bin Laden nu poate lămuri decât pe cei și cele ale căror minte e la fel de lată ca telefonul mobil. Eu nu am auzit să plutească prin lacurile și mările din Orientul apropiat niciun cadavru de musulman. Așa că aruncarea trupului acestuia în apă este o insultă la adresa inteligenței oamenilor. De măsluit o poză este capabilă orice persoană care a lucrat 2-3 ani în grafică publicitară, însă prostimea crede că o poză este elocventă și pune ștampila adevărului pe o anumită întrepindere. Declarațiile contradictorii referitoare la ce a condus la uciderea teroristului: ba că au fost obținute de la deținuții din Guantanamo Bay, ba că se readuce la scenă povestea închisorilor CIA din România (și Polonia) și că de aici s-au obținut informațiile. Ba că metodele crude ale angajaților pe vreamea Tufișului, ba că tocmai metodele „curate“ ale celor de pe vremea Barăcii.

Acum, aceste declarații ale celor care aprobă metodele inumane de pe vremea Tufișului vor avea efectul scontat și anume acela de a permite folosirea acestor metode inumane, crude și imbecile de torturare a celor declarați dușmani ai poporului (vă sună cunoscut sintagma?). Ce e mai plăcut celor cu mintea de mărimea unei furnici decât să tortureze pe cei care nu se pot apăra? Ce e mai plăcut pentru un guvern să declare orice persoană care se împotrivește ideologiei sale ca fiind terorist/ă? Este metoda cea mai ieftină, cea mai simplă și, mai mult, cu care prostimea este de acord.

Acum câteva zile, același Baracka, care e mai schimbător decât o femeie, declara că va da publicității imaginile cu trupul teroristului. Câți își mai aduc aminte că așa a făcut și acum un an când era în toi scandalul legat de închisorile CIA din Irak, Afganistan și Guantanamo Bay? Cred că mai nimeni. Și tot ca atunci, Baracka retractează la scurt timp. Nu am mai pierdut timpul să citesc pretinsele motive care au dus la această retractare. Consider că cine nu învață din trecut este sortit/ă să îl repete. Până moare…

Iar acum, că acele imagini nu mai sunt date publicității, inventatorii de teroare au început deja ofensiva. Oare bin Laden chiar este mort? Oare nu cumva și-a înscenat moartea? Și nu va ataca mai târziu „lumea bună“?

Bineînțeles că foarte puțini vor înțelege că totul nu este decât o mașinațiune pentru a crește și mai mult frica în sânul ființelor foarte plăpânde din toate punctele de vedere, numite oameni.

Să le mai dăm un indiciu: faimosul sistem de avertizare cu culori, folosit de americani pentru a indica riscul terorist va trece la doar două culori. Nu contează prea mult care sunt cele două culori. Pot fi negru și alb. Căcăniu deschis și căcăniu închis. Contează că se spune populației direct în față că de acum încolo va trăi în teroare (pusă în scenă chiar de cei și cele care o conduce), iar prostimea se uită prostită și aprobă. Nu are nici cea mai mică dorință de a riposta. De a ridica vocea și, dacă e cazul, de a trece la fapte.

De ce a făcut acest pas, din nou, Baracka? Păi, e foarte simplu. Industria de armament duduie. Produce mai abitir decât orice industrie. Iar omul actual este un om violent. E suficient să ne uităm la acel război al sexelor ca să înțelegem cât de violenți pot fi oamenii. Indiferent de sex. Este, de fapt, o întrecere, iar la ora actuală se pare că femeile conduc detașat. Așa că, ființa umană va fi mereu înclinată să „își rezolve problemele“ prin violență. Să își impună punctul de vedere, tâmpeniile și dominația prin folosirea oricărei metode violente; iar cu cât este mai violentă, cu atât mai bine. Apoi, cu ajutorul armei îți poți impune, cum ziceam mai înainte, punctul de vedere. Poți impune oricui să mănânce „sănătos“, să respecte „legile tale drepte“, practic orice aberație îți trece prin cap o poți pune în practică cu ajutorul armatei. Cu ele se crează crizele financiare, cu ele se acordă ajutoarele bănești țărilor aflate în colaps sau aproape de colaps, tot cu ele decizi cine e în colaps și cine cât mai are până la colaps. ETC!

Apoi, iar aceasta este lucrul cel mai important, un om liber nu mai poate fi constrâns. Nu mai poate fi obligat să facă ceea ce consideră că este împotriva firii. Nu mai poți înspăimânta un om liber cu năluci de genul al-Qaeda, bin Laden, Saddam Hussein și inexistentele lui arme, Gaddafi și viitoarele sale arme (asemănătoare cu cele ale lui Saddam), cu teroriștii care se urcă cu bombițe în chiloți (sau în vagin…), cu încălzirea globală (iar în mijlocul lui mai sunt 10 grade în mijlocul zilei…), cu gripe porcești și păsărești, cu necesitatea vaccinării, cu asigurări forțate pentru siguranța și binele lui, etc. Lista poate continua foarte mult.

Iar până ce nu vor dispare toți cei care sunt liberi, „războiul contra terorismului“ nu se poate încheia. Pentru că noi, cei care suntem liberi, suntem acei „teroriști“ împotriva cărora luptă din greu aceia și acelea care își doresc ca lumea să fie în genunchi, la picioarele lor. Așa cum bine am văzut și acum aproape 10 ani, pe 11 septembrie, și anul trecut, la Smolensk (precum și în cazul altor asemenea „accidente“), victimele colaterale nu contează. Scopul lor e să distrugă pe cei și cele care le mai țin piept. Cei și cele care nu înclină steagul, resemnați. Iar cu cât vom fi mai mulți, cu atât războiul se va apropia mai rapid de sfârșit.

Moartea nu sperie decât pe cei și cele slabi/e, pe cei și cele legate de bunurile pământești (dar pe care uită că nu le pot lua cu ei după ce mor). Iar moartea celor drepți nu va face decât să îi transforme în martiri, în memorii vii pentru care se vor găsi mereu alții și altele care să lupte. Iar lupta noastră de rezistență nu va putea dispare niciodată. Unii au început demult. Noi suntem continuatorii. Alții vor fi biruitorii în viață.

LUPTA TREBUIE SĂ CONTINUE!!!

știri 05.05.2011

Posted: 5 mai 2011 by razvratit in ştiri

– A fost odata in Transilvania. Atrocitatile ungurilor asupra romanilor. DOCUMENTAR de văzut

– Televiziunea iraniana: Avioane israeliene sunt in Irak si se pragatesc sa atace Iranul. Pretul petrolului creste

– Mancarea pentru bebelusi contine arsenic si alte substante toxice

– Documentar exceptionat despre Miscarea Legionara – Profesionistii dacă nu l-țai văzut până acum, e momentul să o faceți!

– Cum inchiriaza Primaria Capitalei toaletele publice automate cu peste 10.000 de euro pe an bucata. PLUS: Cat costa in occident toaletele automate si cum este amortizata investitia

– Premierul portughez Jose Socrates anunta ca Portugalia va primi 78 de miliarde de euro ajutor de la UE

– Wireless carriers scale down scope of mobile payment system asta nu înseamnă că vor să renunțe la idee…

– Cum vrea Ministerul Economiei sa realizeze patru proiecte de peste 10 miliarde de euro in parteneriate public-private a se citi: cum vrea ministerul să dea 10 miliarde de euro pentru campania de păcălire din 2012 și pentru ceva vile și mașini…

– Facebook si Google vor sa cumpere Skype – surse ăsta ce mai rămăsese nesupravegheat

– VIDEO Au inceput defrisarile pentru aqualand-ul din Parcul Tineretului și uite-așa, orașul București se va transforma în deșertul București

– Cum vrea guvernul să se implice în fabricarea automobilului electric alături de Renault. Strategia naţională a inovării în loc să facem noi, că avem destui oameni inteligenți și muncitori, trebuie să pupăm mereu în cur pe unul sau pe altul…

– A fost lansat telefonul ce se deblocheaza prin recunoasterea amprentei posesorului dacă ar fi doar atât ar fi un lucru bun

– Valea Jiului va fi scoasă la privatizare la ordinul FMI, căruțașii României continuă devalizarea țării

– Sindicalistul Petcu îşi mai aranja o şpagă! ce greu e să fii șef de sindicat… cât de traumatizant poate fi…

– Cum se îngroapă dreptatea la tribunalul Brăila la noi, justiția nu e oarbă, ci doar proastă și cumpărabilă

Cum au fost ELIBERAŢI doi traficanţi de droguri pentru că “încă din cele mai vechi timpuri, cânepa a fost o plantă tradiţională a românilor”. Topul SENTINŢELOR BIZARE

– aberația capitalismului Provocare naţională: România are de cheltuit 15 milioane de euro pe zi, bani europeni, până în 2013

– Nadine Dorries: Teenage girls should be taught how to say no to sex imbecilitatea, sexismul și misandriismul la ele acasă. În loc să discute cu toți, băieți și fete, imbecila pretinde că dacă va încerca să învețe fetele să spună „nu“ unui băiat, va rezolva orice problemă. Mai grav, tolomaca consideră că doar fetele cu vârste între 13 și 16 ani trebuie să participe la asemenea lecții… Așa se întâmplă când sunt promovate persoane cu mintea mai îngustă decât foaia de hârtie! (citiți tot materialul pentru a vedea că mai sunt și la ei oameni care au creier în tărtăcuță)

– American hiker charged with spying by Iran will not return to face trial ceea ce știm deja: americacanii nu trebuie să se supună legilor altor state. Ei sunt deasupra oricăror alte legi, pentru că legile lor îi apără când lucrează pentru guvernul marionetă

de la noi și de la alții

Posted: 3 mai 2011 by razvratit in ştiri

– O tara (ne)modificata genetic un material scris de un pupincurist care are pretenția că le știe pe toate. mai nou, cunoștințele cresc în funcție de cât cașcaval primește persoana de la interesați/te.

– Mutanţii din farfurie. De ce s-ar vrea cultivarea plantelor modificate genetic tot depsre OMG-uri. veți afla că importăm sute de tone de soia modificată care se duce în carnea animalelor pe care le consumăm ca fiind naturale, ecologice, biologice…

 Si-au ucis marioneta? BARACK OBAMA RAPORTEAZA O “VICTORIE ISTORICA” IMPOTRIVA TERORISMULUI: UCIDEREA LUI OSAMA BIN LADEN! Al-Qaeda amenintase deja cu “iadul atomic” in Europa in caz de capturare a lui Osama… ERA NEAPARAT NEVOIE DE RELANSAREA RASUFLATEI “AMENINTARI A TERORISMULUI” SI DE O NOUA JUSTIFICARE A ALTOR MASURI DE SUPRAVEGHERE GLOBALA? deși nu am citit întregul material, îl recomand pentru că știu că cei de la războiîntrucuvânt fac o treabă bună. și sunt de acord cu justificarea unor noi măsuri de supraveghere.

– Not all young Australian men want more sex? mare minune… dar pentru ei chiar este un semnde întrebare, pentru că așa sunt educați: bărbații să facă sex oriunde și oricând vrea femeia și, mai ales, cu orice femeie…

– Soldiers with mental illness more often get PTSD nu atrocitățile, nu barbariile, nu grozăvia vederii pe viu a unui măcel imbecil și inutil sunt printre motivele pentru care soldații care se întorc de pe câmpul de luptă suferă de stres post-traumatic… nu! au găsit ei problema: cică acei soldați sufereau de boli mintale… pentru că soldații e niște roboți, nu oameni…

– Sony suffers second data breach with theft of 25m more user details totalul ajunge la 101 milioane de identități furate. și au pretenția că rețelele sunt sigure…

– 14 signs that the collapse of our modern world has already begun și are dreptate.

– ortorexia apare din nou în prim plan. citisem ceva și pe la noi, acum și pe naturalnews. Wannabe experts claim healthy eating is a mental disorder e și normal să fie scoasă de la naftalină. doar se dorește impunerea cultivării de OMG-uri.

– Israel, U.S. Jewish groups on alert fearing reprisal over bin Laden killing vai, sărmanii de ei, tot vor unii și alții să le facă rău… cum sunt ei ostracizați și bruscați de lumea asta nesimțită, care nu vrea să se potolească odată…

– mare tămbălău, mare. de ieri se tot tocesc tastele despre marea ucidere… și citisem că informațiile care au dus la uciderea teroristului fantomă au fost smulse de la deținuții din Guantanamo Bay. asta într-un ziar electronic de afară. la noi apare că Informaţiile care au dus la uciderea lui Osama ben Laden, atribuite unor ţări pentru a evita răzbunări al-Qaida bine, nici nu e de luat în seamă acest material mediavax; e scris pe mediavax și conține declarația lui Nicolai. Norica Nicolai…

– Băsescu: Sistemul antirachetă va fi amplasat la Deveselu, judeţul Olt. Amplasarea costă 400 de milioane de dolari când se dau comisioane babane, din care își mai ridică băieții și fetele câte 3-4 vile amărâte cu minimum 10 camere de 30 mp, e normal ca deciziile să se ia rapid și banii să fie scoși de la naftalină. când vine vorba despre bătrâni, profesori, sănătate, nu mai există bani.

Brandul turistic al României va fi promovat pe eticheta magiunului de prune Topoloveni  acum am ajuns și magiunari…

știri, 26 aprilie, 2011

Posted: 2 mai 2011 by razvratit in la gramada

De fiecare dată când vreau să scriu altceva, mă blochez citind în meniul wordpress „post nou“… Mă gândesc că au mai inventat ăștia încă un post sau e vreun post liber la ei…

Adio hingheri de maşini! Vezi ce soluţie au găsit consilierii pentru a scăpa de firmele care ridică autoturismele (asta va fi valabilă până ce câștigă alegerile de sectoare…)

– Din ciclul SOV și mizeriile lui, Ion Ilie Cezar, acuzat că a plănuit cu Vîntu asasinarea fostului director SIE,Cătălin Harnagea (mă gândesc la cât de tare e SOV ăsta care împușca racheții prin Moldova… Cred că dacă ar da nas în nas cu un rachet i-ar fugi și șosetele din picioare!)

– Puscărie pe malul Bistritei (pe ce se duc banii contribuabililor și pământurile țării…)

– Malaezia: Tabăra anti-gay, destinată corectării comportamentului efeminat al elevilor musulmani (am pus această legătură doar pentru că m-a spart titulatura: ministrul femeilor… deși e vorba de o femeie… precum și imbecilitatea existenței unui minister al femeilor…)

– Investor blows fuse at arms boss’s weaker sex jibe (pe lângă aberația de impunere (parcă încercase și o idioată de pe la noi) a unui anumit număr de persoane de un anumit sex, te întrebi dacă toantele alea care se simt ofensate de termeni precum „sexul slab“ nu au nimic de făcut și dacă nu ar trebui să li se dea ceva de făcut; să facă curat prin casă, să gătească, să spele zdrențele puradeilor, etc….)

– Din ciclul „cele mai proaste filme publicitare“ Cele mai tari spoturi turistice: Cum se promoveaza Danemarca si Australia

– GDF SUEZ Energy Romania: E mult prea mic preţul gazului. Trebuie mărit de urgenţă (păi ăștia ar mări prețul până ce nimeni nu ar mai putea plăti nici măcar un metru cub de gaz, măsluit cu aer… așa ne trebuie dacă dăm altora ce e al nostru)

– De parcă se aștepta cineva ca SOV să rămână în arest… VIDEO Instanta a decis cercetarea in libertate a lui Sorin Ovidiu Vintu. Hotararea nu este definitiva

– Ca pastilă anti-nedurere de cap: Subiectele Zilei: Sorin Ovidiu Vintu, traseul gestionarului din Roman care s-a vrut stapanul Romaniei; Pentru ce au primit regii asfaltului 1,6 miliarde de euro de la statul roman. Harta banilor; Cum a murit, in realitate, Lucretiu Patrascanu; Radu Preda, teolog: „Fara credinta, tara asta se ducea de mult de rapa”

– Pediatricians call for stricter laws for chemicals (nimic însă despre BPA, despre ftalați, etc.)

– Ce bine o duc românii: INS: Aproape doua treimi dintre salariati castiga sub 1.500 lei brut… Păi are bani de taxe și impozite mărite chiar cu 1.000%… Și de taxe și impozite la taxe și impozite de 10.000%…

– Guantánamo files: all 779 detainees sau http://www.hotnews.ro/stiri-revista_presei_international-8542987-guantanamo.htm?cfnl=(oameni care nu au fost condamnați pentru nimic, dar care suportă cele mai crude torturi și dezumanizări)

– de fiecare dată, motociclistul e divin… El e donator de organe! Se bagă printre mașini, nu stă la coadă… Iar râca îi macină pe șoferi și, mai ales, șofere, care cu ochii în cutia de viteză trag de volan taman când nesimțitul de motociclist se strecoară pe lângă ei și ele… Accident grav pe DN 1: Un motociclict a murit, alte trei persoane au fost ranite Da, mai sunt și cocalari care circulă iresponsabil, dar motocicliștii adevărați cunosc regulile de circulație, folosesc căști și echipamente de protecție, nu abuzează de viteza superioară a motocicletelor. Însă șoferii, și mai ales, șoferele, nu cunosc regulile de circulație, au impresia că au prioritate în circulație, nu știu că trebuie să facă loc motocicletei, etc.

– China vrea sa scape de 2 trilioane de dolari. Se pregateste noul Bretton Woods? (nu ați cumpărat încă yuani? acum e momentul! (e doar o glumă. cei cu mintea la cap știu ce au de făcut!))

Boc ameninţă cu sancţiuni dure pentru munca la negruBoc ameninţă cu sancţiuni dure pentru munca la negru (Poc să amenințe cu legislație protecționistă pentru muncitori, pentru români, pentru producătorii români. să amenințe cu măsuri de protecție socială, cu înghețarea parteneriatelor stat-privat, cu înghețarea furtului de la nivelul înalt și cu toată mascarada pe care o pun în scenă de 21 de ani. să amenințe cu micșorarea fiscalității. și abia apoi să vină și să amenințe cu legi dure și aspre împotriva celor care nu respectă legile!)

– no, acum nu mai e nevoie să ne spălăm zilnic. Putem sta nespălați chiar cu săptămânile, cum făceau mai marii „societății civilizate“ din Anglia feudală… Și să ne cumpărăm peruci mici pe care le mărim cu pudră și parfumuri puternice care să acopere duhneala de transpirație și pișat. Duşul zilnic şi opt ore de somn pe noapte sunt dăunătoare. Vezi care sunt cele „şapte păcate” pe care le facem în fiecare zi

– să terminăm într-o notă de bucurie, deși nu știu de ce: Razy Gogonea Britains Got Talent 2011